EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Ministrul Agriculturii, Petre Daea, va deschide Târgul Pescăresc de toamnă, eveniment organizat în curtea instituţiei în cadrul campaniei de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimente de calitate obţinute pe plan local, sub denumirea ‘Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!’. Astfel, în perioada 5-8 noiembrie, bucureştenii sunt aşteptaţi în curtea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru a se bucura, timp de patru zile, de specificul activităţilor şi obiceiurilor din Delta Dunării. De asemenea, la târg va fi prezent primul operator economic care exploatează de peste 20 de ani bogăţiile Mării Negre, procesând rapane, midii şi peşti marini din producţia autohtonă
– Social
* Copșa Mică, jud. Sibiu: Vineri 4 şi sâmbătă 5 noiembrie are loc conferinţa ‘Copşa Mică învaţă: Zile pentru Dezvoltare Locală la Copşa Mică’. Organizată în cadrul Programului ROMACT în parteneriat cu Primăria Copşa Mică şi Liceul Tehnologic ‘Nicolae Teclu’, întâlnirea aduce laolaltă experţi din partea Guvernului şi a mai multor Autorităţi şi Direcţii naţionale şi locale, dar şi din partea unor comunităţi în care Programul ROMACT s-a bucurat de rezultate semnificative. Din program:
- Ziua de sâmbătă, 5 noiembrie va fi dedicată persoanelor implicate civic din Copşa Mică. Reprezentanţi ai Primăriei, ai instituţiilor de învăţământ, ai ONG-urilor şi afacerilor din comunitate vor participa la un atelier interactiv facilitat de experţi din Programul ROMACT, în cadrul căruia vor iniţia sau dezvolta idei şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în Copşa Mică. Conferinţa ‘Copşa Mică învaţă’ va fi urmată de întâlniri de evaluare şi planificare, în care persoanele cu proiecte şi iniţiative vor fi sprijinite în implementarea acestora
* Jud. Timiș: Inaugurarea parcului ‘Plantaţi în amintire’, primul parc de mesteceni amenajat în memoria persoanelor dragi, în Lugoj, judeţul Timiş – ora 10:00, Str. Traian Vuia, nr. 8 / ‘La călărie’
– Învăţământ, Cecetare
* ‘LiRo NLP Hackathon’, cu tema ‘Procesarea Limbajului Natural dedicat limbii române’, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Bucureşti – ora 9:00, Control automat şi calculatoare /ACS, EC105. Hackathonul va dura 12 ore și este adresat oricărei persoane interesate, din toată țara, participând fie pe cont propriu fie în echipă
* Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică, de la Universitatea din Bucureşti, organizează a 7-a ediţie a hackathon-ului Smarthack, eveniment ce va avea loc fizic la Hotspot Skyhub, Orhideea Towers Bucureşti. Dedicat tuturor studenţilor pasionaţi de domeniul IT&C, Smarthack stimulează atât imaginaţia şi cooperarea, cât şi spiritul competitiv şi abilitatea de a lucra sub presiune (5 – 6 nov.)
* Cluj-Napoca: A treia ediţie a Conferinţei ‘Învăţăm Împreună. Creăm o cultură a apartenenţei în şcoli’, organizată de Fundaţia Transylvania College şi InIm Institute, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi cu sprijinul Fondation Botnar – ora 8:30, format hibrid, şi transmisie live, online cu înscriere pe https://iniminstitute.com/conferinta-invatam-impreuna-cream-o-cultura-a-apartenentei-in-scoli-5-noiembrie-2022/
* Londra: SI-UK va găzdui cel mai mare târg de universităţi din Marea Britanie, unde studenţii (şi cei români) pot vorbi cu reprezentanţii a peste 70 de universităţi şi pot afla mai multe despre cum să aplice la universităţile din Marea Britanie, inclusiv la universităţi de top, precum University of Manchester, University of Birmingham, Nottingham University şi multe altele – în centrul Londrei, între orele 12:00 – 17:00, la adresa etc.venues 133 Houndsditch, Liverpool Street. SI-UK este o agenţie de educaţie care oferă asistenţă pentru studenţii din UE şi din străinătate pentru a aplica la universităţile din Marea Britanie
– Cultură
* Se deschide ediţia municipală cu participare interjudeţeană a festivalului concurs de Creaţie şi Interpretare Muzică Folk, ‘Toamna Baladelor’, organizat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti – ora 10:00, la Colegiul Naţional ‘Mihai Viteazul’, Sala de Festivităţi, Bd. Pache Protopopescu, nr. 62 (5 – 6 nov.)
