Deputații urmează să dezbată și să voteze săptămâna aceasta noua ordonanță pe energie, care a fost amânată în mod repetat în comisia de specialitate.
Tot la Camera Deputaților, ministrul muncii, Marius Budăi, este așteptat în această după-amiază să prezinte o situație cu privire la sistemul public de pensii. Petruța Dinu are detalii despre programul Parlamentului din zilele următoare.
Reporter: Ministrul muncii, Marius Budăi, a fost invitat de reprezentanții USR, care vor să afle stadiul de reducere a cheltuielilor cu pensiile speciale și pașii pentru îndeplinirea angajamentului asumat prin PNRR.
La Camera Deputaților este programat și votul asupra cererii de aprobare a unei percheziții informatice în privința deputatului social-democrat Daniel Tudorache. Fostul primar al sectorului 1 este urmărit penal pentru achiziții ilegale și supraevaluate în timpul pandemiei de COVID-19; totodată, cetățenii așteaptă din Parlament un vot final la plafonarea tarifelor pentru energia electrică, dar și asupra mecanismului privind achiziția centralizată de energie electrică, la un preț fix de 450 de lei pentru un Megawatt-oră./cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 noiembrie