Luni, 21 noiembrie, se împlinesc 135 de ani de la moartea lui Petre Ispirescu, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf, cunoscut mai ales pentru culegerea de basme populare românești pe care le-a repovestit cu un har excepţional. Printre basmele rămase posterităţii, care ne-au încântat copilăria, se numără „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, „Greuceanu”, „Fata de împărat şi pescarul”, „Ciobănaşul cel isteţ”, „Balaurul cel cu şapte capete”, „Fiul vânătorului”.
Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu, mama sa, Elena, fiind o povestitoare remarcabilă.
Încă din primii ani ai vieţii, a ascultat numeroase creații populare, mai ales basme, povestite de părinți sau de calfele și clienții tatălui său.
Nu a urmat cursurile vreunei școli, fiind educat de mai mulți dascăli de pe lângă unele biserici. Petre a fost învățat, mai întâi, să citească de către dascălul Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor, apoi a continuat studiile cu cantorul Lupescu de la biserica Olteni, iar la vârsta de 12 ani, a învățat psaltichia cu profesorul de muzică George Voiculescu de la biserica Domnița Bălașa. Fiind silitor, este angajat, împreună cu alţi elevi să cânte duminica în strana bisericii, pentru 10 lei pe lună. Astfel a început Ispirescu să-şi câştige existenţa, la vârsta de numai 13 ani. Singura alinare a dorinţei de învăţătură i-a rămas cititul cu nesaţ a tot felul de cărţi.
A fost, mai apoi, autodidact, şi-a format singur cultura, citind cărți de la tipografiile la care a lucrat.
În 1844, va deveni ucenic la tipografia condusă de Zaharia Carcalechi – care edita ziarul „Vestitorul românesc” – , sperând că acolo unde se tipăresc cărțile se poate studia, iar în 1848 devenea tipograf calificat.
Petre va învăţa apoi să cânte la chitară, pentru a-i îndulci amarul mamei sale după ce tatăl său a trecut la cele veşnice.
În anul 1854, s-a angajat la tipografia Copainie, unde se tipăreau traduceri remarcabile, precum „Atala, Paul și Virgina”, lucrări de Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Miguel de Cervantes.
În anul 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondența secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unioniști. Poliția i-a arestat pe toți cei care au contribuit la aceasta, și Ispirescu a petrecut trei săptămâni în închisoare, pierzându-și serviciul.
Către finalul anului 1858, Vasile Boerescu, politician unionist și viitorul ministru de externe, i-a oferit direcția unei tipografii moderne, care deţinea prima presă mecanică din București și imprima revista „Naționalul”. Boerescu deținea la această tipografie capitalul, iar Ispirescu conducerea şi avea răspunderea privind activitatea.
Din banii câştigaţi la tipografie, Ispirescu îşi va achiziţiona o casă, pe Strada Sălciilor, astăzi aflată în centrul Bucureștiului.
Îi va cunoaşte, prin prisma poziţiei în tipografie, pe oameni importanți ai timpului său, cum erau Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu.
În anul 1862, Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, în „Țăranul român” – basmele „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Balaurul cel cu șapte capete”, „Fata de împărat și pescarul” și „Fiul vânătorului” – toate reunite, mai târziu, alături de alte lucrări de gen, în prima sa culegere de basme.
În anul 1863, Vasile Boerescu, a vândut imprimeria, iar C. A. Rosetti, viitor ministru, i-a oferit lui Ispirescu postul de director al imprimeriei care tipărea „Românul”, revista Partidului Liberal, atunci în opoziție.
Alături de Rosetti, Ispirescu a participat, de asemenea, la înființarea primei „Case de ajutor reciproc a tipografilor din România”.
În anul 1864, guvernul a suprimat ziarul „Românul”, iar Ispirescu, împreună cu alți asociați, Walter Scarlat și Frederic Göbl, a înființat Tipografia Lucrătorilor Asociați, unde va tipări foaia „Tipograful român”.
În 1866, după abdicarea lui Cuza, ministrul de interne Ion Ghica îi oferă postul de director la Imprimeria de Stat.
În 1868, împreună cu alți trei asociați, a înființat Noua tipografie a laboratorilor români, iar în 1872, va relua publicarea basmelor, cu colecția „Legende sau basmele românilor”, urmată de „Ghicitori și proverburi”, cu o prefață de B. P. Hasdeu.
Au urmat „Snoave sau povești populare” (1874), iar în 1876, „Ispravele și viața lui Mihai Viteazul”.
Va rămne unic asociat al imprimeriei sale, pe care o redenumeşte Tipografia Academiei Române, iar activitatea sa aici va fi elogiată în presa vremii.
În anul 1879, editura sa a imprimat o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal sau mitologiei greceşti, în volumul „Din poveștile unchiului sfătos”, basme păgânești, cu o prefaţă de Alexandru Odobescu.
În anul 1882, la sugestia lui Vasile Alecsandri, Ispirescu reunește toate basmele și legendele – 37 la număr – într-o culegere completă, „Legendele sau basmele românilor” – opera sa capitală.
Vor mai vedea lumina tiparului volumele sale „Basme, snoave și glume” (1883), „Jucării și jocuri de copil” (1885) şi „Povești morale. Despre pomul Crăciunului” (1886).
Petre Ispirescu a murit, cel mai probabil, la 21 noiembrie 1887, la doar 57 de ani, în urma unei congestii cerebrale, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
O stradă din București, sectorul 5, poartă numele scriitorului şi, de asemenea, o școală gimnazială din București, este numită „Școala Gimnazială Petre Ispirescu”.