* Muzeul Naţional al Ţăranului Român deschide expoziţia „Un bulgăre de lut”, dedicată meşterului olar Augustin Páll – ora 10:00, la Sala Acvariu. Expoziţia va putea fi vizitată până joi, 10 noiembrie, între orele 10:00 şi 18:00. Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* Teatrul Coquette prezintă spectacolul ‘Habarnam’, adaptare liberă după povestea lui Nikolai Nosov, de Claudia Dionise – ora 11:00, iar de la ora 19:00, ‘Comedie despre Insomnie’, după textele lui Dumitru Solomon, regia Mihai Lungeanu
* Cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura în perioada 5 – 13 noiembrie live, on air și online, și va fi organizată de UNITER în parteneriat cu Institutul Cultural Român, va fi curatoriată de Mihaela Michailov împreună cu Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari. Spectacolele, evenimentele și manifestările incluse în programul Festivalului vor fi încadrate în tema „FNT 2022 – Granițe fragile. Istorii fluide”. Principiile după care cei trei critici de teatru structurează FNT 2022 sunt subsumate formulei „Reflecții asupra prezentului – oglindiri performative”. Din program:
- ‘Les Loges’/ Cabinele, o instalaţie imersivă în jurul scrierilor dramatice contemporane de Joris Mathieu şi Nicolas Boudier, împreună cu Haut et Court, filmări Siegfried Marque – Theâtre Nouvelle Generation (Franţa) va fi prezentată în cadrul Festivalului Național de Teatru 2022 în perioada 5 – 13 noiembrie, Sala Media Foyer (zilnic între orele 10:00 – 20:00 – acces liber). Vernisajul instalaţiei va avea loc pe 8 noiembrie, la ora 18:00, foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’ Bucureşti, în prezenţa lui Joris Mathieu. Acces liber între orele 10:00 şi 20:00. Evenimentul are loc cu sprijinul Institutului Francez din România, care susţine şi participarea lui Joris Mathieu la FNT
- Deschiderea oficială a FNT 2022 este programată de la ora 16:00, la Teatrul Naţional ‘I. L. Caragiale’ din Bucureşti, unde au loc vernisajul expoziţiei ‘Caramitru – Dincolo de scenă’, realizată de Florin Ghioca, şi lansarea cărţii scrise de teatrologul George Banu, ‘Ion Caramitru… la plecare’
- Printre spectacolele care vor putea fi urmărite în prima zi se numără ‘câine cu om, câine fără om’, creat de Radu Afrim la Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova, care se va juca, de la ora 18:00, la Sala Studio a TNB; ‘Dragoste şi alte crime’ de Stefan Arsenijevic, Srdjan Koljevic, Bojan Vuletic, regia Theodor-Cristian Popescu, producţie a Teatrului ‘Tamasi Aron’ Sfântu-Gheorghe, de la ora 21:00, la Sala Pictură a TNB; ‘Millennial History’, dramaturgia şi regia Catinca Drăgănescu – Resonate Productions (Olanda), prezentat pe scena Teatrului Excelsior – orele 17:00 şi 20:00; şi ‘Waste!’, în regia Gianinei Cărbunariu, produs de Schauspiel Stuttgart (Germania), găzduit de Teatrul Bulandra, la Sala ‘Toma Caragiu’
- Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova va participa cu două producţii la Festivalul Naţional de Teatru (FNT), spectacolele ce vor fi prezentate de teatrul craiovean fiind „câine cu om. câine fără om”, în regia lui Radu Afrim şi „Oedip Rege”, producţie regizată de Declan Donnellan
- În cadrul festivalului va avea loc și un concurs de dramaturgie pe tema de anul acesta a FNT-ului: Granițe fragile. Istorii fluide. Textele selectate vor fi prezentate sub forma unor spectacole-lectură în cadrul Festivalului Național de Teatru și publicate pe www.liternet.ro
- ora 22:00 – ‘Koulounisation’, conceptul şi interpretarea Salim Djaferi, producţie a Theâtre Royal de Charleroi (Belgia), în secţiunea ‘Spectacole invitate din străinătate’ (şi 6 nov. ora 19:00)
- Radu Apostol – regizor de teatru și Florin Fieroiu – coregraf vor coordona un atelier interdisciplinar de arte performative, intitulat „Fără Granițe”. În cadrul atelierului, cei doi artişti vor aborda diferite practici interdisciplinare, cu scopul de a forma o echipă mixtă, deschisă către testarea unor noi forme de performativitate, ancorate în sondarea realităţilor imediate
* Sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 19:00, la ETAJ artist-run space (Str. George Enescu nr. 43), va avea loc vernisajul expoziţiei ‘Candy for my eyes’ a artistului plastic Marian Codrea, membru în gruparea artistică Pastila Roz, alături de Beaver şi Alexandru-Claudiu Maxim
