Premierul Nicolae Ciucă le cere miniștrilor să găsească soluții pentru a atinge la timp țintele stabilite prin PNRR

Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor să găsească soluții pentru a atinge la timp țintele stabilite prin Programul Național de Redresare și Reziliență, astfel încât să poată fi avansată și cea de-a doua cerere de plată. Șeful Executivului a amintit că România a primit deja 6, 35 de miliarde de euro prin acest plan, gândit ca un instrument de criză. Ieri, în prezența premierului, au fost semnate 12 noi contracte finanțate prin PNRR, în valoare de 1,4 miliarde de lei care vizează renovarea energetică și consolidarea unor clădiri publice sau rezidențiale cu risc seismic. Printre obiectivele asumate de România în PNRR este și cel legat de pensiile speciale, care trebuie reglementate astfel încât să nu fie mai mari decât salariul, spuneau social-democraţii. De altfel, o delegație a Comisiei Europene se află zilele acestea la guvern, pentru discuții pe țintele asumate de țara noastră./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 noiembrie