Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției

„Radiojurnal” – Realizator: Cristina Dumitrescu – Comisia de la Veneția a publicat vineri seara o opinie de urgență cu privire la cele trei legi ale justiției, adoptate în urmă cu o lună în Parlament și promulgate săptămâna aceasta de președinte. Comisia își exprimă regretul pentru că autoritățile din România nu au consultat-o din timp cu privire la texte, încă din faza de proiect, iar speciștii în probleme de constituționalitate ai Consiliului Europei nu au avut posibilitatea să analizeze toate prevederile celor trei documente, care sunt ample și detaliate. Menționând că opinia de urgență publicată vineri nu acoperă integral pachetul legislativ, Comisia de la Veneția consemnează aspecte pozitive, dar face și o serie de recomandări.
Reporter: Mihaela Enache – Spre deosebire de demersurile anterioare, actuala reformă a sistemului de justiție a fost elaborată într-o perioadă mai lungă, cu numeroase consultări, însă, ulterior, dezbaterile parlamentare s-au derulat în grabă, guvernul argumentând cu nevoia de ridicare a MCV și de acceptare în Spațiul Schengen – arată Comisia de la Veneția – dar consemnează mai multe elemente pozitive, între care o direcție corectă, lipsa de interferență politică în activitatea DNA, reglementarea modului de desemnare și revocare a procurorilor de rang înalt sau faptul că Ministerul Justiției are control doar în chestiuni manageriale. De altfel, într-un comunicat de presă, ministerul salută publicarea opiniei și numără în document 21 de remarci, considerații sau aprecieri pozitive în privința legilor justiției și patru recomandări, pe care afirmă că le va analiza cu atenție și deschidere. Între amendamentele pe care Comisia de la Veneția le consideră necesare se numără stabilirea unor mandate mai lungi și fără posibilitate de reînnoire la conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT sau precizarea clară că polițiștii judiciari nu se subordonează în activitatea lor Ministerului de Interne./abranescu/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (18 noiembrie)