COVID-19 nu mai reprezintă, în acest moment, o problemă de sănătate publică în țara noastră (Alexandru Rafila)

„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – COVID-19 nu mai reprezintă, în acest moment, o problemă de sănătate publică în țara noastră, a declarat duminică ministrul sănătății, Alexandru Rafila. În ultima perioadă, autoritățile au raportat zilnic între 200 și 400 de cazuri și sunt și bilanțuri fără niciun deces. Ministrul a subliniat însă că orice viroză este imprevizibilă din punct de vedere al evoluției, astfel că se menține recomandarea vaccinării pentru categoriile vulnerabile – bolnavii cronici sau persoanele cu vârsta peste 60 de ani – mai ales că în scurt timp va fi disponibil și în România serul adaptat la variantele Omicron ale coronavirusului.
Alexandru Rafila: Până la sfârșitul lunii vine vaccinul adaptat tulpinilor circulante B.A4, B.A5. E prima dată când utilizăm un vaccin adaptat și eu, personal, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, așa cum m-am vaccinat și împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră și pentru COVID, așa cum există pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă același impact sau vreo legătură cu situația dramatică în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26 de mii de decese./abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 noiembrie)