România nu are pretenții teritoriale față de Ucraina, a anunţat o sursă din cadrul MAE al României, citată de TASS. Potrivit ministerului român, ideea că Bucureștiul are pretenții teritoriale față de Ucraina este falsă. În contextul operațiunii speciale a Federației Ruse, Ministerul român de Externe și-a exprimat încă o dată „sprijinul puternic pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”. Amintim că, anterior, fostul șef al Ministerului de Externe al României, politologul Andrei Marga, a declarat că Ucraina se află în granițe nefireşti și ar trebui să „cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei și României”. Iar anterior de aceasta, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a declarat că mai multe țări lucrează activ la „dezmembrarea” Ucrainei, iar Polonia a trecut la „ocuparea” teritoriilor ucrainene. Potrivit afirmaţiilor acestuia, rezultatul acțiunilor SUA și ale aliaților săi îl va constitui prăbușirea statului ucrainean. În prezent, în Ucraina se desfăşoară o operațiune specială a Forțelor Armate ale Rusiei. Demararea acesteia a fost anunțată la începutul lunii februarie de către președintele rus, Vladimir Putin. Potrivit afirmaţiilor acestuia, scopul acțiunii militare este demilitarizarea țării vecine și denazificarea autorităților acesteia. Decizia de desfăşurare a operațiunii a determinat impunerea de către SUA și aliații săi de noi sancțiuni împotriva Rusiei.
https://www.gazeta.ru/politics/news/2022/11/05/18966331.shtml?updated)
(www.gazeta.ru – 6 noiembrie)