Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, se află astăzi la Luxemburg. El va discuta cu omologul său, Jean Asselborn, despre extinderea cooperării sectoriale în care Marele Ducat poate oferi expertiză și asistență precum servicii financiare, IT, securitate cibernetică, energie verde, cercetare și dezvoltare, agricultură, turism. Potrivit unui comunicat al diplomației de la București, cei doi miniștri vor aborda și teme precum contracarare a crizei alimentare, a impactului războiului din Ucraina asupra altor state din regiune, cu accent asupra Republicii Moldova, și susținerea securității energetice. Ministrul Aurescu va prezenta și stadiul procesului de aderare a României la spațiul Schengen și va mulțumi omologului său pentru sprijinul constant al Luxemburgului în atingerea acestui obiectiv. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 noiembrie)/fdiaconu/sdm2
Acasă ROMANIA Relatii internationale Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, se află la Luxemburg, unde va discuta...