Președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu i-a transmis un mesaj special liderului ucrainean, Volodimir Zelenski, despre un posibil dialog între Moscova și Kiev prin intermediul președintelui Guineei-Bissau, Úmaro Sissoco Embaló, a declarat, joi, jurnaliştilor secretarul de presă al şefului statului rus, Dmitri Peskov. „Colegul nostru din statul african și-a exprimat o dorință, a declarat că va avea contacte și că va transmite poziția lui Putin părții ucrainene. Dar nu există niciun mesaj anume în acest caz și nu s-a vorbit despre asta” – a răspuns Peskov la întrebarea dacă președintele rus a transmis un astfel de mesaj. Anterior, Úmaro Sissoco Embaló a anunţat despre existenţa unui astfel de mesaj. Dmitri Peskov a explicat că în timpul convorbirii cu președintele Guineei-Bissau, care a avut loc cu câteva zile în urmă, la Kremlin, „Vladimir Putin și-a informat colegul despre modul în care s-au desfășurat negocierile în luna martie şi cum au funcționat echipele de negociere – rusă și ucraineană”. „Liderul rus i-a spus că textul a fost aproape gata, s-a ajuns la un echilibru foarte dificil, dar apoi brusc partea ucraineană a părăsit radarul, și-a declarat refuzul de a continua negocierile, iar, ulterior, această nedorință a fost transformată într-o lege, care interzice părţii ucrainene, președintelui Ucrainei și tuturor celorlaţi ucraineni să negocieze cu Rusia și cu președintele Putin” – a adăugat reprezentantul Kremlinului. „Concomitent, președintele rus a subliniat că, în mod evident, o astfel de lipsă de dorință de a negocia și respingerea înțelegerilor deja convenite au apărut, în mod clar, la ordinul Washingtonului. Acest lucru este perfect evident” – a conchis Peskov. Acesta a mai atras atenția asupra faptului că „acum, de facto, Rusia nu își schimbă poziția, ruşii sunt pregătiți să asigure interesele la masa negocierilor, doresc acest lucru, dar, în acest caz, este vorba despre lipsa de dorință totală din partea Ucrainei”./ssirbu/asalar
(https://tass.ru/politika/16170517)
(www.tass.ru – 27 octombrie)