Acţiunile militare în zonă montană reprezintă una dintre cele mai periculoase şi dificile acţiuni, dat fiind că structurile militare nu trebuie să facă faţă doar luptei cu inamicul, ci și terenului dificil și climei, uneori extreme. Istoria Europei a arătat necesitatea unor trupe care să poată desfășura acţiuni de luptă în zone montane înalte. Astfel, structuri de acest tip, tradiţional asociate mediului muntos, cum ar fi Gebirgsjäger-ii din Germania, Alpini din Italia şi Chasseurs Alpins din Franţa au reprezentat, încă de la formarea lor, entităţi distincte, foarte importante în desfășurarea Primului Război Mondial.
Pe 3 noiembrie 1916, lua ființă o nouă armă în cadrul Armatei Române: Vănătorii de Munte, ca o necessitate operațională, având în vedere că, la acea dată, granița țării era pe arcul carpatin.
Documentul care consfințea înființarea a fost Ordinul Marelui Cartier General (MCG) nr. 294. Astfel, Şcoala de Schiori din Bucureşti (prima formă organizatorică apropiată de Vânătorii de Munte, înfiinţată la 30 septembrie 1916) a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. Specialitate de elită a Infanteriei româneşti, vânătorii de munte au fost, dintotdeauna, o forţă foarte bine pregătită, dovedindu-se foarte eficienţi şi capabili în a-şi îndeplini misiunea de apărare a ţării atât în timpul Primului, cât şi în cel de-al Doilea Război Mondial.
Unitatea era organizată în trei batalioane, fiecare a câte trei companii, iar la comanda sa a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu.
Organizarea acestei structuri s-a făcut în cazarma Regimentului 4 Roșiori ”Regina Maria”. Pe 29 decembrie 1916, corpul, între timp redislocat la Târgu Neamț, a fost transformat într-un singur Batalion de Vânători de Munte. Noul batalion avea forte sporite și era structurat în cinci companii de pușcași, două companii de mitraliere și o secție de telegrafie fără fir.
Vânătorii de munte au participat la luptele anului 1917, la Târgul Ocna, Măgura, Cireșoaia și Coșna.
În perioada interbelică au existat, în total, 24 de batalioane (1-24), dintre care primele 16 erau unităţi active, operaţionale, foarte bine pregătite şi dotate, iar celelalte 8 (17-24) erau proiectate structural şi formate după mobilizarea generală, fiind mai puţin eficiente calitativ din punctul de vedere strict al pregătirii specifice de munte. În acest context, o brigadă de vânători de munte era organizată pe următoarele elemente principale: 6 batalioane de vânători de munte, un Grup de Artilerie de Munte (1 la 2 divizioane de tunuri de munte calibru 75 mm sau 76 mm şi un divizion de obuziere de munte calibru 100 mm), precum şi un batalion de pionieri de munte.
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Corpul de Munte era compus din Brigăzile 1, 2 şi 4 Mixte Munte, iar Brigada 3 Mixtă Munte era staţionată pe frontiera cu Ungaria. Începând cu 3 iulie 1941, Corpul de Munte şi-a început acţiunile, participând la eliberarea Bucovinei şi Basarabiei, teritoriile româneşti răpite de Uniunea Sovietică drept urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din anul 1940. Împreună cu trupele germane aliate, brigăzile de vânători de munte au dus lupte grele şi sângeroase pe teritoriul actual al Moldovei, ajungând, la un moment dat, până pe ţărmul nordic al Mării de Azov. La finele Campaniei de Est a anului 1941, Brigada 2 Vânători de Munte a fost redislocată în ţară pentru refacere, în timp ce Brigăzile 1 şi 4 au rămas să lupte în Crimeea.
