Vicepremierul bulgar pentru gestionarea fondurilor europene, Atanas Pekanov, a explicat că timp de cinci luni înainte de adoptarea monedei euro în Bulgaria şi un an după, preţurile de la rafturi şi de pe bonurile fiscale vor fi atât în euro, cât şi în leva. După o lună de la introducerea oficială a monedei unice, plăţile vor putea fi efectuate în continuare în leva, însă restul va fi returnat în euro. Pekanov a calificat drept foarte importantă decizia de joi a parlamentarilor bulgari de a accelera adoptarea monedei euro şi a adăugat că se depun eforturi pentru ca acest lucru să se întâmple începând de la 1 ianuarie 2024. „Când vom introduce oficial moneda euro, toate plăţile vor fi făcute în euro, salariile vor veni în euro, pensiile vor veni în euro. Cu cinci luni înainte de a adera, preţurile vor fi afişate în ambele valute. Bonurile fiscale vor avea preţurile atât în euro, cât şi în leva, va exista un cod QR care va arăta cursul de schimb. Ministerul de Finanţe va putea fi sesizat, dacă vom constata un curs care nu este ceea ce ar trebui să fie. Acest lucru va dura un an după aderarea noastră. Timp de şase luni de la aderarea la zona euro, schimbul de leva în euro va fi gratuit în toate băncile şi oficiile poştale”, a explicat viceprim-ministrul bulgar./ddaniela/sdm2
(www.dariknews.bg – 28 octombrie)