Răzvan Moceanu
Motto: „Eleganța trebuie să fie combinația exactă dintre distincție, naturalețe, preocupare și simplitate” – Christian Dior
Luni, 24 octombrie, se împlinesc 65 de ani de la moartea lui Christian Dior, figură emblematică a modei, care a dat un nou curs designului vestimentar şi a cucerit mapamondul prin viziunea sa inegalabilă asupra eleganţei feminine. Maestru al formelor şi materialelor, Christian Dior este cel care a proiectat „femeia floare”, a revoluţionat „look-ul” acesteia şi a plasat Parisul pe harta mondială a modei.
* * * * *
Dior s-a născut la Granville, un oraş la malul mării, în Normandia, pe coasta Franţei, fiind al doilea din cei cinci copii ai unui bogat industriaş.
În anul 1911, întrega familie Dior se muta la Paris.
Moştenitor al unei averi impresionante, tânărul Christian nu avea ambiţii prea mari. Familia, deţinătoare a unui imperiu industrial, îi pregătise o carieră diplomatică, însă Christian a preferat să abandoneze liceul, petrecându-şi tinereţea prin barurile pariziene, alături de artişti, devenind prieten cu Christian Bérard, Jean Cocteau, Erik Satie, sau Henri Sauguet.
Deşi în adolescenţă Dior visa să devină arhitect, la insistenţele părinţiilor, în anul 1923, se înscrie la şcoala de ştiinţe politice “Science Po”.
În anul 1928 abandonează studiile în materia doctrinelor şi, cu ajutorul tatălui său, îşi urmează chemarea, inaugurând o galerie de artă, în parteneriat cu Jacques Bonjean, în care pictori faimoşi – Dali, Max Jacob, Alberto Giacometti, Alexandre Calder sau Picasso – îşi expun lucrările, reuşind chiar să îşi vândă aici multe dintre creaţiile lor. Este perioada în care Dior începe să deseneze diferite schiţe legate de modă care au fost expuse în galeria sa.
După ce tatăl său a ajuns la faliment, Dior a fost obligat să închidă galeria şi să îşi vândă schiţele pe 10 cenţi bucata, pentru a supravieţui.
În perioada 1935 – 1942 Christian Dior vinde ilustraţii de modă unor creatori din domeniu, iar unele dintre creaţiile sale sunt publicate în cotidianul Le Figaro.
Începând din anul 1938 a lucrat o scurtă perioadă pentru Robert Piguet, până la înrolarea sa în armată, iar în anul 1942 se angajează ca asistent designer la Lucien Lelong, unde avea să îl cunoască pe un alt mare designer în devenire, Pierre Balmain. Ulterior Dior este promovat ca designer şef.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Dior a îmbrăcat soţiile ofiţerilor nazişti şi ale colaboraţioniştilor francezi, iar în anul 1946, pe 16 decembrie, beneficiind de sprijinul magnatului industriei textilelor, Marcel Boussac – „Regele bumbacului”, cel mai bogat francez al acelor timpuri – , a deschis la Paris prima casa de haute – couture Christian Dior.
Şi fiindcă orice bărbat-artist trebuie să aibă o muză, pentru Christian Dior aceasta s-a numit Mitzah Bricard, cea care purta, în permanenţă, o eșarfă „animal print” pentru a-și ascunde o cicatrice, dar şi turban, perle și tocuri. Se spune că avea rădăcini de prinţesă rusoaică, dar şi că şi-a petrecut copilăria în România, că era extrem de creativă, reuşind să găsească mereu accesoriile perfecte. Însă ea nu era doar atât: Mitza Bricard umplea saloanele pariziene cu bârfe și povești de amor, iar puținele tabloide de cancan relatau despre extravaganța acestui personaj care nu purta niciodată lenjerie intimă și își trăgea cu nonşalanță rochiile atent croite și cămășile delicate direct pe pielea goală. Mai mult, poveștile ei amoroase, multe dintre ele sfârșindu-se în scandaluri pătimașe cu iubiți mult mai tineri decât ea, se aflau mai mereu pe prima pagină a ziarelor mondene.
Despre ea, Dior spunea: “Este una dintre acele persoane rare pentru care eleganța este singura rațiune de a trăi”.
La 12 februarie 1947, are loc prezentarea primei colecţii haute – couture a Casei Dior – “Corolla”, cum a denumit-o autorul sau The „New Look”, cum a denumit-o Carmel Snow, editorul şef al Harper’s Bazaar – privită ca o veritabilă revoluţie în domeniul modei. Această primă colecţie a fost primită cu aplauze la scenă deschisă de către editorii de modă, care au privit liniile mult mai voluptoase decât formele drepte, conservatoare, din timpul războiului, prezentând materiale luxoase, fuste în formă de clopot şi o atenţie deosebită asupra liniei bustului. Comentatorii vremii arătau că aceasta „era revoluţia de care avea nevoie moda la momentul respectiv”, iar reacţiile nu au întârziat să apară, Dior cunoscând o celebritate fantastică.
Totuşi, au existat unele voci care au infirmat originalitatea lui Dior, arătând că trăsăturile colecţiei erau asemănătoare celor prezente în moda franţuzească a anilor 1860, Dior profitând de efectele războiului pentru a oferi femeilor feminitate şi eleganţă, încercând să le întoarcă însă la rolul decorativ, oprimat, restaurând corsetul şi crinolina atât de incomode. Pe de altă parte Dior era criticat pentru materialele sofisticate şi mai ales extrem de scumpe folosite în colecţiile lui.
