Forțele de ordine din Bolivia s-au confruntat cu protestatari din opoziție, care au vandalizat clădiri în orașul Santa Cruz din estul țării, într-o escaladare a manifestațiilor izbucnite în urmă cu trei săptămâni. Susținătorii președintelui Luis Arce susțin că această manifestație este un pretext pentru ca reprezentanții dreptei să execute o lovitură de stat. Corespondentul BBC transmite că pe străzile orașului Santa Cruz au fost incendiate anvelope, iar manifestanții au aruncat cu pietre. Sediul central al Sindicatului Muncitorilor Rurali a fost jefuit și incendiat. Forțele de ordine publică au intervenit în timpul confruntărilor dintre protestatarii de opoziție și susținătorii guvernului care au încercat să degajeze străzile din centrul orașului. Protestarii cer organizarea unui nou recensământ deoarece este modalitatea prin care să se arate că populația localității a crescut, drept care merită suplimentarea numărului de locuri în Congresul Boliviei și, implicit, o cotă majorată din fondurile guvernamentale. Mișcarea de protest se bucură de sprijinul puternicului guvernator provincial, Luis Fernando Camacho, un critic acerb al președintelui Arce și al fostului lider socialist, Evo Morales./cstoica/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 noiembrie)