Poliția Română atrage atenţia asupra existenţei mai multor cazuri de tentative de fraude online

Poliția Română atrage atenţia asupra existenţei mai multor cazuri de tentative de fraude online, prin mesaje e-mail, în care anumite persoane şi-ar fi atribuit identitatea unr persoane cu funcţii de conducere, din cadrul unor structuri precum Europol, Interpol sau FBI. Potrivit unui comunicat al Poliţiei, victimele ar fi fost informate că fac obiectul unor presupuse proceduri judiciare ca urmare a accesării unor site-uri în care sunt prezentate acţiuni cu un caracter sexual explicit şi li s-ar fi cerut plata unor bani drept amendă. În situaţia în care primiţi astfel de e-mail-uri nesolicitate, vă recomandăm să nu răspundeţi, să nu accesaţi eventualele linkuri sau ataşamente şi să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie – mai precizează forţele de ordine./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 octombrie)