Aproximativ 44 de tone de deșeuri din aluminiu au fost oprite la intrarea în țară, prin Vama Petea. Potrivit Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, deșeurile erau încărcate în două automarfare, proveneau din Ungaria și din Slovacia și erau destinate unor firme din județul Satu Mare. Pentru că șoferii nu au putut prezenta documentele de însoțire a mărfii, polițiștii au decis că deșeurile nu pot intra pe teritoriul României. În consecință, tirurile respective au fost întoarse pe teritoriul maghiar./geftene/csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 octombrie