Infotrafic

Realizator: Cristian Bâcâin – Circulaţia este restricţionată pe Autostrada Soarelui în zona podului de la Glina, peste Centura Bucureşti, unde se fac lucrări de reparaţii pentru cel puţin trei săptămâni. Pe sensul Bucureşti-Constanţa este închisă breteaua de ieşire în Centură, iar şoferii pot întoarce la Cernica şi folosi ieşirea de la Glina, dar de pe sensul Constanţa-Bucureşti. Alte informaţii din trafic ne aduce acum în direct reporterul RRA, Alex Lancuzov:
Reporter: Bună dimineaţa! Circulaţie îngreunată la Bradul, în judeţul Argeş, pe şoseaua care face legătura între A 1 Bucureşti-Piteşti şi DN 65 Piteşti-Slatina. Şoferul unui autoturism nu a dat prioritate. A fost lovit de un camion, o persoană din maşină, din păcate, şi-a pierdut viaţa. Accident grav şi pe DN 6 Caraş-Severin, la Armeniş. Şoferul unui camion a intrat pe contrasens, a lovit o maşină şi apoi a fugit de la locul accidentului. O femeie pasageră în autoturism, din păcate, nu a supravieţuit în urma coliziunii. Poliţia Rutieră a început căutările pentru depistarea şoferului şi l-a prins în scurt timp. Alte două persoane din maşina mică sunt rănite uşor. Sunt restricţii în acest moment dinspre Orşova către Caransebeş pentru efectuarea măsurătorilor. Este carosabil umed pe autostrăzile şi drumurile naţionale din ţară, chiar cu acumulări de apă. Adaptaţi viteza şi păstraţi o distanţă de siguranţă! Asiguraţi-vă de asemenea foarte bine înainte de fiecare manevră, mai ales la depăşiri! În Bucureşti, ploaia a stat, dar au rămas bălţile. Se circulă foarte greu pe bulevardele principale. În unele intersecţii nici nu mai merg semafoarele. Se descurcă foarte greu şi pietonii, mai ales cei care nu au cizme, pentru că sunt multe bălţi, multe formate din cauza frunzelor necurăţate care au acoperit gurile de canal. De asemenea, în Sectorul 2 unde sunt şi restricţii pe şantierul pasajului de la Doamna Ghica. O veste bună pentru şoferi: nu se mai închide strada Doamna Ghica, pe sensul dinspre Colentina către Lacul Tei şi Petricani. Au reuşit să monteze mai repede o parte din tablierul metalic. Să vedem dacă în următoarele zile aceste restricţii vor fi extinse./lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 noiembrie)