Pagina web al Parlamentului European a fost joi ținta unui atac informatic, a declarat un purtător de cuvânt, la câteva ore după ce parlamentarii au denunţat războiul Rusiei în Ucraina. „Disponibilitatea site-ului web @Europarl_EN este în prezent afectată din exterior, din cauza nivelurilor ridicate de trafic din rețea externă. Acest trafic are legătură cu un incident de tip DDOS (Distributed Denial of Service)”, a transmis, printr-o postare pe platforma Twitter, purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Jaime Duch. Joi, parlamentarii au votat pentru declararea Rusiei drept „stat sponsor al terorismului”, argumentând că atacurile militare ale Moscovei asupra țintelor civile precum infrastructura energetică, spitalele, școlile și adăposturile au încălcat legea internațională./cstoica/sdm2
(REUTERS – 23 noiembrie)