Tot în anul 1947 apare pe piaţă şi primul parfum al Casei Dior – „Miss Dior”, creat de Paul Vacher.
De asemenea, în această perioadă, o companie americană se oferă să cumpere drepturile de a produce ciorapi „Dior”, iar Christian şi partenerul său au negociat un comision bazat pe vânzările generate, introducând astfel sistemul de plată a redevenţelor pentru produsele de modă, o strategie de afaceri care îl va propulsa ca brand pentru toate produsele de lux, inclusiv pentru parfumuri.
Deşi blamat de conaţionalii lui francezi, însă aclamat de americani, care i-au oferit şi „Oscarul modei”, Dior aduce Parisului titlul onorific de „capitală internaţională a modei” şi creează prin „New Look” un simbol cultural postbelic, sau ceea ce Dior însuşi descria ca fiind “Tinereţe, speranţă şi viitor”.
Au urmat noi colecţii ale Casei Dior, mult mai temperate, caracterizate în principal de meticulozitatea liniilor: Linia Zig Zag, Linia A, Linia Y etc.
Casa Dior era condusă după reguli ierarhice bine stabilite, fiecare vânzător sau asistent de vânzări având propria clientelă cu care era obligat să creeze relaţii de prietenie. Fiecare show includea până la 200 de ţinute şi dura până la două ore şi jumătate. Manechinele care prezentau creaţiile sale era obligatoriu să aibe mărimi şi forme diferite pentru a crea o idee despre cum ar arăta acele haine pe diferite femei. Casa Dior avea printre clientele statornice pe Marlene Dietrich, Ava Grdner şi numeroase alte staruri de la Hollywood, precum şi femeile din înalta societate din New York.
Trebuie spus că în cei zece ani de faimă ai lui Christian Dior (1947-1957), niciuna din cele 22 de colecţii ale sale nu a fost un eşec comercial sau editorial, Casa sa de modă fiind cea mai mare şi cea mai bine condusă din branşa pariziană. Au existat câţiva designeri care au încercat să îl concureze – Pierre Balmain sau spaniolul Cristobal Balenciaga, însă niciunul dintre ei nu avea suportul şi anvergura de care se bucura Dior.
În 1954, Chanel şi-a făcut revenirea în lumea modei, însă creaţiile sale erau complet opuse celor ale lui Dior, aceasta punând accent pe libertatea mişcării, acuzând designerii bărbaţi că „torturau trupurile femeilor cu formele creaţiilor lor ridicole”. Drept replică, Dior propune în acelaşi an “Linia H”, care avea să se diferenţieze prin haine scurte, fără corset, bluzele cu decolteu marinăresc, jachete casual şi fuste cu pliuri.
În anul 1955, Yves Mathieu Saint Laurent îi vine în ajutor lui Dior ca asistent şi tot atunci are loc marea deschidere a buticului din strada Montaigne unde Dior lansează şi linia de make-up. În 1957, Saint Laurent devine directorul de creaţie al Casei Dior.
Numele Dior devenise deja sinonim cu bunul gust şi luxul, însemnând şi o cifră de afaceri colosoală în acea vreme de circa 20 milioane de dolari anual.
Dior a murit pe 24 octombrie 1957, în urma unui atac de cord în timp ce se afla la saună în vacanţa din Italia.
După moartea sa, Yves Saint Laurent a devenit designerul Casei Dior, acesta introducând în primele sale colecţii rochia trapez. A fost urmat în această poziţie de Marc Bohan, în perioada 1960 – 1989, urmat de Gianfranco Ferre care a preluat conducerea ca designer şef al Casei.
În anul 1978 activele Boussac Group inclusiv Dior sunt vândute grupului Willot, în administraţie intră Bernard Arnault care în anul 1985 devine preşedinte, CEO şi Manager Director.
În 1996, John Galiano, copilul teribil al modei, a devenit noul Director de Creaţie, creând în colecţiile sale aceleaşi forme feminine ca ale lui Dior, îmbinând libertatea de exprimare din vremurile contemporane cu opulenţa secolului trecut, impresionând prin feminitate şi teatralitate, stiluri latine sau romantice.
În anul 1997 este deschis către public The Christian Dior Museum din oraşul natal al designerului, fiind singurul muzeu oficial din Franţa dedicat unui creator de modă.
Galliano a rămas la Casa Dior până în martie 2011 când a fost demis în urma unor filmări în care directorul de creaţie aducea insulte şi făcea comentarii antisemite într-un bar din Paris. Galliano a fost înlocuit de Bill Gayten până în aprilie 2012, când după mai bine de un an de speculaţii a fost adus Raf Simons şi numit în funcţia de director de creaţie.
Christian Dior este una dintre cele mai importante figuri din lumea modei secolelor XX şi XXI, un personaj legendar foarte iubit şi apreciat, dovadă şi numeroasele distincţii primite: Neiman Marcus în 1947 la Dallas, Legion d’Honneur în 1950, Parsons School of Design – New York – 1956, sau Fashion Industry Foundation – New York, în anul 1990.
Dior a creat un adevărat imperiu al modei complete, în care nu s-au regăsit doar ţinute superbe, ci şi accesorii, parfumuri, linii de make-up şi pantofi. Linia de parfumuri, începută cu “Miss Dior”, este printre primele din întreaga lume, sticluţele închizând în ele talent şi perfecţiune.
