Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a transmis scrisori liderilor statelor membre UE, în care, în continuarea declaraţiilor sale privind primirea Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen, făcute la şedinţele Consiliilor Europene de la Praga şi Bruxelles din acest an, subliniază încă o dată contribuţia Bulgariei la protecţia frontierelor externe europene, precum şi resursele financiare, tehnice şi umane semnificative investite în acest sens.
În scrisorile adresate liderilor europeni, preşedintele Rumen Radev aminteşte despre recunoaşterea privind pregătirea Bulgariei de a adera la Schengen, afirmată în repetate rânduri de Comisia Europeană şi Parlamentul European.
Şeful statului atrage atenţia şi asupra Rezoluţiei din 18 octombrie anul curent, adoptată cu majoritate semnificativă, în care Parlamentul European solicită Consiliului UE să pună în aplicare integral prevederile legislaţiei europene privind Schengen referitor la Bulgaria şi România, până la sfârşitul anului 2022. „Bulgaria respectă pe deplin realizările dreptului european în raport cu Schengen în toate domeniile cheie ale gestionării frontierelor externe”, subliniază Radev.
Potrivit şefului statului, controlul eficient la frontieră implementat de Bulgaria a fost confirmat de experţii UE în cadrul misiunii lor pe teren în ţară, în perioada 12-13 octombrie a acestui an. „Voinţa, capacitatea şi eforturile dedicate ale Bulgariei de a face parte din Spaţiul Schengen sunt o expresie a solidarităţii Bulgariei cu partenerii săi europeni. Este timpul ca această abordare să fie reciprocă, susţinând apartenenţa noastră deplină la Spaţiul Schengen”, afirmă Rumen Radev.
Potrivit preşedintelui bulgar, este timpul pentru soluţii pragmatice, care să prevină noi linii de separare în Uniunea Europeană. Şeful statului menţionează că pe fondul crizei severe din mediul de securitate şi economie, când solidaritatea şi schimbul economic dinamic sunt deosebit de necesare, menţinerea Bulgariei şi României în afara Spaţiului Schengen nu contribuie la eforturile comune de a face faţă provocărilor. Preşedintele îşi exprimă încrederea că la viitoarea reuniune din decembrie a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne, Bulgaria şi România vor primi sprijin din partea liderilor celorlalte state membre UE.
În plus, în scrisoarea adresată prim-ministrului olandez, Mark Rutte, cu care Rumen Radev a purtat discuţii personale la ultimele două şedinţe ale Consiliului European, şeful statului propune organizarea unor reuniuni de experţi pentru a discuta rezervele exprimate de Ţările de Jos, faţă de admiterea Bulgariei şi României în Schengen. „Suntem gata să oferim informaţii suplimentare şi să răspundem îngrijorărilor pe care Ţările de Jos le pot avea cu privire la pregătirea Bulgariei de a adera la Spaţiul Schengen”, a precizat preşedintele Rumen Radev în scrisoarea sa./ddaniela/lalexandrescu
www.dariknews.bg – 9 noiembrie