“La Radio Moldova eram vreo douăzeci de oameni….”
Nici odată sovieticii nu au recunoscut unirea Basarabiei cu România. În ciuda demersurilor diplomatice duse de Nicolae Titulescu, sovieticii nu au vrut să recunoască noua situație. Mai mult, au început o puternica propaganda antiromânească cu ajutorul unui post de radio care a emis de la Tiraspol din 1930. Pentru a contracara propaganda antiromânească, în 1937, Primăria Chișinău a cedat Societății Române de Radiodifuziune clădirea fostului Teatru Pușkin pentru a deschide un post de radio. Emisiunile experimentale ale postului “Radio Basarabia” au început în primele zile din iunie 1939, dar ocuparea Basarabiei de către sovietici în 1940 a însemnat închiderea acestui post de radio. De aceea, conducerea Societății Române de Radiodifuziune a hotărât instalarea la Iași a unui post de radio de 5 kW produs de firma italiană Magnetti Marelli. La 2 noiembrie 1941, într-o zi de duminică, “Radio Moldova” a început să emită pe lungimea de 259 de metri. În 1944, odată cu intrarea trupelor sovietice în Iași, postul „Radio Moldova” și-a încetat activitatea. Abia la 1 mai 1956, activitatea postului de la Iași este reluată, sub denumirea “Radio Iași”. Deschiderea în 1941 a postului “Radio Moldova” ca parte a Societșții Române de Radiodifuziune a însemnat un eveniment important pentru Moldova, pentru Iași. Au fost angajați jurnaliști locali care să asigure o bună funcționare a postului. Redactor la radiojurnal a fost ales Dumitru “Tudor” Dăscălescu, care mulți ani mai târziu, într-o înregistrare de istorie orală, își amintește cum a ajuns să lucreze la Radio Moldova Iași.
Echipa care a venit de la București în noiembrie 1941 a căutat să recruteze oameni din Iași care să înlocuiască pe cei veniți de la București. Delegatul care a venit de la București a cercetat pe fiecare ziarist [local] care a vrut să se angajeze la radio. M-a ales pe mine, și mi-a spus: “Noi am observant seriozitatea cu care te prezinți și felul cum scrii. Dacă vrei să te angajezi la noi faci o cerere și poți să începi chiar din clipa asta”. Așa am ajuns eu la Radio Moldova Iași. Pe 1 ianuarie 1942 mi –a venit numirea și am început să lucrez ca șef al radiojurnalului. De fapt, doar eu lucram la radiojurnal. Când am început lucrul, a venit de la Bucureşti şi m-a iniţiat Gheorghe Ciocan care era de meserie preot. Mai târziu el a fost concentrat și a plecat pe front şi eu am rămas singur la Radio Moldova. Acest post de radio “bătea” mult și putea fi recepţionat şi în Basarabia. Era special făcut pentru asta. De la București nu primeam materiale, știri. Rare ori cei de la București ne-au trimis ceva. De aceea eu întocmeam radiojurnalul prin radio ascultare. Aveam un calendar pe care notasem orele la care posturile de radio din străinătate transmiteau știri. Ascultam nu numai emisiunile în limba română. Pe vremea aceea știam franceza și italiana…. Ascultam Londra, Brazaville, Paris, Roma … În timpul războiului nu am ascultat niciodată Radio Moscova în limba română. Nici din curiozitate. Nu-mi făcea plăcere, pentru că nu spunea adevărul. Era un post de propagandă, nu spunea adevărul. Și celelate posturi de radio erau de propagandă, dar mai strecurau şi lucruri adevărate. Eu fiind și stenograf notam știrile. Și am avut și o memorie foarte bună. De unde știam să fac radio ascultare? Am facut radio ascultare și cât am lucrat la ziarul “Moldova”. Așa se obțineau știrile. Mi-aduc aminte [în decembrie 1942] când a fost asasinat în Africa [amiralul Francois] Darlan… eu am dat pe post prima oară ştirea şi apoi am dat-o şi la Bucureşti. Ei nu aflaseră știrea. Eu am prins-o la un post de radio străin. La Radio Moldova Iași făceam patru radiojurnale pe zi. Un radiojurnal dura cam 15 minute. Eu întocmeam ştirile și le redactam. Aveam o dactilografă căreia îi dictam şi după aceea era un crainic care le citea. Nu eu citeam ştirile. Viza o dădea directorul, domnul Iamandi, care se uita prin materiale, punea o viză şi gata. (…) La Radio Moldova Iași nu au fost mulți salariați. Era administraţia, era[u] tehnicii şi oamenii de serviciu. Nu erau mulţi. Poate vreo douăzeci de oameni. În afară de radiojurnal se mai făcea „Ora răniţilor” și se difuzau conferinţe unde erau invitate personalităţi din Iaşi. Îmi aduc aminte de profesorul Mancaş, de profesorul Scorpan care era directorul Teatrului Naţional. Și se difuza muzică. Era Orchestra Moldovei … erau diferiţi muzicanţi, cântăreţi. O dată pe săptămână făceam și eu cronica literară. Primeam cărţi, le citeam în cursul săptămânii şi sâmbătă seara făceam o mică cronică. În cadrul radiojurnalului nu am avut o rubrică specială destinată frontului. La Radio Moldova, am avut un crainic, pe Moscu. În fiecare seară eu făceam un comentariu introductiv pe care îl citea el. Îl citea admirabil, cu intonaţii, cum trebuia şi se înţelegea foarte bine de toată lumea.
În 1943 a venit ordin de la Bucureşti, de la Marele Stat Major că să desfiinţăm postul de radio şi să ne evacuăm toţi la Bucureşti. Ne-am îmbarcat în două vagoane cu ce-am putut lua cu noi şi am venit la Bucureşti. La Radio București am fost repartizat direct la radiojurnal ca prim secretar de redacţie. În același timp am colaborat la emisiunea „Ora Ardealului”. Dar asta este un alt capitol.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1998]
