Alertele de raid aerian au fost declanşate în jumătate dintre regiunile Ucrainei, marţi după-amiază, în jurul orei 14:00. Autoritățile din mai multe regiuni au avertizat deja populaţia în legătură cu ameninţarea unui atac masiv cu rachete. Guvernatorul regiunii Mikolaiv, Vitali Kim, a avertizat că există riscul unor atacuri ruseşti cu rachete. „Rachete sunt pe cer. Adăpostiţi-vă!” – a scris acesta pe Telegram, într-un mesaj scris pe Telegram. În regiunea Dnipropetrovsk, şeful administrației militare a oraşului Krivi Rih, Oleksandr Vilkul, a anunțat că Rusia a lansat o mulţime de rachetelor Kh-101 dinspre Volgograd-Astrahan. Mikola Lukaşuk, șeful Consiliului Regional Dnipropetrovsk, raportează că rachete inamice au fost lansate dinspre Marea Caspică. „A fost detectată o lansare de rachetă din Marea Caspică. Ora estimată a sosirii este 14:15-14:30. Ținta este încă necunoscută. Vă rugăm să rămâneți în locuri sigure” – a scris Lukaşuk. Guvernatorul regiunii Zaporijjia, Oleksandr Staruh, a avertizat și el că există riscul unor atacuri cu rachete.(Agenția de presă RBC – 15 noiembrie)/sdan/dsirbu