Sesiunea de înscrieri este deschisă până în data de 11 decembrie
- Pe 19 decembrie aflăm rezultatele Preselecţiei Eurovision 2023
- Noutate: câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv prin votul publicului
Luni, 14 noiembrie, încep înscrierile pentru Selecţia Naţională a Eurovision Song Contest (ESC) 2023. Compozitorii – români şi/sau străini – pot aplica până pe 11 decembrie 2022, cu piese originale în primă audiţie.
Selecţia Naţională Eurovision România aduce o serie de noutăţi pentru ediţia din 2023 a concursului: câştigătorul va fi desemnat exclusiv prin votul publicului, fiecare piesă urmând să fie votată pe durata difuzării acesteia. O altă noutate vizează modalitatea de înscriere: piesele pot avea sau nu interpret. În cazul înscrierii unei piese fără intepret (cu interpret „de studio”), interpretul care va intra în concurs va fi propus de echipa Eurovision România şi ales de comun acord cu autorul/autorii melodiei.
Toate informaţiile privind modalitatea de înscriere şi de organizare a concursului sunt disponibile în Regulamentul Selecţiei Naţionale, care poate fi accesat pe site-ul oficial: http://eurovision.tvr.ro/2023/regulament.html.
Selecţia Naţională cuprinde etapele de înscriere, preselecţie şi selecţie, în urma cărora se va alege cea mai bună piesă pentru a reprezenta România la Liverpool.
Calendar:
- 14 noiembrie – 11 decembrie 2022: înscrieri;
- 14-16 decembrie 2022: preselecţia pieselor;
- 17-18 decembrie 2022: publicarea rezultatelor preselecţiei celor 12 compoziţii; depunerea şi soluţionarea eventualelor contestaţii;
- 19 decembrie 2022: publicarea rezultatelor finale ale Preselecţiei;
- 11 februarie 2023 – Selecţia Naţională Eurovision România 2023 – live Tv show.
După încheierea perioadei de înscrieri, cele 12 piese finaliste vor fi alese de membrii juriului preselecţiei.
Câştigătorul – reprezentant al României la competiţia internaţională ESC 2023 – va fi ales pe data de 11 februarie 2023, în cadrul unui show realizat şi difuzat în direct de Televiziunea Română.
Despre Eurovision:
Ediţia din 2023 a concursului Eurovision va avea loc în Marea Britanie, care va organiza evenimentul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat de Rusia. Evenimentul va avea loc la Liverpool Arena şi va consta în două semifinale, transmise în direct pe 9 şi 11 mai, şi o finală, pe 13 mai 2023.
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
Pentru alte informaţii, vă rugăm să ne transmiteţi solicitările dumneavoastră la: eurovision.romania@tvr.ro.
Echipa Eurovision Romania