Indicatorii de performanță reprezintă un subiect care a fost prea mult timp dezbătut în mediul public, în timp ce în mediul privat ei sunt o realitate cotidiană și fac diferența între sustenabilitate și eșec.
SRR devine, practic, printre primele servicii publice care prin votul unanim al Consiliului de Administrație aprobă o serie de indicatori de performanță pe care să îi aplice managementul / departamentele executive în implementarea politicilor.
“Oamenii sunt și vor rămâne cea mai importantă resursă pe care o are SRR. Avem rolul să le dăm toate instrumentele pentru a-și face treaba cât mai bine, iar decizia istorică de astăzi pavează drumul spre un SRR al viitorului, spre produse orientate și mai mult către români. Avem datoria să ținem pasul cu noile generații”, a declarat Răzvan Dincă, președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune.
SRR își va menține rolul de a prezenta în mod imparțial, realitățile vieții social-politice și economice interne și internaționale, de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice, de a promova, cu competență şi exigență, valorile limbii române, ale creației autentice culturale, științifice, naționale şi universale, ale minorităților naționale, precum şi valorile democratice, civice, morale şi sportive, de a milita pentru unitatea națională şi independența țării, pentru cultivarea demnității umane, a adevărului şi justiției, conform legii privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune.
Stabilirea indicatorilor de performanță reprezintă și o mai bună cuantificare a eforturilor realizate de către echipele din SRR și o valorificarea a muncii acestora.
Printre indicatorii aprobați, enunțăm:
creșterea ponderii segmentelor demografice 30-39 de ani și 40-49 de ani, așa cum sunt definite în studiile de audiență furnizate de ARA (Asociația pentru Radio Audiență);
– stabilirea unei ponderi a știrilor proprii din totalul știrilor, definite ca știri obținute prin mijloace proprii și care sunt difuzate mai întâi de canalele on air/online ale Radio România;
– creșterea indicatorilor de distribuție a informației în online și a ponderii conținutului propriu pe platformele gestionate de SRR;
– stabilirea unui număr minim de acțiuni off air pentru interacționarea mai bună cu ascultătorii canalelor media SRR și pentru atragerea de noi tipuri de public.
RADOR, 27 octombrie