Din 15 martie 1942, brigăzile de vânători de munte şi cele de cavalerie au fost transformate în divizii. În iulie 1942, Diviziile 2 şi 3 Munte au fost redislocate pe noile linii ale frontului în campaniile din zona Caucazului şi Kubanului, ajungând, prin lupte, până la sudul Munţilor Caucaz, la Elbrus, Groznîi şi Vladikavcaz. Supranumiți ”diavolii verzi”, vânătorii de munte au luat parte, pe Frontul de Est, la cele mai grele bătălii, inclusiv la cele pentru Sevastopol şi Stalingrad. Reputația le este confirmată când toţi comandanţii de la brigadă în sus au fost medaliaţi cu cele mai înalte decoraţii româneşti şi germane, Ordinul Mihai Viteazul şi Ordinul Cavaler al Crucii de Fier. După multe alte grele bătălii de pe Frontul de Est, pe timpul campaniilor din anii 1943 şi 1944, în august 1944, România a rupt alianţa cu Germania şi s-a alăturat Coaliţiei Naţiunilor Unite, cu toate forţele sale.
Începea campania de eliberare a Transilvaniei de Nord, teritoriu românesc pierdut prin Diktatul de la Viena, din 1940. La 30 august 1944, Diviziile de Munte luptau cu trupele germano-ungare, eliberând teritoriul românesc şi continuând confruntările pe teritoriul Ungariei, iar ulterior, pe teritoriul Cehoslovaciei, în masivii muntoşi Javorina şi Tatra. Diviziile de Munte au încheiat participarea la cel de-al Doilea Război Mondial lângă Praga, la data de 12 mai 1945. Arhivele vremii notează că, din 22 iunie 1941 şi până în 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte au însemnat 74.208 de militari.
După război, încep vremuri dificile pentru vânătorii de munte, care fuseseră foarte eficienţi în luptele purtate împotriva sovieticilor. Noua conducere comunistă a Republicii Populare Române este determinată de sovietici să desfiinţeze, pas cu pas, trupele de vânători de munte. Aşa s-a ajuns ca, la 14 aprilie 1961, să fie desfiinţată ultima mare unitate din forţele armate române, Brigada 2 Vânători de Munte.
După circa trei ani, pe fundalul schimbărilor de ordin politic, Marea Adunare Naţională, organul legislativ al României de la acea vreme, a decis ca, începând cu 14 octombrie 1964, să reînfiinţeze trupele de vânători de munte. Astfel, are loc reînfiinţarea Brigăzii 2 Vânători de Munte, brigadă care este azi una dintre unităţile reprezentative ale Forţelor Terestre ale Armatei României. Între anii 1964 şi 1990, evoluţia trupelor de vânători de munte s-a focalizat pe pregătirea specifică ducerii acţiunilor militare în teren muntos-împădurit şi pe proiecţia lor structurală tot mai pregnantă, ajungându-se ca numărul brigăzilor de vânători de munte să fie de şase în prima parte a anilor ’90.
În anul 1991, Armata Română dispunea de şase mari unităţi de vânători de munte, totalizând 15 batalioane şi 6 divizioane de artilerie de munte:
– Brigada 2 Vânători de Munte, 1964, la Braşov;
– Brigada 4 Vânători de Munte, 1969, la Curtea de Argeş;
– Brigada 1 Vânători de Munte, 1969, la Bistriţa;
– Brigada 5 Vânători de Munte, 1983, la Alba-Iulia;
– Brigada 7 Vânători de Munte, 1990, la Petroşani;
– Brigada 61 Vânători de Munte, 1991, la Miercurea-Ciuc.
În perioada 1997-2006, s-au desfiinţat, succesiv, Brigada 7 Vânători de Munte, Brigada 1 Vânători de Munte, Brigada 4 Vânători de Munte, Brigada 5 Vânători de Munte, o parte dintre unităţile acestora fiind resubordonate celor două brigăzi rămase sau altor mari unităţi din Forţele Terestre. În prezent există în structura Forţelor Terestre ale Armatei României două brigăzi de vânători de munte, una subordonată Diviziei 2 Infanterie „GETICA“ (Brigada 2 Vânători de Munte „SARMIZEGETUSA“) şi una subordonată Diviziei 4 Infanterie „GEMINA“ (Brigada 61 Vânători de Munte „GENERAL VIRGIL BĂDULESCU“).
