Un acord de garantare a creditelor destinate studenţilor şi tinerelor familii a fost semnat de guvern

Un acord de garantare a creditelor destinate studenţilor şi tinerelor familii a fost semnat miercuri de executiv cu două bănci comerciale. Programele „Student Invest” şi „Family Start” sunt ultimele două componente care mai erau de aprobat în cadrul pachetului „Sprijin pentru România”, asumat de coaliţia de guvernare. Cele două măsuri asigură accesarea de împrumuturi de până la 10.000 de euro pentru studii şi de până la 15.000 de euro pentru locuinţe, credite garantate de stat în proporţie de 80%, cu dobânzi subvenţionate şi cu termen de rambursare de maximum 10 ani, transmite reporterul RRA, Andrei Şerban./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 noiembrie)