O nouă comemorare a victimelor tragediei din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, are loc astăzi, pentru prima dată cu unii dintre vinovaţi după gratii.
Însă mai multe organizaţii neguvernamentale, răniţi şi rude ale tinerilor care au murit atunci spun, din nou, că ancheta nu a fost dusă până la capăt şi că spitalele şi deciziile autoritaţilor au facut mai multe victime decât incendiul în sine şi organizează astăzi un marş cu portretele celor care şi-au pierdut viaţa, de la fostul Club Colectiv până la Parchetul General.
Reporter: Dacă astăzi s-ar întâmpla o tragedie precum cea de la Colectiv, lucrurile ar fi la fel ca atunci, aşa cred cred răniţii, rude ale victimelor şi reprezentanţi ai organizaţiilor Corupţia ucide, Iniţiativa România şi Geeks For Democracy şi mulţi dintre români.
Pentru că au trecut şapte ani şi problema sistemului sanitar, a paturilor şi spitalelor pentru arşi, a infecţiilor nosocomiale este departe de a fi rezolvată. Şi, la fel ca atunci, încă este permisă funcţionarea spaţiilor publice fără asigurarea protecţiei împotriva incendiilor, scriu cele trei organizaţii neguvernamentale în anunţul marşului de astăzi de la Clubul Colectiv către Parchetul General. Consideră că ancheta din acest dosar nu a fost dusă până la capăt. Că cei aflaţi la putere în 2015, responsabilii cu intervenţia, nu ar fi fost sancţionaţi – premierul de atunci Victor Ponta, miniştrii sănătăţii şi de interne, Nicolae Bănicioiu şi Gabriel Oprea şi şeful DSU, Raed Arafat.
În noaptea tragediei din Colectiv şi-au pierdut viaţa 27 de tineri. 37 au murit ulterior din cauza rănilor grave şi a infecţiilor nosocomiale luate din spitale. Mulţi dintre cei care reuşiseră să scape s-au întors în club ca să-i scoată pe cei rămaşi printre flăcări şi fum, până au reuşit să ajungă echipele de intevenţie.
Dintre vinovaţi, după mai mult de şase ani de anchetă, în primăvară au fost condamnaţi definitiv fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone – patru ani de închisoare – în condiţiile în care condamnarea în primă instanţă a fost de opt ani şi şase luni. Patronii clubului au primit pedepse între şase ani şi patru luni şi 11 ani şi opt luni de închisoare, aceasta fiind, de altfel şi cea mai grea pedeapă. Instanţa a stabilit şi despăgubiri de milioane de euro./aburtica/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 octombrie