* Jud. Argeș: Se deschide Festivalul Internaţional de Teatru ‘Liviu Ciulei’, ediţia I, sub patronajul Consiliului Judeţean Argeş. Festivalul se va desfăşura pe parcursul lunii noiembrie (5 – 27 nov.), cu spectacole programate numai sâmbăta şi duminica. Organizatorii şi-au propus ca Festivalul Internaţional de Teatru ‘Liviu Ciulei’ să fie dedicat oamenilor din Piteşti, dar şi celor din judeţ (în acest sens, în luna noiembrie, se vor efectua deplasări în 7 importante localităţi ale judeţului: Curtea de Argeş, Mioveni, Topoloveni, Ştefăneşti, Câmpulung, Costeşti şi Bascov). Tema primei ediţii este Comicul Necesar. Din program:
- ora 11:30 – Spectacolul ‘Isprăvile lui Păcală’ – Secţia pentru copii şi tineret ‘Aşchiuţă’ – la Sala Studio ‘Liviu Ciulei’ – Teatrul ‘Al. Davila’, Piteşti
- ora 19:00 – Deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru ‘Liviu Ciulei’, ediţia I. Primul weekend din Festival este consacrat Teatrului Naţional Satiricus ‘Ion Luca Caragiale’ din Chişinău care va prezenta piesa ‘Revizorul’, de Nikolai Gogol – la Sala Mare, Teatrul ‘Al. Davila’, Piteşti
* Galaţi: Între 23 octombrie și 20 noiembrie, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați organizează o nouă ediție, a XVIII-a, a Festivalului Internațional „Leonard”. Pentru cinci weekenduri, pe scena teatrului gălăţean vor evolua unii dintre cei mai cunoscuți artiști români, precum și artiști de prestigiu din străinătate. Din program:
- Sâmbătă, 5 noiembrie, recitalul cameral ”Euphonique Quintet”
- Duminică, 6 noiembrie, opera ”Pescuitorii de perle”
* Mogoşoaia, jud. Ilfov: Deschiderea expoziţiei ‘Incognito’, artist Ioan Isailă, curator Cristina Simion – ora 14:00, la Parterul Palatului Brâncovenesc (5 – 28 nov.). Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Mogoşoaia, jud. Ilfov: Evenimentul muzical intitulat ‘Reverii de toamnă. Lied-uri şi romanţe’ – ora 15:00, în Sala Scoarţelor, Palatul Brâncovenesc Mogoşoaia. Soprana Angela Şindeli va fi acompaniată de pianista Andra Demidov
* Germania: În această săptămână, Corul de Cameră ‘Caedonia’ este mesager al Sibiului şi al muzicii corale româneşti în Germania. Corul a fost invitat la aniversarea ‘Europachor’ şi va susţine concerte în Landshut, oraş înfrăţit cu municipiul Sibiu. În acest context, Corul de Cameră ‘Caedonia’, condus de prof. Florin Soare, va participa la schimburi de experienţă şi va susţine două concerte de anvergură: sâmbătă, 5 noiembrie, ora 19:00, la Primăria din Landshut, respectiv duminică, 6 noiembrie, ora 10:00, la Biserica Erloserkirche, alături de organista de origine sibiană Ilse Maria Reich
– Sport
* Naţionala de rugby a României întâlneşte reprezentativa Chile, într-un meci test – ora 13:00, Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf
* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Rapid Bucureşti înaintea meciului cu FCSB – ora 17:15, Stadion Rapid-Giuleşti
* Au loc meciuri în etapa a 17-a a Superligii de fotbal:
- FC Argeş – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 15:00, Stadion ”Nicolae Dobrin” – Piteşti
- FC Petrolul Ploieşti – AFC UTA Arad – ora 18:00, Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
- Universitatea Craiova – FC Universitatea Cluj – ora 21:00, Stadion ”Ion Olemenco” – Craiova
* Are loc, pentru prima dată în format fizic, Cupa Alergării, un eveniment 321sport #RunningCulture, care provoacă alergătorii să își depășească limitele într-un format competițional unic. Evenimentul aduce pe pista de atletism Lia Manoliu din București sportivi amatori și profesioniști. Competiția va fi împărțită în două faze. În Faza Calificărilor, toți participanții vor parcurge 4 probe (de 2 ori 100 metri sprint și câte o dată 400 metri și 5000 metri). În urma calificărilor, participanții vor ști unde vor concura în faza finală: în Play-off (Dedicat celor mai performanți alergători. Aici pot fi atât alergători profesioniști, cât și amatori cu performanțe bune.) sau Play-out (Dedicat celor care au fost mai lenți în faza calificărilor. Accederea în play-out este dedicată strict sportivilor amatori.) În Faza Finală, atât cei din play-off-ul masculin și feminin, cât și cei din play-out vor alerga o singură distanță: 800 metri. Înscrierea la Cupa Alergării se face online pe site-ul https://cupaalergarii.321sport.ro, taxa de participare este de 50 lei și reprezintă o donație directă către Asociația Zi de Bine
