Jumătate dintre angajați spun că au primit o mărire salarială în 2022, conform unui sondaj dat publicității miercuri. Aceasta reprezintă și una dintre cauzele pentru care aproape 70% dintre respondenți nu au acționat deloc pentru schimbarea job-ului, iar peste 80% sunt mai degrabă dispuși să aibă răbdare cu locul actual de muncă până vor avea siguranța că au găsit o variantă de rezervă. În ceea ce privește perspectivele pentru următorul an, cele mai mari temeri ale angajaților sunt legate de o posibilă criză economică și de scăderea veniturilor, mai arată sondajul citat./abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 noiembrie)