Ambasadorul Italiei la București Alfredo Durante Mangoni a efectuat o misiune la Timișoara în perioada 8-10 noiembrie a.c., însoțit de Şefa Cancelariei Consulare, Gabriella Navarra, de Directoarea Institutului Cultural Italian din București, Laura Napolitano și de Şeful Biroului de Presă, Afaceri Culturale şi Sociale, Vincenzo Tamarindo.
Printre principalele obiective ale vizitei se numără acela de a prezenta noul Consul Onorific al Italiei la Timișoara Angela Pesavento comunității italiene și autorităților locale și de a analiza oportunităţile de colaborare în cadrul programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, care urmează să fie inaugurat în perioada 17-18-19 februarie 2023.
Doamna Pesavento, absolventă a Facultăţii Agrare, specializarea Tehnologii Agricole din cadrul Universităţii din Bologna, este un tânăr manager activ în sectorul agricol din România încă din 2017, având o experiență anterioară în domeniul social, atât în Italia cât și în străinătate. Numirea sa pune capăt unei perioade în care postul de conducere al Biroului Onorific de la Timişoara a fost vacant, mai precis începând din februarie 2021. În cadrul întâlnirii cu conaţionalii, Ambasadorul i-a îndemnat pe aceştia să se unească în jurul figurii noului Consul, demonstrând capacitatea de a împărtăşi obiective comune și și-a exprimat speranța ca noul Consul Onorific, pe lângă faptul de a garanta serviciile de asistenţă specifice funcţiei sale, să acţioneze și ca un catalizator pentru proiecte și inițiative din sectorul economic și cultural, implicând cetățenii, asociațiile, actorii instituţionali ai Sistema Italia și instituțiile românești prezente în zonă.
Prin urmare, misiunea a fost organizată printr-o serie de întâlniri cu omologii locali.
Dialogul cu președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) Florica Chiriță a permis explorarea modalităților de consolidare a colaborării dintre companiile italiene și CCIAT și perspectivele de creștere a investițiilor italiene în zonă, în special în sectoarele agroalimentare și de prelucrare a produselor agricole. S-a discutat și despre participarea companiilor românești la marile târguri de specialitate din Italia.
La Primăria Municipiului Timișoara delegația italiană s-a întâlnit cu Viceprimarul Ruben Lațcău (primarul Fritz aflându-se într-o misiune în străinătate) și cu Directorul General al Consiliului Judeţean Timiş. Rolul istoric al comunității italiene din Timișoara și contribuția acesteia la viața economică și socială au fost în centrul discuțiilor. Obiectivele Municipiului Timișoara de regenerare urbană și punere în valoare a mai multor cartiere au fost evocate cu privire la expertiza companiilor italiene și la posibila contribuție a acestora. Ambasadorul Durante Mangoni s-a referit în acest context la candidatura Romei de a găzdui Expoziția Universală din 2030 – a cărei temă este „Persoane și Teritorii: Regenerare, Incluziune și Inovare” – evidențiind capacitatea capitalei italiene de a se transforma în decursul secolelor și de a îmbina moștenirea culturală, inovația și cercetarea cu dimensiunea „verde”.
Cu directorul Operei din Timișoara Cristian Rudic au fost evaluate proiectele de colaborare în domeniul teatrului liric prin aportul dirijorilor și soliştilor italieni la unele producţii locale ale operelor lui Giacomo Puccini, în cadrul evenimentelor aniversare planificate în 2024 cu ocazia centenarului morţii compozitorului.
Ambasadorul s-a întâlnit şi cu directorul Agenției de Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest Sorin Maxim. ADR-Vest gestionează fonduri europene și programe de ajutor public pentru întreprinderile din sectoarele educației, sănătății și serviciilor de incluziune socială; sprijină, de asemenea, start-up-uri și proiecte de inovare și digitalizare. Agenţia şi-a manifestat dorinţa de a dezvolta colaborări cu parteneri italieni în următoarele domenii: îmbunătățirea competențelor și calificărilor profesionale în sectorul construcțiilor durabile și al materialelor; formarea permanentă în domeniul dezvoltării urbane și al protecției patrimoniului, în colaborare cu universități și centre de cercetare, inclusiv în vederea creşterii nivelului de expertiză și dobândirii transferului de tehnologie; metodologii de management al PMI.
La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) delegația s-a întâlnit cu Prorectorul pentru Cercetare, Prof. Univ. Dr. Florin Alin Sava, Directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale Lector univ.dr. Oana Ivan, Directorul Cabinetului Rectoral Conf. Univ. Dr. Miruna Năchescu, Decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie Conf. univ. dr. Loredana Punga, Şeful Catedrei de Limbă şi Literatură Italiana (înființată în urmă cu 25 de ani) Lector Dr. Mirela Boncea, Asistent Dr. Afrodita Cionchin de la Catedra de Limba şi Literatura Italiană (distinsă anul acest cu titlul onorific Steaua Italiei în grad de Cavaler), lectorul de limba italiană Linda Gaia și fostul lector Daniele Pantaleoni. Dialogul a permis analiza perspectivelor de mobilitate, duble specializări și diplome comune ale UVT și în cadrul rețelei universitare UNITA care reunește șase universități europene, inclusiv cele din Torino și Timișoara. Ambasadorul şi-a exprimat speranţa ca la UVT să se înscrie studenţi italieni şi la specializări tehnice şi ştiinţifice (discipline STEM), nu doar la cele de de literatură, istorie, artă și muzică care predomină la ora actuală. Partea italiană a convenit cu partea română asupra necesității de a favoriza parcursuri circulare între formarea liceală, universitară și stagii de practică în companii italiene care sunt active în România.
În final, delegația a avut o discuție detaliată cu Comitetul de Coordonare pentru programul cultural Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 cu privire la posibile proiecte și inițiative italiene în cadrul acestui program. Resursele alocate de Ministerul Culturii din România, care urmează să fie anunțate în zilele următoare, vor permite partenerilor din toată Europa care aspiră la această iniţiativă să facă propuneri de proiecte care vor fi apoi evaluate de Echipa Curatorială Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. În acest sens, delegația italiană s-a declarat pregătită să contribuie la realizarea unor inițiative noi legate de fotografie, street art, instalații video, explorând cele mai originale și contemporane limbaje expresive şi să participe la prestigioasa întâlnire cu proiectele expoziţionale aflate deja în fază avansată de elaborare. De asemenea, organizatorii români și-au exprimat interesul pentru dezvoltarea legăturilor culturale cu orașe italiene deservite de zboruri directe către Timișoara (Milano/Bergamo, Treviso, Bologna, Roma și Bari) și dorința de a colabora cu parteneri și sponsori italieni în implementarea inițiativelor, începând cu numeroasele companii active în judeţul Timiș.
(Ambasada Italiei la București – Biroul de Presă – 11 noiembrie 2022)