21 noiembrie: inventarea fonografului

Context

Într-o zi de 21 noiembrie 1877, Thomas Edison anunţa lumii inventarea fonografului, primul aparat de înregistrare şi de redare a sunetelor. Cercetarea referitoare la un astfel de aparat data însă din 1857, când Édouard-Léon Scott de Martinville, constatând că timpanul urechii în urma oscilaţiilor aerului produse de o sursă sonoră, oscilează şi el. Astfel, predecesorul lui Edison a construit un aparat cu o pâlnie care la capătul îngust avea o membrană pe care a fixat un ac îndoit în unghi drept. De aici şi până la descoperirea inventatorului Thomas Alva Edison (1847-1931) nu a fost mult, deoarece în 1877 el a inventat fonograful. Pentru aceasta a folosit pâlnia de la fonoautograf, membrana a confecţionat-o din metal, iar acul l-a aşezat astfel încât să vibreze pe verticală. Acul, iniţial din safir, vibra vertical pe un cilindru acoperit cu o foiţă de staniol cu canale trasate. Ulterior, a înlocuit acest tip de cilindru cu cilindrul de ceară.

Primele sunete înregistrate au fost versurile poeziei „Mary had a little lamb”, recitate de către inventator. Aparatul său conţinea aceleaşi elemente ca și cele ale fonoautografului Scott, însă ca mediu de înregistrare folosea un cilindru spiralat acoperit cu o foiţă de cositor (asemănătoare foliei de aluminiu de mai târziu), imprimată în adâncime la viteza de 60 de rotaţii pe minut. Dezavantajul acestui mediu de stocare era faptul că după câteva ascultări, folia de cositor fie se rupea, fie se tocea. Fonograful n-a rezistat însă decât până în 1887, când Emile Berliner a inventat gramofonul.

Fonograful avea două diafragme cu ac, pentru înregistrare şi pentru redare. Lui Edison i-a venit această idee în timp ce lucra la o modalitate de a înregistra comunicarea telefonică, în laboratorul său din Menlo Park, New Jersey. Printre alte invenţii ce au schimbat lumea ale lui Thomas Edison se află: becul cu incandescenţă (1879), prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraş (New York, 1882), kinetoscopul, primul aparat care putea reda imagini în mişcare, cu o frecvenţă de 45 de imagini pe secundă (1894), prototipul de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful (1912).

Edison a înregistrat fonograful abia în februarie 1878, cu patentul numărul 200521.

 

Cine a fost Thomas Alva Edison?

Thomas Alva Edison s-a nascut in 11 februarie 1847. A fost inventator şi cercetător în domeniul electricităţii, a realizat telegraful, fonograful şi microtelefonul, lampa cu incandescenţă etc. A fost cunoscut şi ca „Magicianul din Menlo Park”, fiind şi cel mai prolific inventator al timpului, prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice (un total de 1903 brevete).

În lumea industriei introduce noţiunea de producţie de serie.

Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte şi Ştiinţă îi acordă în anul 1895 „Premiul Rumford” pentru activitatea din domeniul electricităţii şi în anul 1915 „Medalia Franklin” pentru contribuţia sa pentru binele umanităţii.

Edison s-a născut în Milan, Ohio, Statele Unite ale Americii şi şi-a petrecut copilăria în Michigan. A fost parţial surd din adolescenţă, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele invenţii ale lui au fost legate de telegraf. În adolescenţa sa, Edison a lucrat şi în alte domenii, vânzând mâncare şi bomboane călătorilor din trenuri. Primul său brevet de invenţie a fost obţinut pentru maşina electromagnetică de înregistrat voturi în 28 octombrie 1868.

(Autor: Alexandru Balaci)

 

Bibliografie

Calendar Rador

Radio România Cultural

Descopera.ro

Wikipedia