* Au loc partide în Superliga Naţională de polo pe apă masculin:
- CS Rapid Bucureşti – CS Sportul Studenţesc – ora 10:00, în Bazinul Rapid – Bucureşti
- CS Dinamo Bucureşti – CSU Oradea – ora 11:00, în Bazin Tolea Grinţescu-Dinamo – Bucureşti
* Bucureşti/ Craiova: Au loc întrecerile Cupei României la scrimă:
- sabie (Sala Floreasca – Bucureşti, 3-6 noiembrie)
- spadă (Craiova, 3-6 noiembrie)
* Oradea: CSM Oradea înfruntă echipa croată VK Jadran Split în manşa secundă din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă masculin – ora 19:00, în Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu”
* Remetea, jud. Harghita: Consiliul Judeţean Harghita va organiza, în premieră naţională, un Concurs de îndemânare auto intitulat ‘Electric Feel’ ce vizează automobilele electrice – în incinta Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din localitatea Remetea. Competiţia va avea patru grupe – o categorie este rezervată piloţilor femei, ‘fără restricţii în privinţa propulsiei şi ampatamentului vehiculului folosit’, la o altă categorie fiind aşteptaţi să participe reprezentanţii presei
* Vaslui: Are loc un meci din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Vaslui – CS Dinamo Bucureşti – ora 12:00, la Sala Sporturilor
* Sunt programate meciuri în etapa a cincea a Ligii Naţionale de baschet feminin:
- CS Universitatea Cluj-Napoca – CSTBv CSU Olimpia Braşov – ora 13:00, la Sala ”Horia Demian” – Cluj-Napoca
- CS Municipal Alexandria – BC Sirius Mureşul Târgu Mureş – ora 14:00, la Sala Sporturilor – Alexandria
- CS Rapid Bucureşti – ACS Sepsi-SUC Sfântu Gheorghe – ora 14:30, la Sala Rapid – Bucureşti
- CS Municipal Târgovişte – CS Agronomia Bucureşti – ora 18:00, la Sala CSŞ ”Ioan Valerian” – Târgovişte
* Se dispută meciurile din etapa a cincea a Diviziei A1 la volei masculin:
- SCM ”U” Craiova – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – ora 17:30
- CS Unirea Dej – CS ”U” Cluj – ora 18:00
- CS Rapid Bucureşti – CSM Suceava – ora 12:00
- SCM Zalău – CSM Constanţa – ora 18:00
- CSM Arcada Galaţi – CSU Ştiinţa Bucureşti – ora 17:00
* Au loc meciuri în etapa a 13-a a Ligii a II-a de fotbal:
- CS Concordia Chiajna – FC Braşov – ora 11:00, Stadion Concordia 2 – Chiajna
- CS Minaur Baia Mare – AFC Progresul 1944 Spartac Bucureşti – ora 11:00, Stadion ”Viorel Mateianu” – Baia Mare
- SC FC Ripensia Timişoara – Politehnica Timişoara – ora 11:00, Stadion Electrica – Timişoara
- FC Metaloglobus Bucureşti – CSC 1599 Şelimbăr – ora 11:00, Stadion Metaloglobus – Bucureşti
- CSM Slatina – AFC Unirea Constanţa – ora 11:00, Stadion 1 Mai – Slatina
- CSC Dumbrăviţa – ACSM Politehnica Iaşi – ora 11:00, Stadion ”Ştefan Dobay” – Dumbrăviţa
- AFC Unirea 04 Slobozia – ACS SC Oţelul Galaţi – ora 12:30, Stadion 1 Mai – Slobozia
* Au loc meciurile din etapa a doua a Diviziei A1 la volei feminin
- CS ”U” NTT Data Cluj – CS Dinamo Bucureşti – ora 17:00
- CSM Târgovişte – CSM Ştiinţa Bacău – ora 16:00
- CS Rapid Bucureşti – SCM ”U” Craiova – ora 17:30
- CSO Voluntari 2005 – CSM Lugoj – ora 17:00
- CSM Bucureşti – CSM Volei Alba Blaj – ora 17:00
* Meciuri în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă:
- ACSHC Fenestela 68 – ACS Sapienţia U23 – ora 18:30, la Târgu Secuiesc
CSM Galaţi – Sportul Studenţesc – ora 18:30, la Patinoarul Dunărea – Galaţi
* Se dispută meciuri în etapa a şasea a fazei play-out a Ligii Naţionale de rugby:
- CSU Alba Iulia – RC Bârlad – ora 11:00, pe Stadion Victoria-Cetate – Alba Iulia
- CSM Galaţi – CS Năvodari – ora 11:00, pe Stadion Municipal – Galaţi
- CS Ştiinţa Petroşani – CS Politehnica Iaşi – ora 11:00, pe Stadion Ştiinţa – Petroşani
* Skopje: Campionatul European de handbal feminin – EHF EURO 2022 (Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, 4-20 nov.)
- România – Olanda – ora 21:30, Arena SC Boris Trajkovski – Skopje, în Grupa C
* Liverpool: Sportivi români la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Liverpool (28 oc. – 6 nov.)
