Sâmbătă, 22 octombrie, se împlinesc 140 de ani de la moartea pictorului şi pedagogului Ion Andreescu, un remarcabil reprezentant al impresionismului românesc şi un excepţional peisagist.
Ion Andreescu s-a născut la 15 februarie 1850, la Bucureşti, fiind primul venit pe lume din cei șapte copii ai lui Andrei Dobrescu și ai Anastasiei Pencovici.
A urmat pe rând cursul primar la pensionul particular al lui Andreas Apostolas, din 1863, cursurile Gimnaziului „Gh. Lazăr” şi apoi ale Liceului „Sfântul Sava” din Bucureşti.
S-a înscris, apoi, în 1869, la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, condusă de Theodor Aman, la secţia nou creată de Desen linear şi Caligrafie (1869-1870), unde a predat mai târziu, ca profesor suplinitor.
În anul 1872, devine profesor la catedra de desen liniar și caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău, în 1873, se transferă la gimnaziul comunal „Tudor Vladimirescu”, apoi, în 1875, la școala de meserii din aceeași localitate.
Din această perioadă, datează creaţii ale sale, peisaje inedite precum „Pădurea de fagi”, „Stejarul”, „Stânci şi mesteceni”, „Mesteceni la marginea bălţii”, dar şi naturi statice sau portrete, care vor atrage atenţia artiştilor plastici din acei ani.
În anul 1874, va debuta public la ”Expoziţia artiştilor în viaţă” de la Bucureşti, unde a prezentat tabloul ”Coacăze”.
În ianuarie 1876 a participat la cea de-a treia expoziţie a ”Societăţii Amicilor Belle-Artelor”, de la Bucureşti, cu o serie de compoziţii, între care: „Oală cu flori”, „Plopi la marginea satului”, „Peisaj din crângul Buzăului”, „Peşti”, ”Peisaj cu plopi”.
Tot atunci picta primul său „Autoportret” şi o serie de tablouri, între care: „Natură moartă cu coş şi legume”, „Târg de Drăgaică”, „Bâlci în preajma Buzăului”.
Andreescu şi-a desăvârşit studiile la Paris unde a plecat ca bursier, în anul 1879. Aici a frecventat cursurile Academiei „Julian”, fiind admis, totodată, şi la Salonul oficial parizian, unde a expus două lucrări: „Începutul primăverii” şi „Bâlci în România”.
Mai apoi, a plecat la Barbizon, unde a lucrat alături de George Demetrescu Mirea, Alexandru Djuvara sau Nicolae Grigorescu, de la care a deprins autonomia expresiei plastice şi importanţa personalităţii, dar şi alături de pictori independenţi precum Corot, Millet, Courbet, Monet, cultivând pictura în plein-air (precursoarea impresionismului).
Din perioada pariziană au fost datate o serie de lucrări, între care: „Iarnă la marginea Barbizonului”, „Iarna în pădure”, „Seară de toamnă la Barbizon”, „Stradă la Barbizon, vara”, „Stâncile de la Apremont”, „La treierat”, precum şi „Cap de fată”, „Nud de femeie în picioare”, „Studiu de nud pe scaun”, „Băiat costumat”, „Femeie drapată în albastru”, „Femeie în roz”.
În anul 1881 a participat atât la Salonul parizian („Iarna la Barbizon”), cât şi la ”Expoziţia artiştilor în viaţă” de la Bucureşti („O dimineaţă la Barbizon” sau „Drumul mare”, „Seară de toamnă la Barbizon” sau „Călăreţ în amurg”).
În 1882, a fost prezent la expoziţia de la Sala Stavropoleos din Bucureşti, cu 60 de tablouri, o adevărată retrospectivă a pictorului, singura de altfel din timpul vieţii, între tablourile expuse cu această ocazie figurând: „Bătrân cu plete”, „Pahar cu tufănele”, „Pomi înfloriţi”, „Câmp cu maci”.
În ultimii ani de viaţă, grav bolnav, Ion Andreescu a continuat să lucreze, pictând îndeosebi flori şi portrete, astfel de subiecte fiindu-i cel mai la îndemână pentru starea de sănătate în care se afla.
A pictat în această perioadă, spre exemplu, numeroase chipuri de ţărănci (”O ţărancă din profil”, ”Broboada roşie”, ”Ţăranca cu broboada verde”).
Ion Andreescu a murit la Bucureşti, la 22 octombrie 1882, răpus de tuberculoză, la numai 32 de ani.
A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române, la 28 octombrie 1948. Tablouri purtând semnătura marelui artist pot fi admirate în Bucureşti, la Muzeul Naţional de Artă al României şi la Muzeul de Artă K. H. Zambaccian.
