„Doborâtă de armata Ucrainei vecine, o rachetă rusească a căzut, luni, pe teritoriul Republicii Moldova, mai exact, în satul Naslavcea, iar deflagrația a spart geamurile mai multor case”. Anunțul, apărut în ziarul Timpul, de la Chișinău, a fost preluat și de alte ziare străine. Referindu-se la același incident, ziarul israelian The Jerusalem Post menționează că, “potrivit unui anunț al Ministerului de Interne moldovean, nimeni nu a fost rănit”, iar cotidianul La libre Belgique opinează că “incidentul nu face decât să ilustreze riscurile care planează asupra acestei mici țări cu 2, 6 milioane de locuitori, candidată la Uniunea Europeană”. O altă veste din Republica Moldova a fost însă transmisă de agenția britanică de presă Reuters: “Luni, Moldova a declarat ‘persona non grata’ un angajat al Ambasadei Rusiei de la Chișinău, căruia I s-a cerut să părăsească țara”. Aceeași agenție menționează că “numele funcționarului nu a fost precizat, iar autoritățile de la Moscova au anunțat că vor riposta în fața acestei decizii”.
Așadar, după cum reiese din paginile ziarelor străine, războiul din Ucraina amenință să depășească granițele acestei țări. Să vedem însă și ce s-a mai întâmplat în Ucraina. “O serie de atacuri cu rachete lansate de armata rusă asupra Kievului, capitala Ucrainei, a lăsat fără apă aproximativ 80% din locuitori”, anunță cotidianul italian Corriere della Sera. Același ziar mai difuzează și alte vești importante. “În curând mă voi întâlni cu Putin”, ar fi anunțat președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, citat de același ziar. Și tot Corriere della Serra anunță că, “luni, în drum spre Kiev, premierul ceh, Petr Fiala, ar fi declarat că “Ucraina nu luptă doar pentru a se autoapăra, ci luptă pentru întreaga Europă. Sprijinul nostru trebuie să continue”, ar mai fi spus premierul ceh citat de cotidianul italian.
Dar care ar fi veștile din presa rusă? “Ordinele de concentrare transmise cetățenilor ruși au fost oprite. Mobilizarea parțială a fost finalizată”, a anunțat ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, citat de ziarul moscovit Pravda. Și tot Pravda citează cotidianul polonez Rzeczpospolita, care ar fi anunțat că “o serie de foști parlamentari ruși, aflați acum în exil, plănuiesc să preia puterea în Rusia după căderea lui Putin. Actorii sunt însă toți de mâna a doua”, subliniază ironic Pravda. Un alt ziar rusesc, Izvestia, pomenește o reuniune la nivel înalt între Vladimir Putin și omologii săi din Azerbaidjan și Armenia, care ar fi avut loc luni, la Soci. Bineînșeles, “pe agenda discuțiilor s-a aflat prelungitul conflict armeano-azer din Nagorno-Karabah și”, potrivit jurnaliștilor de la Izvestia, “Putin le-ar fi spus celor doi omologi că acest conflict trebuie să ia sfârșit”. “Turciei îi pasă de toată lumea”, titrează ziarul moscovit Kommersant. Ziarul notează că, “după ce și-a retras participarea din acordul cu cereale, legat de Marea Neagră, Rusia și-a continuat totuși contactele cu Turcia și ONU pe această temă”. Ziarul îl menționează însă pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care ar fi spus că, “în lipsa Federației Ruse, acordul convenit pe 22 iulie este greu de pus în aplicare”. Tot Kommersant mai afirmă că președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a subliniat însă că “nu renunță la eforturile sale de a se pune în slujba omenirii”.
Să părăsim însă Europa și să ne deplasăm în America de Sd, unde recent încheiatele alegeri prezidențiale din Brazilia continuă să fac valuri. Revenirea în fruntea țării a fostului președinte Lula da Silva, după o perioadă destul de lungă și după un timp petrecut chiar și la închisoare, continuă să incite presa internațională. Italianul Corriere della Sera se arată oarecum mirat de un mesaj transmis pe Twitter de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. În mesajul său, “Zelenski spune că relațiile bune cu Lula vor contribui la garantarea democrației, păcii, securității și prosperității în Ucraina, în Brazilia și în întreaga lume”. Cotidianul francez Le Monde consideră că, “după alegerea lui Lula, planeta răsuflă ușurată”. Ziarul american The New York Times susține și el că, “luni, brazilienii s-au trezit în fața unui moment pe care îl așteptau de multă vreme, respectiv, victoria lui Lula”, dar ziarul consideră totuși că “Brazilia este amenințată de tulburări”. Mai pesimist, cotidianul local Jornal do Brasil titrează: “Lula, președintele unei Brazilii dezbinate”. Dar, deocamdată, să-l credem pe însuși noul președinte Lula da Silva, așa cum este el citat de ziarul britanic The Times: “Voi guverna în slujba a 215 milioane de brazilieni, și nu doar în slujba celor care m-au votat. Nu există două Brazilii Suntem o singură țară, un singur popor, o singură mare națiune”.
Alexandru Danga, RADOR