– S-a întâmplat într-o zi de 5 noiembrie
* Acum 162 de ani (1860) avea loc inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti, înfiinţată ca instituţie în acelaşi an, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, la iniţiativa doctorului Carol Davila, în urma unui decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Amenajarea acestui spaţiu, ca bază didactică şi de cercetare, a fost realizată sub conducerea botanistului Ulrich Hoffmann, ca prim director al acestei instituţii. În anul 1874, Grădina Botanică a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi avându-l la conducere pe remarcabilul Prof. Dr. Dimitrie Brândză. În anul 1994, odată cu prima Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice Botanice, Grădina Botanică bucureşteană a primit numele „Prof. Dr. Dimitrie Brândză”
* Cu 142 de ani în urmă (1880) Sergiu Voinescu, reprezentant diplomatic cu misiune specială, era primit în audienţă de secretarul de stat american, William E. Ewarts, pentru a notifica proclamarea Independenţei de Stat a României (5/17)
* Acum 133 de ani (1889) erau deschise oficial cursurile Şcolii Superioare de Război (actuala Academie de Înalte Studii Militare), prima instituţie de învăţământ superior din istoria Armatei române, înfiinţată la 8/20 august acelaşi an, printr-un decret al regelui Carol I
* La Lugoj, avea loc, acum 117 ani (1905), o mare întrunire populară la care au participat peste 20.000 de români din 32 de localităţi din Banat şi Transilvania, care cereau recunoaşterea naţionalităţii române şi promovarea limbii şi culturii româneşti. Întrunirea a marcat un moment important în lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria
* Acum 89 de ani (1933), între 5 şi 11 noiembrie, la Salonic, s-a desfăşurat a patra Conferinţă balcanică, în cadrul căreia a fost adoptat, în unanimitate, proiectul Pactului balcanic. La 9 februarie 1934, miniștrii Afacerilor Străine ai României – Nicolae Titulescu, Turciei – Tewfik Rustu-Aras, Iugoslaviei – B. Jetvic și Greciei – Demetrios Maximos, „ferm deciși a asigura respectul angajamentelor contractuale deja existente și menținerea ordinii teritoriale actualmente stabilită în Balcani”, semnau, la Ankara, Pactul Înțelegerii Balcanice. Statele semnatare își garantau, astfel, mutual securitatea tuturor frontierelor lor balcanice și își luau obligația de a nu întreprinde nicio acțiune politică față de alt stat balcanic nesemnatar al Pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalți semnatari și de a nu lua nicio obligație față de oricare alt stat balcanic fără cunoștința prealabilă a celorlalte părți. Crearea Înțelegerii Balcanice a reprezentat un pas important pe calea colaborării între popoarele balcanice, a întăririi securității regionale. România a ratificat Pactul Balcanic la 16 iunie 1934
* În urmă cu 82 de ani (1940), sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ion Croitoru, se înfiinţa Corul Academic Radio, prima formaţie corală a radioului public. Este cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România şi s-a impus de-a lungul timpului ca o echipă de elită. A ajuns să îşi însuşească neîncetat partituri noi şi are în prezent în repertoriu oratorii, cantate, madrigale, poeme sau balade. Corul Academic Radio este format din aproximativ 70 de muzicieni profesionişti şi este pregătit şi condus în prezent de Ciprian Ţuţu. De-a lungul anilor a fost condus de: Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia
* Cu 52 de ani în urmă (1970), la Vatican, a fost introdus serviciul divin în limba naţională a fiecărei comunităţi romano-catolice
* Se împlinesc 30 de ani (1992) de la redeschiderea Ambasadei Vaticanului la Bucureşti (Nunţiatura Apostolică). Relaţiile diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun au fost stabilite în 1920, fiind întrerupte în anul 1950, după instalarea regimului comunist, şi reluate la 15.V.1990, după Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989
* Prin Decretul 192, acum 29 de ani (1993), se înfiinţa Misiunea Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, condusă de un reprezentant permanent cu rang de ambasador, în vigoare din 17 noiembrie 1993
Aniversări – Comemorări
– Sâmbăta morţilor – Moșii de toamnă (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)
– „Ziua Profesiilor Liberale din România”; Uniunea Profesiilor Liberale din România a decis să marcheze această zi începând cu anul 2008, după ce, în anul 2006, Comitetul Economic şi Social European a lansat “Ziua europeană a profesiilor liberale”
– 1836: S-a născut Constantin Esarcu, naturalist, medic şi diplomat; s-a dedicat operelor culturale de interes naţional: a fondat Societatea Filarmonică şi a iniţiat subscripţia publică pentru construirea „Ateneului Român” din Bucureşti (1865); membru corespondent al Academiei Române din 1884 (m. 1898)
