Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avut, luni, o intervenţie online la ultima sesiune a celei de-a 68-a Adunări Parlamentare a NATO, în cadrul căreia a cerut Alianţei să asigure protecția deplină a spaţiului aerian al Ucrainei. „Ar fi corect dacă am dejuc planul cheie terorist al Rusiei și am oferi Ucrainei protecție totală a cerului. Atunci când rachetele rusești, dronele iraniene și orice alte instrumente de teroare nu își vor putea atinge țintele vizate, Rusia va trebui să facă ceea ce trebuie să facem şi noi, împreună – să urmeze formula noastră de pace” – a declarat liderul ucrainean. „Putem face asta. Dar Ucrainei trebuie să i se asigure un număr și o calitate suficientă de sisteme de apărare antiaeriană și de apărare antirachetă, un nivel suficient de apărare și sprijin financiar. Statul terorist trebuie să vadă că nu are nicio șansă” – a adăugat Zelenski./mamarie/sdan/sdm2
(EVROPEISKA PRAVDA – 22 noiembrie)