Brigada 2 Vânători de Munte este destinată să participe la misiuni NATO şi în afara teritoriului naţional, în timp ce Brigada 61 Vânători de Munte are misiuni specifice, în principal, pentru apărarea teritoriului naţional. Ambele brigăzi sunt antrenate să execute activități militare în teren muntos-împădurit, în teren dificil, în condiţii grele de anotimp sau orare.
În apărare, structurile de vânători de munte pot actiona pentru:
- apărarea unei localităti montane sau grup de cabane;
- apărarea unor puncte obligate de trecere, trecători sau depresiuni intramontane;
- apărarea unor lucrări de artă (baraje hidrotehnice, viaducte, tunele etc.)
De asemenea, prin acțiuni de hărțuire permanentă (tip „comando”) asupra inamicului, urmate de actiuni ofensive în zona montană, vânătorii de munte pot fractiona dispozitivul, perturba logistica actiunilor și chiar provoca stare de nesiguranță în zona respectivă, ducând la scăderea gravă a moralului trupelor inamice.
În lupta ofensivă, trupele de vânători de munte prin actiuni independente sau în cooperare cu celelalte trupe, pot:
- deschide trecători principale;
- elibera localităti si grupuri de cabane;
- cuceri noduri orografice si lucrări de artă;
- duce actiuni de hărțuire a inamicului în scopul fractionării dispozitivului său si scăderii moralului.
Vânătorii de munte au participat la activităţi de instruire în comun, atât în ţară, cât şi în străinătate, cu militari din SUA, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, Bulgaria, Iordania, Franţa şi din alte ţări, precum şi la aplicaţii multinaţionale. Efective ale unităţilor de luptă ale vânătorilor de munte au participat la misiuni în afara graniţelor ţării, în teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan, sub comandament ONU sau NATO.
În octombrie 2020, structuri din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, cu cele mai multe forţe participante din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” şi Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, au participat la exerciţiul ”SARMIS 20”, de tip „live exercise”, concentrat pe desfăşurarea unor aplicaţii de comandament şi de rezolvare a unor situaţii tactice. Cu acest prilej, a avut loc şi evaluarea personalului companiei de vânători de munte (Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”) şi a echipei de control aerian tactic (CAT) participante la Forţa Consolidată de Răspuns NATO/NRF, în perioada 2020-2022.
Între comandanţii de corp şi de divizii de vânători de munte care au scris istoria vie a acestora se numără generalul Virgil Bădulescu, generalii Iosif Iacobici, Mihai Todicescu, Gheorghe Avramescu, Hugo Schwab, Ion Dumitrache, Leonard Mociulschi, George Manoliu, Vasiliu Răşcanu, Grigore Bălan, Nicolae Ciubotaru şi Marin Dragnea.
La Muzeul Militar Național, în cadrul sectorului de istorie militară contemporană, se află și o uniformă de vânători de munte ce poartă gradele de general de divizie. Această uniformă a aparținut generalului Leonard Mociulschi, ofițer a cărui carieră a fost strâns legată de această armă, ajungând până la funcția de comandant al Corpului Vânătorilor de Munte, în anul 1945. Uniforma a fost donată de către urmașii marelui comandant în anul 2007.
La mulți ani vânătorilor de munte, activi și rezerviști!
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
https://www.forter.ro/content/v%C3%A2n%C4%83tori-de-munte
https://historia.ro/sectiune/actualitate/3-noiembrie-ziua-vanatorilor-de-munte-567129.html
http://presamil.ro/100-de-ani-de-la-crearea-trupelor-de-vanatori-de-munte/
https://armed.mapn.ro/3-noiembrie—ziua-vanatorilor-de-munte-2865-14
RADOR – 3 noiembrie
