După eșuarea negocierilor de la Bruxelles dintre Belgrad și Pristina pe problema plăcuțelor de înmatriculare, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a transmis că trebuie evitată escaladarea situației din Kosovo. „Am discutat cu (șeful diplomației europene) Josep Borrell. Suntem dezamăgiți că nu s-a putut rezolva diferendul privind reînmatricularea vehiculelor” – a postat Stoltenberg pe Twitter, adăugând că „acum este nevoie de responsabilitate și soluții pragmatice”, iar „escaladarea trebuie evitată”. „NATO și KFOR rămân vigilente” – a adăugat secretarul general NATO./rmihaj/sdm2
(www.beta.rs – 21 noiembrie)