Ţările de Jos vor asigura Ucrainei un ajutor suplimentar în valoare de 110 milioane de euro, pentru a sprijini sectorul energetic pe durata iernii, informează agenţia ucraineană de ştiri Ukrinform. „Ucraina se pregăteşte pentru o iarnă dură, mai ales că jumătate din sistemele sale energetice sunt distruse. Ucrainenii se vor confrunta cu condiţii extrem de aspre în lunile următoare. Ţările de Jos vor livra un ajutor suplimentar de 110 milioane de euro pentru a asigurarea energiei şi adăposturilor pe timp de iarnă. Suntem alături de Ucraina”, a scris pe Twitter ministrul olandez pentru comerţ exterior şi cooperare în dezvoltare, Liesje Schreinemacher. Ţările de Jos intenţionează să contribuie cu alţi 110 milioane de euro la noul creat Fond Internaţional pentru Ucraina, destinat finanţării achiziţionărilor de echipamente militare. De asemenea, guvernul olandez intenţionează să trimită între 50 şi 100 de militari, care vor participa la misiunea Uniunii Europene de instruire a forţelor ucrainene, precizează Ukrinform./mbaciu/ilapadat
(www.ukrinform.net – 12 noiembrie)