Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat în dechiderea Conferinţei anuale de mediu COP27, din Egipt, că schimbările climatice au loc cu o viteză catastrofală şi a pledat pentru acţiuni urgente. Liderii mondiali sunt sub presiune pentru a-şi întări angajamentele de combatere a încălzirii globale şi pentru a oferi sprijin financiar ţărilor sărace, care suferă cel mai mult. Peste 120 de şefi de stat şi de guvern urmează să se adreseze astăzi şi mâine delegaţilor adunaţi la Sharm-el-Sheikh. Preşedintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul României pentru efortul global de combatere a cauzelor şi a efectelor schimbărilor climatice. De asemenea, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, va coprezida alături de premierul ceh, Petr Fiala, o dezbatere iniţiată de România pe tema promovării educaţiei privind schimbările climatice.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie)/denisse
Acasă ROMANIA Relatii internationale Preşedintele României participă la Conferinţa anuală de mediu COP27, din Egipt