Franklin Pierce, un președinte controversat al Statelor Unite ale Americii

Context

Franklin Pierce a fost al 14-lea președinte al Statelor Unite, între 1853-1857. În timpul mandatului, Pierce a fost des criticat de susținătorii săi deoarece nu a reușit să gestioneze problema sclaviei în favoarea proprietarilor de sclavi. Se întâmpla pentru că multe cereri primite  din partea membrilor Partidului Democrat, mulți care dețineau sclavi, nu au fost rezolvate așa cum se așteptau. Deşi provenea din partea nordică, omul de stat simpatiza cu sudiştii. În 1854, Pierce a susţinut printre altele o lege care le permitea statelor Nebraska şi Kansas introducerea sclaviei. Lipsa de popularitate a atins apogeul când a propus să i se declare război Spaniei dacă nu va vinde Cuba Statelor Unite.
Franklin Pierce s-a născut într-o familie care a cochetat cu politica, tatăl său, Benjamin Pierce, fiind guvernatorul New Hampshire. Franklin și-a făcut studiile la Liceul Bowdoin, urmând o carieră în avocatură, după absolvirea programului  de Drept, de  la Universitatea Northampton, Massachusetts. În 1827 a fost admis în Barou, ulterior profesând ca ca avocat. În 1834 s-a căsătorit cu Jane Means Appleton, a cărui tată era directorul liceului unde Pierce absolvise.

Cariera politică

Pierce și-a început cariera politică având un prim mandat în Congres, Camera Reprezentanțiilor (1833-1837). A fost urmat de un altul în Senat (1837-1842), ambele  din partea Partidului Democrat.  Pe durata mandatului președintelui Andrew Jackson, Pierce a fost un susținător al politicilor acestuia. Demisionează apoi din Senat și se dedică propriei cariere în avocatură, ocupând funcția de avocat federal. Cariera militară a fost scurtă durată, doar în timpul războiului dintre Statele Unite și Mexic (1846-1848), după care se retrage din viața publică, până la nominalizarea pentru alegerile prezidențiale, din partea Partidului Democrat. La finalul alegerilor din 1852, Pierce l-a învins pe candidatul conservator Winfield Scott cu 254 la 42 de voturi în colegiul electoral.

 Al 14-lea președinte

Cariera lui s-a bazat în primul rând pe extinderea mediului de afaceri și, din păcate, pe sprijinirea curentului care a încurajat sclavia. Cabinetul său a fost populat cu persoane extremiste, cu opinii și fapte pro-sclavie, deși exista un puternic curent împotriva acesteia, curent care se va impune în urma Războiului Civil american (1861-1865).
În 1854, Pierce a încercat să extindă influența comercială a Statelor Unite în Spania și să câștige Cuba, la acea data sub controlul Spaniei. Președintele l-a însărcinat pe Pierre Soulé, ambasadorul Statelor Unite în Spania, să facă tranzacția, însă rezultatul nu a fost cel dorit de președintele Pierce, fiind nevoit să renunțe temporar la acest gând. Ulterior, în anul 1855, exploratorul american William Walker conduce o expediție în America Centrală, cu acordul președintelui, în încercarea de a impune un guvern pro-sclavie.  William Walker s-a stabilit în Nicaragua ca dictator, fiind recunoscut de Statele Unite.  Tot în timpul mandatului lui Pierce, Statele Unite au deschis relațiile comerciale cu Japonia.

 Expansiunea liniilor ferate

În 1853, în timpul mandatului lui Pierce, a început construcția unei căi ferate care să ajungă în sudul Californiei. Pentru a face posibil acest lucru, președintele l-a însărcinat pe James Gadsden, un diplomat al Statelor Unite,  să negocieze cumpărarea a 48.2803  de km din teritoriul mexican, cu prețul de 10 milioae de dolari. Președintele american a semnat Kansas-Nebraska Act, prin care a permis ca statutul sclavilor să fie decis la nivel de suveranitate teritorială, lucru care a provocat furie în interiorul Partidului Democrat. Pierce nu a mai fost nominalizat pentru un nou mandat, lucru care se termiă cu dispariția din viața politică americană. El a fost și un consumator notoriu de alcool, viciu care i-a pus și mai multe probleme.
Moare în 1869, în  New Hamphire, în obscuritate, uitat chiar și de persoanele care i-au acordat votul.

Autor: Alexandru Balaci 

Bibliografie

https://www.britannica.com/biography/Franklin-Pierce

https://www.britannica.com/event/Compromise-of-1850

https://www.whitehouse.gov/about-the-white-house/presidents/franklin-pierce/

https://www.history.com/topics/us-presidents/franklin-pierce

RADOR – 23 noiembrie