– 1839: S-a născut Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic (studii antropologice cu caracter de pionierat), publicist şi diplomat (intensă activitate diplomatică între anii 1877 şi 1885: secretar de legaţie la Roma şi Constantinopol, ministru plenipotenţiar la Atena); membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1885, la Atena)
– 1854: S-a născut Emanoil Riegler, medic, farmacolog şi profesor; a acordat o deosebită importanţă colaborării dintre clinică şi laboratorul de chimie biologică; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1929)
– 1880: S-a născut Mihail Sadoveanu, scriitor, povestitor, nuvelist, romancier şi om politic; membru titular al Academiei Române din 1921 (m. 1961)
– 1888: S-a născut Mihail Bârcă, dirijor şi compozitor, prozator şi profesor (m. 1973)
– 1895: S-a născut sculptorul şi pictorul Vasile Blendea (m. 1988)
– 1909: S-a născut Octav Şuluţiu, prozator, traducător şi critic literar (m. 1949)
– 1911: S-a născut Elena Vianu, critic şi istoric literar, eseist; soţia lui Tudor Vianu (m. 1965)
– 1918: A murit Victor Anestin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, publicist şi editor (în 1899 publică primul roman ştiinţifico-fantastic cunoscut din literatura română: „În anul 4000 sau O călătorie la Venus”); fondatorul şi redactorul primei reviste româneşti de astronomie, Orion (1907-1912); în 1908 înfiinţează Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion”; în 1912, împreună cu chimistul C.I. Istrati, pune bazele Universităţii Populare din Bucureşti (n. 1875)
– 1921: S-a născut părintele arhimandrit Mina Dobzeu; statornic mărturisitor al credinței în perioada comunistă, când a făcut închisoare 6 ani; la Jilava l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt (m. 2018)
– 1921: A murit tenorul Ioan Băjenaru (n. 1863)
– 1933: S-a născut Ilie Purcaru, publicist şi poet (m. 2008)
– 1935: S-a născut Radu Selejan, poet şi prozator, reporter (la ziarul „Tribuna” din Sibiu, din 1978) (m. 2000)
– 1937: S-a născut compozitorul Mihai Moldovan; a lucrat, ca redactor, la Radiodifuziunea Română, la Casa de Discuri „Electrecord” şi la revista „Muzica” (m. 1981) – 85 de ani
– 1937: A murit Orest Tafrali, istoric şi prozator; specialist în istorie veche, arheologie şi bizantinologie; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1876) – 85 de ani
– 1939: S-a născut Nicolae Cristache, prozator, scenarist şi jurnalist
– 1939: S-a născut Teodor Dima, filosof, logician şi profesor; specialist în logică deductivă și inductivă, epistemologie, filosofia științei, filosofie românească; inventatorul disciplinei filosofice Logica gândirii creative; director al Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Române, Filiala Iași (1995-2018); membru titular al Academiei Române din 2011 (m. 2019)
– 1942: S-a născut matematicianul şi profesorul Ioan Tomescu, specialist in teoria grafurilor şi combinatorică; a pregătit, o lungă perioadă de timp, lotul olimpic român pentru Olimpiada Internaţională de Matematică şi pentru Balcaniada de Matematică; membru corespondent al Academiei Române din 2000 – 80 de ani
– 1942: S-a născut Mihai Sin (pseudonim: Mihai Bruda), prozator, eseist, publicist şi profesor; a realizat la Radio România Tîrgu-Mureş rubrica de actualitate culturală (m. 2014) – 80 de ani
– 1942: S-a născut artista decoratoare şi profesoara Elena Iulia Dinescu (m. 2017) – 80 de ani
– 1943: S-a născut pictoriţa și profesoara Angela Tomaselli
– 1949: S-a născut Angela Nache-Mamier, poetă, critic literar și profesor, stabilită în Franţa din 1987; membră stagiară a Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2012 și membră a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec
– 1951: A murit scriitorul Ion C. Vissarion (n. 1879)
– 1952: A murit astronomul şi profesorul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti (1908); lucrări de mecanică cerească (n. 1866) – 70 de ani
– 1954: S-a născut instrumentistul Nelu Dumitrescu, fondator şi toboşar al formaţiei „Iris”
– 1956: A murit actriţa Maria Filotti; Teatrul din Brăila, oraşul unde s-a născut, poartă numele marii actriţe (n. 1883)
– 1968: S-a născut interpreta Nicola (Nicoleta Alexandru)
– 1977: S-a născut Mihai Covaliu, scrimer (campion mondial în 2005) și antrenor; președintele Comitetul Olimpic și Sportiv Român (din 2016, reales în 2020) – 45 de ani
– 1978: A murit N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (n. 1902)
– 1979: A murit Lucia Dem.(etriade) Bălăcescu, pictor, grafician și cronicar plastic (n. 1895)
– 1979: A murit Matei Alexandrescu, poet, prozator şi cronicar literar (n. 1906)
– 1984: A murit Ştefan Bârsănescu, reprezentant de seamă al pedagogiei româneşti; lucrările sale ştiinţifice acoperă tematici fundamentale ale ştiinţei educaţiei – pedagogie generală, istoria pedagogiei, pedagogia culturii, epistemologie pedagogică; Ştefan Bârsănescu a fost şi a rămas cel mai remarcabil istoric al educaţiei şi pedagogiei, prin lucrarea din 1941 („Istoria pedagogiei româneşti”) oferind prima sinteză a istoriei şcolii şi gândirii pedagogice din ţara noastră; este considerat şi întemeietorul politicii educaţiei ca domeniu de cercetare în România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1895). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 7 noiembrie 1984
