Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va lua parte mâine, la Paris, la o nouă ediție, cea de-a treia, a Conferinței donatorilor pentru Republica Moldova. Intitulată oficial ‘Platforma de sprijin’, această inițiativă aparține României, Franței și Germaniei și a fost lansată în primăvară pentru a sprijini reformele pe care Chișinăul trebuie să le facă pentru aderarea la Uniunea Europeană. La lucrări va fi prezentă și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Un comunicat al Ministerului de Externe de la București precizează că, având în vedere gravitatea crizei energetice, reuniunea de la Paris se va concentra în mod deosebit pe modul în care pot fi ajutate în acest domeniu autoritățile de la Chișinău. Prima ediție a conferinței a avut loc în luna aprilie la Berlin, iar cea de-a doua la București, în luna iunie./csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie