Oraşul Herson și nordul regiunii cu acelaşi nume ar trebui să se aștepte la atacuri cu rachete și artilerie din partea invadatorilor ruși – avertizează colonelul ucrainean în rezervă Vladislav Selezniov, purtător de cuvânt al Marelui Stat Major al Ucrainei în perioada 2014-2017. Potrivit acestuia, invadatorii nu îi vor lăsa pe ucraineni să se odihnească, iar în viitorul apropiat, Hersonul și nordul regiunii vor avea teritoriilor din prima linie. „Trebuie să ne așteptăm la o teroare uriașă a rachetelor şi artileriei folosite de armata rusă. Aceasta va folos forțele pe care le-a dislocat pe malul stâng al Niprului” – subliniază expertul. UNIAN notează că, pe 10 noiembrie, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujni, a anunţat că trupele ucrainene își continuă ofensiva în regiunea Herson conform planului. Potrivit lui Zalujni, începând cu 1 octombrie, armata ucraineană a eliberat în regiunea Herson aproape 1,4 mii de kilometri pătrați de teritoriu. Pe 10 noiembrie, apărătorii ucraineni au eliberat încă 12 localităţi din regiunea Herson. Pe 11 noiembrie, armata ucraineană a intrat în Herson, oraş ocupat încă din primele zile ale invaziei ruse. Președintele Volodimir Zelenski a calificat data de 11 noiembrie drept o „zi istorică”./sdan/sdm2
(Agenția de presă UNIAN – 12 noiembrie)