– 1988: A murit lingvistul, foneticianul şi profesorul Dimitrie Macrea; a condus lucrările de elaborare a „Dicţionarului limbii române” (1958) şi a „Dicţionarului enciclopedic român” (4 volume, 1962-1964); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1907)
– 1995: A murit numismatul şi arheologul Bucur Mitrea (n. 1909)
– 1999: A murit Radu G. Ţeposu, critic literar, eseist, cronicar literar şi ziarist; figură proeminentă a grupării clujene „Echinox” (n. 1954)
– 2007: A murit Ion Păvălache, dirijor şi maestru de cor (n. 1927) – 15 ani
– 2009: A murit pictorul Nicolae Spirescu (n. 1921)
– 2010: A murit Adrian Păunescu, poet, jurnalist şi om politic; a iniţiat şi a condus, în perioada când a fost redactor-şef al revistei „Flacăra” (1973 – 1985), „Cenaclul Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care a susţinut, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1 615 manifestări de muzică, poezie şi dialog; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (n. 1943)
– 2014: A murit Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (n. 1930)
– 2020: A murit poetul, jurnalistul şi senatorul maghiar Géza Szöcs, preşedinte al filialei PEN Club din Ungaria (n. 1953, la Târgu Mureș)
EVENIMENTE EXTERNE
– Regatul Unit: Recepţie la Palatul Buckingham oferită de regele Charles al III-lea pentru oameni de afaceri, politicieni şi organizaţii neguvernamentale, înaintea summitului climatic COP27 din Egipt
– Philadelphia, Pennsylvania, SUA: Preşedintele Joe Biden şi fostul şef de stat Barack Obama participă la un miting electoral de susţinere a candidatului democrat John Fetterman la alegerile pentru Senat
– Latrbe, SUA: Fostul președinte Donald Trump se va afla în Pennsylvania înainte de alegerile intermediare
– Strasbourg: Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la deschiderea spre semnare a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare (ECRML), Biroul Comitetului de experți al Cartei va face o declarație
– San Francisco: Twitter anunță concedieri pentru unii dintre angajații săi
– Coreea de Sud: Exerciții ale forțelor aeriene sud-coreene și americane „Vigilant Storm”
– Langkawi, Malaysia: Posibilă declarație de candidatură a fostului lider Mahathir Mohamad la alegerile generale
– Shanghai: China International Import Expo (CIIE) (5 – 10 nov.)
– Roma: Manifestație pentru pace și în sprijinul Ucrainei
– Regatul Unit: Festivitățile Guy Fawkes Night
– Paris: Congresul Frontului Național (FN), în cadrul căruia va fi numit succesorul lui Marine Le Pen
– Londra: Manifestație împotriva costului vieții și a inflației
– Nairobi: Începutul unei greve a piloților Kenya Airways
– Luanda, Angola: Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din Angola, Rwanda și Republica Democratică Congo
– Accra, Ghana: Manifestație de protest împotriva costului vieții
– Lima: Marș la apelul opoziției, prin care se cere plecarea președintelui Castillo
– Jakarta, Indonezia: Publicarea PIB-ului trimestrului 3 (08:00)
– Buenos Aires: Marșul Mândriei
– SUA: Lumea muzicii îi va celebra sâmbătă pe noii membri ai ‘Rock and Roll Hall of Fame’, celebrul panteon al muzicii rock, printre aceştia numărându-se rapperul Eminem şi legenda muzicii country Dolly Parton. Grupul pop rock Eurythmics, compozitorul şi cântăreţul Lionel Richie, britanicii din trupa Duran Duran, muziciana Carly Simon şi duo-ul rock format din Pat Benatar şi Neil Giraldo fac parte dintre cei care vor fi onoraţi în cadrul unui concert de gală organizat la Los Angeles
– Noua Zeelandă: Are loc Cupa Mondială feminină de rugby (8 oct. – 12 nov.)
- Canada – Anglia (ora 5:30), semifinală
- Noua Zeelandă – Franţa (ora 8:30), semifinală
– Anglia: În zilele de 5 şi 6 noiembrie, oraşul Manchester găzduieşte ediţia 2022 a Campionatelor Europene de breakdance, competiţie programată iniţial în Rusia
– Los Angeles: Fotbal: campionat MLS, finală: Los Angeles FC – Philadelphia Union
– Lexington, SUA: Curse de cai: Cursa clasică Breeders’ Cup
– San Francisco: Finala Campionatului Mondial League of Legends
– Wigan, Regatul Unit: Rugby League – Cupa Mondială: sferturi de finală Anglia-Papua Noua Guinee
– Kingston Upon Hull, Regatul Unit: Rugby League – Cupa Mondială: sferturi de finală Noua Zeelandă – Fiji
– Rugby: Meciuri test de toamnă, partide amicale:
- Cardiff (Regatul Unit): Țara Galilor – Noua Zeelandă
- Dublin (Irlanda): Irlanda – Africa de Sud
- Edinburgh (Regatul Unit): Scoția – Fiji
- Padua (Italia): Italia – Samoa
- Saint-Denis (Franța): Franța – Australia
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Limbii Romani”, adoptată la 7 noiembrie 2015 de Adunarea Generală a UNESCO, la iniţiativa Croaţiei. NOTĂ: 16 iunie este „Ziua limbii romani” în România, instituită în 2019, pe 8 aprilie este marcată „Sărbătoarea etniei romilor din România” și pe 20 februarie „Ziua dezrobirii romilor”
