Pe 10 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan va susține Spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Invitații speciali ai evenimentului sunt Ofelia Popii și Marius Turdeanu, doi dintre cei mai aplaudați și premiați actori ai României.
„Pe drumul Crăciunului” se va desfășura la Timișoara cu casa închisă, biletele fiind epuizate cu 3 săptămâni înainte de spectacol.
Trailer eveniment – https://youtu.be/JyUO6sdy5tk
Construit în jurul semnificației Crăciunului, ca un nou început, spectacolul propune o parabolă universală despre reziliența unei familii în fața încercărilor destinului, precum și a miracolului credinței și al iubirii. Timp de aproape 90 de minute, celebrul ansamblu, împreună cu actorii invitați și copiii din corurile Cantus Mundi invită publicul să (re)descopere simbolistica profundă a Crăciunului prin muzică, poezie, literatură, scenografie, artă teatrală, mișcare scenică și light-design. Toate elementele spectacolului crează pe scenă o legătură organică între dramatism și speranță, între clasic și modern, între tradiționalele colinde românești și cele internaționale.
Regia și scenariul Spectacolului extraordinar „Pe drumul Crăciunului” sunt semnate de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturică. Selecția textelor dramatice a fost realizată de Mădălin Guruianu și va purta spectatorii printr-o succesiune emoțională dinamică, pornind de „Cântarea Cântărilor”, până la poeme de Eugen Jebeleanu, Lucian Blaga și Costache Ioanid și texte semnate de Khaled Hosseini, Sfânta Tereza de Avila și Paulo Coelho.
Unul dintre cele mai consecvente și iubite evenimente culturale ale sărbătorilor în România, tradiționalul spectacol al Corului Madrigal face parte din turneul național „Pe drumul Crăciunului”, care se desfășoară în perioada 4 – 20 decembrie, cu 9 spectacole extraordinare în 7 orașe: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București.
Turneul național „Pe drumul Crăciunului” reprezintă primul proiect aniversar din seria de evenimente incluse în programul „Madrigal 60”, ce se va desfășura pe tot parcursul anului 2023, când Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” împlinește 60 de ani de existență neîntreruptă.
Partener Compania Națională Aeroporturi București
Recomandat de Europa FM
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți , Radio România Timișoara
************************
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut mii de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.
În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.
După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.
Actriță de teatru și film, Ofelia Popii a absolvit Facultatea de Teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2001, an din care activează la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. În ultimii 20 de ani a devenit una dintre cele mai prețuite prezențe ale scenei naționale, aclamată deopotrivă de public și de presa de specialitate, cu zeci de roluri remarcabile la activ, care i-au adus nenumărate premii naționale și internaționale. Una dintre cele mai carismatice și intense interpretări ale sale este Mefisto, din producția „Faust” (r. Silviu Purcărete), performață pentru care a primit premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță (2008), cât și premiul „Herald Angel” la Festivalul Internațional de la Edinburgh (2010). În 2021 a debutat ca regizor cu piesa „O zi de vară”, de Sławomir Mrożek, la Teatrul Național „Radu Stanca”. A jucat, de asemenea, în opt lung metraje românești, ultimul fiind „Om, câine” (r. Ștefan Constantinescu), lansat în anul 2021.
Marius Turdeanu este actor de teatru și film și o prezență marcantă și prolifică pe scena națională. A absolvit Facultatea de Arta Actorului – Universitatea de Arte din Târgu Mureş în anul 2002 și face parte din echipa Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și colaborează cu Teatrul Național din Târgu Mureș. La Sibiu, joacă nu doar în cele mai noi premiere („Autobahn”, r. Andrei si Andreea Grosu), ci și în producții care se afla in repertoriul teatrului de multe stagiuni („Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, r. Andreea și Andrei Grosu, „D’ale Carnavalului” și “Calatoriile lui Gulliver”, r. Silviu Purcarete sau „Platonov”, r. Alexandru Dabija). A fost de doua ori nominalizat la premiile UNITER pentru Cel mai bun actor în rolul principal pentru rolurile din „Maestrul şi Margareta” (r. Zoltán Balázs) și din „Ispita Cioran” (r. Gavriil Pinte). Ultimul film în care a jucat este „Tom și Jerry 2.0”, o adaptare după piesa de teatru „Jerry and Tom”, de Rick Cleveland, în regia lui Florin Piersic Jr.