În Marea Britanie, fostul ministru de finanţe, Rishi Sunak, şi-a consolidat şansele de a deveni prim-ministru şi ar putea fi desemnat chiar astăzi. Fostul premier, Boris Johnson, a anunţat aseară târziu că nu mai candidează, iar celălalt competitor, Penny Mordant, este departe de a aduna numărul de voturi necesare pentru a rămâne în cursă.
Întors din vacanţă pentru a intra în competiţia pentru Downing Street, Boris Johnson a explicat că a decis să renunţe pentru că nu putea să obţină susţinerea tuturor conservatorilor în Parlament pentru a guverna eficient. Detalii în relatarea semnată, de la Londra, de Aura Neag.
Realizator: Decizia lui Boris Johnson anunţată aseară târziu, de a nu mai candida, a fost o surpriză. Domnul Johnson a revenit de urgență din vacanță pentru a intra în cursă, iar susținătorii au dat asigurări pe perioada zilei că va aduna numărul de voturi necesare să poată candida.
Într-o declarație, aseară târziu, Boris Johnson a spus că nu este potrivit să intre în competiție, deşi susține că a adunat 102 semnături din partea parlamentarilor. Numărul necesar este de 100. Public însă, domnul Johnson a primit susținerea doar din partea a 57 de parlamentari. Contracandidatul său, Rishi Sunak, a primit susținerea publică din partea a 143 de parlamentari.
În acest moment se mai află în competiție, pe lângă Rishi Sunak, Penny Mordant. Ea este ministru, iar aceasta este a doua încercare de a deveni premier. Doamna Mordant este departe însă de numărul de 100 de semnături necesare. Ea mai are până la prânz să adune semnăturile care lipsesc. Dacă va reuși acest lucru, cei doi candidați vor fi votați online de membrii partidului, iar rezultatul va fi anunțat vineri. Dacă nu, se așteaptă ca Rishi Sunak să fie desemnat premier, posibil, chiar astăzi.
Între timp, la Londra, mii de oameni au demonstrat ieri, cerând ca Marea Britanie să reintre în Uniunea Europeană. Instabilitatea politică actuală a fost declanșată după referendumul Brexit. Protestatarii susțin că a revenirea în blocul comunitar ar ajuta și în actuala criză energetică.
Realizator: Rishi Sunak este de religie hindusă şi este casatorit cu fiica unui miliardar indian, fondatorul companiei de tehnologie Infosys. Cei doi s-au cunoscut în timp ce studiau la Universitatea Stanford şi au doua fiice. Deţin mai multe proprietăţi în Anglia, una chiar în centrul Londrei şi un apartament penthouse în Santa Monica, California./geftene/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 octombrie