”Pe scena acestei lumi, vedem deseori că, cu cât se caută mai multă putere, cu atât este mai ameninţată pacea”, a spus Papa Francisc în omilia liturghiei oficiate sâmbătă pe Bahrain National Stadium din regatul Orientului Mijlociu.
Isus ”priveşte și suferă văzând în zilele noastre, în multe părți ale lumii, exercițiile de putere care se hrănesc cu oprimare și violență, care urmăresc să-și mărească propriul spațiu prin restrângerea spaţiului altora, impunându-și propria stăpânire și limitând libertățile fundamentale, asuprindu-i pe cei slabi „.
”Adevărata provocare – continuă Papa Francisc– în a fi copii ai Tatălui și a construi o lume a fraților este să înveți să-i iubești pe toți, chiar și pe vrăjmaşi”. Dumnezeu ”le cere discipolilor săi curajul de a risca şi în ceva ce pare aparent o cauză pierdută. Ne cere să rămânem mereu credincioşi în dragoste, în ciuda tuturor, chiar și în fața răului și a dușmanului. Simpla reacție omenească ne aduce la stadiul ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, dar asta înseamnă să-ţi faci dreptate cu aceleași arme ale răului primit”.
În schimb, este necesar ”să trăim fraternitatea în mod concret și curajos”, ”rupând spirala răzbunării, dezarmând violența, demilitarizând inima”.
Pentru Papa Francisc trebuie să ”alegem să nu avem dușmani, să nu vedem în celălalt un obstacol de depășit, ci un frate și o soră de iubit. A iubi vrăjmașul înseamnă a aduce pe pământ o reflexie a Raiului, înseamnă a lăsa să coboare asupra lumii privirea Tatălui, care nu face distincții, nu discriminează”.
”Puterea lui Isus este dragostea prin care Isus ne dă puterea de a iubi în acest fel, într-un mod care ni se pare supraomenesc. Însă o astfel de capacitate nu poate fi doar rodul eforturilor noastre, ea este în primul rând un har. Un har care trebuie cerut cu insistenţă”. Invitația lui Isus nu privește în primul rând marile întrebări ale umanității, ci situațiile concrete ale vieții noastre: relațiile noastre de familie, relațiile în comunitatea creștină, legăturile pe care le cultivăm la locul de muncă și realitatea socială în care ne aflăm” , a conchis Pontiful.
La slujba oficiată de Papa Francisc pe stadionul național din Bahrain au participat 30.000 de persoane, multe dintre acestea sosind din țările învecinate, iar potrivit datelor publicate de Centrul Național de Comunicare din Bahrain, la ceremonia oficiată de Sfântul Părinte au fost reprezentate 111 de naționalități, având în vedere că minoritatea catolică din Golf este formată în majoritate covârșitoare de imigranți. În timpul Liturghiei, pe lângă engleză și spaniolă, au mai fost folosite şi limbile konkani, tamil şi tagalog.www.rainews.it
https://www.rainews.it/
RAI NEWS (Italia), 5 noiembrie 2022
Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel