Seară aniversară – Ilinca Dumitrescu 70

Recital şi lansare de disc

Duminică, 13 noiembrie 2022, începând cu ora 19.00, publicul bucureștean este așteptat la Ateneul Român, unde va avea loc Recitalul aniversar – Ilinca Dumitrescu 70. În program, lucrări de Domenico Scarlatti, Wolfgang Amadeus Mozart şi Frédéric Chopin.
Cu acest prilej, Editura Casa Radio va lansa albumul „Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate“. La finalul spectacolului, chiar pe scena Ateneului, prestigioasa pianistă va acorda o sesiune de autografe.
Apărut în colecţia Maestro a Editurii Casa Radio, albumul cuprinde o selecție de lucrări ce ilustrează sonor trăsăturile esențiale ale creației lui Domenico Scarlatti. Totodată, sonatele alese alcătuiesc un recital oferit într-o ipostază pe cât de unitară, pe atât de atrăgătoare prin varietatea pieselor componente, în interpretarea inconfundabilă a pianistei Ilinca Dumitrescu.

Nume de prestigiu al artei interpretative românești, personalitate artistică de anvergură internaţională, pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în orașe de pe cinci continente, 46 de ţări, 39 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. S-a născut la București, într-o familie de artiști (tatăl – compozitorul Ion Dumitrescu, profesor universitar emerit, membru corespondent al Institutului Franţei – Académie des Beaux-Arts, mama – poeta și actriţa Mariana Dumitrescu). A studiat cu profesori celebri: Cella Delavrancea și Mihail Jora în România, Stanislav Neuhaus și Iakov Flier la Conservatorul de Stat P.I. Ceaikovski din Moscova, absolvit în 1978 cu distincţia maximă Diplomă de Merit. Este deţinătoarea celor mai importante premii în ţara natală (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003, Premiul Radio România Cultural – 2005 etc.), dar și a multor distincţii internaţionale (printre care Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana – 2005, acordată de Președintele Republicii Italiene, și Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres – 2012, din partea Guvernului francez). În anul 2013, Ilinca Dumitrescu a primit Premiul Forumului Muzical Român pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică desfăşurată de-a lungul a cinci decenii.
Activitatea sa artistică se desfășoară în varii domenii: pe lângă aceea de pianistă concertistă (în 1980 devine solistă concertistă de stat), este și muzicolog (obţine titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică București cu calificativul maxim summa cum laude), pedagog (a predat cursuri de măiestrie în Cehia – 1991-1997 – Festivalul Internaţional al Boemiei de Sud patronat de Lord Yehudi Menuhin, S.U.A., Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaysia, Perú), muzeolog (între anii 1994-2006 a fost director al Muzeului Naţional George Enescu din București), realizator și producător TV al emisiunii Ilinca Dumitrescu și invitaţii săi (postul de televiziune România de Mâine, unde a și condus Departamentul Muzical aproape un deceniu, 2007-2016).
Deţine o discografie semnificativă, discul său 14 Sonate de Domenico Scarlatti fiind selecţionat, în 1986, de către International Record Critics Award reunit la New York, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele ale unor Emil Gilels, Radu Lupu sau Murray Perahia.
Face parte frecvent din juriile internaţionale ale unor concursuri de pian sau alte domenii muzicale. A participat la diverse și prestigioase festivaluri internaţionale, unele patronate de Lord Yehudi Menuhin. În 1997 este aleasă membră a Senatului Academic la Accademia Internazionale d’Arte Moderna din Roma. Îi sunt dedicate multe lucrări pentru pian (Mihail Jora, Paul Constantinescu și alţi compozitori români sau străini) și a realizat numeroase prime audiţii.

Albumul „Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate“ este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temișana nr. 31, București, sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție, incluzând librăriile Humanitas și Cărturești./vbradate/ilapadat

 

RADOR (8 noiembrie)