– „Ziua Mondială de Conştientizare a Tsunami-urilor”, stabilită de Adunarea Generală a ONU pentru a promova o cultură globală de conștientizare a tsunami, a fost marcată pentru prima oară în 2016
– Marea Britanie: „Ziua Focurilor de Artificii”; una dintre cele mai populare sărbători britanice (marchează eşuarea unui complot din 1605 vizând incendierea Parlamentului, atribuit unui grup de catolici)
– 1494: S-a născut Hans Sachs, maestru cântăreţ, compozitor şi poet german (m. 1576)
– 1714: A murit Bernardino Ramazzini, medic italian, considerat fondatorul medicinei muncii; în anul 1700 a scris prima carte importantă despre bolile profesionale şi industria igienică (n. 1633)
– 1854: S-a născut chimistul francez Paul Sabatier; importante contribuţii la studiul catalizei eterogene; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (m. 1941)
– 1879: A murit James Clerk Maxwell, fizician teroretician şi matematician britanic de origine scoţiană; contribuţii la teoria cinetico-moleculară a gazelor şi în electromagnetism (n. 1831)
– 1883: S-a născut Ricardo Miró, considerat cel mai mare poet naţional panamez (m. 1940)
– 1895: S-a născut pianistul german Walter Gieseking (m. 1956)
– 1911: S-a născut Roy Rogers (numele la naştere: Leonard Franklin Slye), cântăreţ de muzică country şi actor american; supranumit „regele cowboy-lor” (m. 1998)
– 1913: S-a născut actriţa britanică de teatru şi film Vivien Leigh (numele adevărat: Vivian Mary Hartley); soţia actorului Laurence Oliver, cu care a format unul dintre cele mai celebre cupluri din lumea cinematografică anglo-americană a anilor ‘30-‘40 ai secolului XX (m. 1967)
– 1914: A murit biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (n. 1834)
– 1920: S-a născut economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1993, împreună cu Robert W. Fogel, „pentru înnoirea cercetării economice prin folosirea teoriei economice şi a metodelor cantitative, pentru a explica schimbările economice şi instituţionale” (m. 2015)
– 1921: S-a născut pianistul francez de origine maghiară Georges (György) Czyffra (m. 1994)
– 1923: S-a născut jurnalistul, editorul și publicistul german Rudolf Augstein, fondatorul revistei săptămânale „Der Spiegel” (m. 2002)
– 1931: S-a născut muzicianul american Ike Turner (m. 2007)
– 1931: S-a născut „Reese” (Maurice Wolfe) Schonfeld, jurnalist american de televiziune, preşedinte fondator al Cable News Network (CNN), reţea de televiziune prin cablu, creată în colaborare cu antreprenorul media Ted Turner, la începutul anilor ’80 ai secolului XX (m. 2020)
– 1934: S-a născut regizoarea şi scenarista ucraineană Kira Muratova (m. 2018)
– 1938: S-a născut Joe Dassin (Joseph Ira Dassin), cântăreţ francez (m. 1980)
– 1938: A murit Georges Urbain, chimist francez şi profesor la Sorbona; studii de chimie termodinamică; în 1907 a descoperit, independent de Auer von Welsbach, luteţiul şi yterbiul (n. 1872)
– 1941: S-a născut Art Garfunkel (nume complet: Arthur Ira Garfunkel), cântăreţ, poet și actor american; cunoscut mai ales ca membru al trupei de muzică folk „Simon & Garfunkel”
– 1943: S-a născut actorul și dramaturgul american Sam Shepard (m. 2017)
– 1944: A murit Alexis Carrel, chirurg și biolog francez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1912 (n. 1873)
– 1948: S-a născut William Daniel Phillips, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1997, împreună cu fizicienii Steven Chu și Claude Cohen-Tannoudji, pentru dezvoltarea metodelor de răcire și captare a atomilor cu ajutorul laserilor
– 1955: A murit pictorul francez Maurice Utrillo (n. 1883)
– 1959: S-a născut Bryan Adams, cântăreţ rock, compozitor şi actor canadian
– 1963: A murit poetul spaniol Luis Cernuda (n. 1902)
– 1989: A murit pianistul și compozitorul american de origine rusă Vladimir Horowitz (n. 1903). NOTĂ: Pentru evitarea serviciului militar tatăl său a declarat ca an al naşterii 1904
– 1991: A murit britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale; a creat un imperiu cu două mari companii publice „Maxwell Communication Corporation” şi „Mirror Group Newspaper” şi 400 de firme private (n. 1923, în Cehia)
– 1997: A murit Sir Isaiah Berlin, istoric şi scriitor britanic, cunoscut pentru lucrările sale de filosofie politică (n. 1909, în Lituania, într-o familie de evrei) – 20 de ani
– 2005: A murit scriitorul englez John Fowles (n. 1926)
– 2010: A murit actriţa americană Jill Clayburgh (n. 1944)
– 2012: A murit compozitorul american Elliott Carter (n. 1908) – 10 ani
– 2012: A murit Leonardo Favio (numele real – Fuad Jorge Jury), regizor de film, compozitor şi interpret argentinian (n. 1938) – 10 ani
– 2019: A murit Eleonora Romanescu, artistă plastică din R. Moldova (n. 1926)
– 2019: A murit actorul american William Wintersole; cunoscut pentru rolurile din serialele „Tânăr și neliniștit” și „Spitalul General” (n. 1931)
– 2019: A murit romancierul afro-american Ernest J. Gaines (n. 1933)