Reeducarea la Suceava
Mai 1948: după marile arestări, sunt aduşi la penitenciarul comunist Suceava legionari şi anticomunişti care acţionaseră în Moldova • este momentul de început al experimentului, se formează „echipele de reeducatori” care vor aplica apoi tortura la Piteşti, Gherla, Târgu-Ocna • primii torţionari dintre arestaţi sunt Alexandru Bogdanovici, student la Iaşi, Alexandru Popa, zis „Popa Ţanu”, urmaţi mai târziu de Eugen Ţurcanu, student legionar, devenit comunist • februarie-aprilie 1949: Ţurcanu îl înlocuieşte pe Bogdanovici în acţiunea de reeducare la Suceava • experimentul se face aici paşnic, cu metode de convingere a deţinuţilor politici în spiritul virtuţilor comunismului • Ţurcanu înfiinţează Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste (ODCC) • majoritatea deţinuţilor refuză să adopte ideologia comunistă, numind în batjocură organizaţia lui Ţurcanu „odecaca” • aprilie 1949: Ţurcanu şi 80 de alţi deţinuţi sunt transferaţi la închisoarea Piteşti pentru a începe reeducarea prin tortură.
„Priviţi viperele cărora le-am smuls colţii, ca să le curgă veninul!” Sunt cuvintele procurorului care l-a acuzat în faţa tribunalului pe anticomunistul Aristide Lefa, „în numele clasei muncitoare”. Procesul a avut loc în 1949 şi s-a încheiat cu condamnarea acuzatului Lefa la opt ani muncă silnică, confiscarea averii şi degradare civică. Nu au lipsit nici textele de propagandă specifice epocii, rostite de acelaşi procuror: „Ieri în slujba fasciştilor germani, azi pe ştatele de plată ale dolarului american!” Ajuns tot în acel an la închisoarea Suceava, Aristide Lefa a fost martorul primelor manifestări ale reeducării.
Nucleul
„Încă din primăvara anului 1949 au început să vină primii torţionari. Cine erau aceştia şi cum vi s-au părut, ce fel de oameni erau? Dacă puteţi să ni-i descrieţi…
Într-adevăr, nucleul a început la Suceava, cu reeducarea. La început Bogdanovici, care era legionar, era mai vechi, taică-său era prefect la Iaşi în perioada respectivă, a crezut el că este bine să facă un joc politic, în sensul că să facă un simulacru de reeducare, pentru ca să ajute şi pe condamnaţi atunci… şi eventual să-i poată salva. Asta a fost intenţia lui iniţială. Deci, Alexandru Bogdanovici, Saşa cum i se spunea de către ceilalţi, a iniţiat… Ţurcanu nu intrase în joc, era şi el acolo, la Suceava, dar el avea cu totul altă poziţie, adică nu se manifestase [încă]. Pentru că el a fost prelucrat [mai târziu] să facă ce a făcut, a fost dus chiar la MAI şi mi se pare că s-a făcut cu el şcoală. Dar atunci nu luase atitudine. Şi a fost trimis lotul de studenţi, de la Suceava, în martie, trimişi la Piteşti.
În general, v-am spus că… şi mai ales [deţinuţii de] la <munca silnică>, nimeni nu cedase de pe poziţie, era toată lumea dispusă să se sacrifice chiar, nu căutau să îşi facă alibiuri în sensul ca să poată căpăta indulgenţa comuniştilor. La <corecţie>, unde erau cei mai puţin implicaţi, cu pedepse mai mici – munca silnică o primeau cei care erau mai reprezentativi, într-un, fel, nu chiar toţi, dar aşa se dădeau pedepsele, pe vină -, pe urmă cei de la <temniţă grea>… În momentul în care au venit ăştia de la Suceava… în aceeaşi celulă stătea Ţurcanu, stătea [Constantin] Unişor – colegul ăla al meu de facultate de la Iaşi – [Leonard] Gebac – tot coleg de facultate – Munteanu Eugen – tot coleg de facultate de la Iaşi, care a şi murit ulterior -, cred că mai erau doi-trei pe care nu mi-i amintesc… Acolo s-a format nucleul, ca să înceapă reeducarea. Ei erau deja de acord să facă reeducare, ei au fost voluntari, în sensul… – nu forţaţi ca ceilalţi! – să cedeze de pe poziţiile lor.”
„Să distrugă şi moral şi fizic studenţimea”
„Între timp, Ţurcanu a luat legătura cu colonelul Sepeanu care era evreu de origine – nu mai ştiu numele lui – şi cu ceilalţi. Constantinescu era director pe la Direcţia Penitenciarelor… Au pus la cale această acţiune criminală de a distruge, că ăsta era scopul, să distrugă şi moral şi fizic studenţimea. Şi asta s-a arătat, s-a evidenţiat, după 1 iulie [1949], când s-a început regimul de exterminare în închisoare. Atunci s-au hotărât ei să nu meargă pe linia reeducării [ideologice], să meargă pe linia dură, linia care după aceea s-a desfăşurat.
Pe Ţurcanu l-am cunoscut, era un tip nu prost, era un cetăţean destul de capabil ca intelect, însă cu trăsături… cu caractere lombroziene, […] cu trăsături ale feţei care îl încadrau în prototipul lombrozianului. Nu a fost legionar, practic. În ’40, când era elev la Suceava, […] a venit o mulţime [de legionari] care, după aşa-zisa rebeliune au dispărut. Aşa s-a întâmplat şi cu Ţurcanu: a fost în Frăţiile de Cruce câteva luni de zile, cât a durat regimul Mişcării legionare, după aceea gata… Când a venit ’44 şi au venit comuniştii [la putere], el era foarte dornic să aibă poziţii înalte, să ajungă, ştiu eu, ministru sau mai ştiu eu ce…[…] în momentul când a fost arestat [era comunist]… […] Când l-a arestat, în ’48, el deja era şeful comuniştilor la Drept, la Iaşi, deci se angajase plenar în activitatea comunistă, era pregătit pentru diplomaţie, aşa se spunea că va fi trimis să facă diplomaţie. Chiar Bogdanovici a făcut greşeala de a spune că a fost şi Ţurcanu în ’40 în Frăţia de Cruce.
Şi pentru asta Ţurcanu s-a răzbunat mai târziu…
…şi l-a omorât după aceea pe Bogdanovici, el l-a omorât în bătaie!
L-aţi cunoscut pe Bogdanovici?
L-am cunoscut, aşa, fără… Eu nu am stat niciodată cu ei în celulă, una este când stai cu cineva un timp, îl cunoşti, şi alta când îl ştii din vedere. Mai ales că ei veneau pe la mine, la infirmerie, dar veneau, plecau, mă rog… Ţurcanu a pregătit reeducarea, că de Sfântul Nicolae a fost prima încercare, când au fost [deţinuţi] bătuţi, a venit directorul, era pregătit, i-a bătut pe ceilalţi care erau rezistenţi la <corecţie>, unde erau mai puţin dârji sau mai puţin îndoctrinaţi, să zic, şi o parte au căzut…”
[interviu de Lavinia Ivaşcu, 2000]
