Răzvan Moceanu
Miercuri, 26 octombrie, se împlinesc 215 ani de la naşterea lui Barbu Catargiu, remarcabil om politic conservator, prim-ministru al primului guvern unitar al României în mandatul lui Al. I. Cuza.
* * * * *
Barbu Catargiu s-a născut la 26 octombrie 1807, la Bucureşti, fiind fiul marelui vornic Ştefan Catargiu şi al Tiţei (Stanca) Văcărescu, fiica banului Barbu Văcărescu.
În 1819, a urmat Şcoala grecească de la Măgureanu, după care a trăit, în perioada 1825-1834, mai mult în străinătate, mai ales în Franţa.
A parcurs, la Paris, studii universitare de litere, drept, istorie, filosofie şi economie politică.
În 1834, va reveni în ţară, unde a frecventat cercurile Societăţii Filarmonice din Bucureşti, alături de Ion Câmpineanu, I. Heliade Rădulescu şi alţii.
A fost ales apoi membru în Obşteasca Adunare, unde a rostit discursul său de debut în sesiunea din anul 1842.
În 1843, a fost numit, de domnul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu, director la Departamentul Dreptăţii (Justiţiei).
În această perioadă, Barbu Catargiu s-a căsătorit cu Caterina Parravicini, de origine rusă. Cei doi au avut un singur copil, Mariţa, care se căsătoreşte în anul 1859 cu Louis Béclard, consulul Franţei la Bucureşti.
În perioada revoluţiei de la 1848, Catargiu nu s-a implicat în evenimente, preferând să efectueze o călătorie în Austria, Franţa şi Anglia, unde contactează oficialităţi politice şi studiază viaţa civilă şi de stat din marile capitale occidentale.
După revenirea în ţară, a fost reconfirmat, la 12 octombrie 1848, de către caimacamul Constantin Cantacuzino, în funcţia de director la Departamentul Dreptăţii , ”cinstea şi a domniei sale capacitate cerându-l în lucrările cele mai serioase ale statului”.
În decembrie 1848, Barbu Catargiu a fost numit şi suplinitor la Sfatul Vistieriei, iar în decembrie 1849 a fost înaintat la rangul de vornic de poliţie.
A fost numit apoi judecător la Înalta Curte, de unde a demisionat la 7 ianuarie 1856. A urcat, între timp, alte trepte ierarhice, până la cea de logofăt, iar la 18 octombrie 1858 a devenit titular al portofoliului Finanţelor.
La finalul anului 1858 a fost ales membru al Adunării Elective care urma să desemneze noul domnitor şi a manifestat cu convingere pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi pe tronul Ţării Româneşti.
În perioada 25 ianuarie- 26 martie 1859 a deţinut portofoliul Finanţelor în Consiliul de Miniştri, condus de I.A. Filipescu, iar pentru scurt timp, între 30 aprilie – 12 mai 1861 a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri de la Bucureşti şi ministru de Interne.
A fost, de asemenea, membru marcant al Comisiei Centrale de la Focşani (1859-1862), a cărei menire era să elaboreze, după Unirea Principatelor, legile comune, şi, de asemenea, a condus dezbaterile Adunării Deputaţilor, în calitate de vicepreşedinte ales al acesteia.
La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unitar al României, care a fost încredinţat conservatorilor. Condus de Barbu Catargiu, guvernul avea opt miniştri (Lăuntru, Afaceri Străine, Finanţe, Lucrări Publice, Justiţie, Culte şi Instrucţiune Publică, Război, Control).
Primul-ministru Barbu Catargiu a deţinut, totodată, portofoliul Internelor, precum şi, după caz, interimatele Finanţelor şi Lucrărilor Publice.
În timpul acestei guvernări au fost luate importante măsuri pentru unificarea administrativă a noului stat care îşi stabilise o singură capitală şi o singură Adunare. Este desfiinţată Comisia centrală (14 februarie), se desfiinţează ministerele din Moldova, instituindu-se în locul lor ca măsură de tranziţie, directoratele, Şcoala militară de la Iaşi se mută la Bucureşti, contopindu-se cu cea de aici, iar Iaşiul nu va mai avea titlul de Capitală.
La 24 ianuarie 1862 a avut loc deschiderea, la Bucureşti, a Adunării, primul parlament unic al României.
Barbu Catargiu era caracterizat de presa vremii drept un om de stat înzestrat cu un mare talent oratoric, ”situat cu deplină îndreptăţire printre corifeii elocinţei româneşti din toate timpurile”. A susţinut zeci de discursuri, pe probleme politice, sociale, economice, iar cu prilejul dezbaterilor legate de problema agrară, Barbu Catargiu s-a opus cu putere emancipării clăcaşilor şi împroprietăririi acestora cu pământ de la marii moşieri, fiind ca atare un adversar al soluţiei propuse de Mihail Kogălniceanu.
În mai 1862, guvernul condus de Barbu Catargiu a depus la Adunare un proiect de lege rurală, anume cel care fusese elaborat în 1860 de Comisia centrală de la Focşani, şi care lăsa, practic, neatinse marile proprietăţi funciare. Acest proiect propunea doar desfiinţarea obligaţiilor de clacă şi vânzarea sau închirierea unor loturi pe moşiile statului sau ale instituţiilor publice.
La 25 mai 1862, Mihail Kogălniceanu a rostit celebrul său discurs despre ”Îmbunătăţirea soartei ţăranilor”, în care se pronunţă pentru împroprietărire şi abolirea clăcii, dar propunerea sa nu este luată în considerare, fiind respinsă de Adunare. Aceasta din urmă a venit cu un contraproiect care prevedea împroprietărirea cu loturile avute în folosinţă.
În ziua de 8/20 iunie 1862, la încheierea unei şedinţe extrem de tumultuoase a Adunării Deputaţilor, ultimele cuvinte au fost rostite chiar de Barbu Catargiu: ”Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea ţării, şi voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării”. De la şedinţa Adunării Deputaţilor, prim-ministrul Barbu Catargiu a plecat cu o trăsură în care se afla şi prefectul poliţiei, Nicolae Bibescu, îndreptându-se spre casă. Când trăsura a trecut pe sub clopotniţa de la Dealul Mitropoliei, Barbu Catargiu a fost împuşcat mortal de către o persoană rămasă până astăzi necunoscută. Avea 54 de ani.
A fost înmormântat la conacul de la moşia din Maia, judeţul Dâmboviţa, conform testamentului său.
Imediat după asasinat, Bibescu a dat ordin să fie închise porţile Mitropoliei, la locul crimei făcându-şi apariţia organele de anchetă şi chiar domnitorul Cuza. Sunt audiaţi martori, administrate probe de la locul faptei, care însă nu au reuşit să elucideze crima, informaţiile fiind contradictorii.
În cele din urmă cercul de suspecţi este restrâns la trei nume: Dimitrie Dunca şi Iulian Grozescu – membri ai unor societăți secrete – şi Gheorghe Bogati – un cunoscut interlop al Capitalei din acele vremuri – , însă nici unul nu a putut fi audiat, toţi fiind dispăruţi fără urmă.
Catargiu a publicat volumele „État Social des Principautés danubiennes”, la Bruxelles, 1855, „Proprietatea în Principatele Moldo-Române”, 1857 şi „Încă câteva idei asupra proprietății în Principatele Unite” – 1860, iar postum au apărut volumele „Des différentes classes de la population en Valachie”, București, 1886 şi „Discursurile lui Barbu Catargiu” (1859-1862), 1886, cu texte culese de profesorul Anghel Demetriescu.
