Partidul Socialist Bulgar avertizează că Bulgaria nu este pregătită pentru zona euro

Partidul Socialist Bulgar avertizează că Bulgaria nu este pregătită să intre în zona euro de la 1 ianuarie 2024. Aceeaşi idee este susţinută şi de partidul „Văzrajdane” (Renaştere, n.r.). Cele două forţe politice îşi bazează afirmaţiile pe o analiză efectuată de Banca Naţională a Bulgariei (BNB). Textul transmis de bancă grupurilor parlamentare nu a fost încă aprobat de grupul de lucru şi de Consiliul de Coordonare pentru introducerea monedei euro în Bulgaria, nici de Consiliul de Administraţie al BNB, a remarcat socialistul Rumen Ghecev. „Împărtăşim opinia că nu suntem pregătiţi de la 1 ianuarie 2024. Nu ne schimbăm părerea potrivit căreia intrarea în zona euro, în uniunea monetară, este într-adevăr o finalizare a proceselor de integrare, dar atunci când suntem siguri că momentul aderării va fi benefic Bulgariei. Pentru că deocamdată riscurile sunt foarte mari, atât în ​​ceea ce priveşte competitivitatea economiei bulgare, cât şi referitor la transferul suveranităţii băncii noastre naţionale către Banca Centrală Europeană”, a subliniat Ghecev./ddaniela/ilapadat

(www.bnri.bg – 2 noiembrie)