Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) Primăria Municipiului Iaşi, nord-estul României, a donat trei generatoare electrice de mare putere oraşului Cernăuţi, urmând a fi folosite de regiunile din Ucraina aflate în criză energetică, a anunţat primarul Mihai Chirica. Sunt generatoare de putere mare, de 120-180 de KW. Cel de 180 KW poate deservi chiar şi un spital. Sperăm să foloească acolo unde este nevoie, dat fiind că în momentul de faţă situaţia este critică în Ucraina, a declarat Chirica. Echipamentele au fost achiziţionate cu bani alocaţi de Consiliul Local şi Primăria Iaşi şi au costat aproximativ 100.000 de euro.
În urmă cu câteva luni, municipalitatea a mai trimis în Ucraina 20 de generatoare de mică putere. Municipiul Iaşi şi municipiul Cernăuţi sunt oraşe înfrăţite.
2) Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită autorităţilor să acorde prioritate camioanelor cu documente vamale procesate – TIR în condiţiile în care la frontiera României cu Ucraina sunt cozi de zeci de kilometri şi timpi foarte mari de aşteptare. Prin stimularea utilizării sistemului TIR, timpul necesar formalităţilor vamale în punctele de trecere a frontierei este redus la minimum şi astfel capacitatea de procesare poate creşte semnificativ, arată Uniunea. Acordând prioritate camioanelor cu documente vamale procesate – TIR, numărul zilnic de astfel de vehicule care pot trece frontiera României cu Ucraina poate creşte de 2-3 ori în 24 de ore.
De la izbucnirea conflictului, s-au înregistrat, frecvent, timpi de aşteptare foarte mari la frontiera dintre România şi Ucraina, ajungându-se chiar şi la o săptămână de aşteptare pentru trecerea frontierei dintr-o ţară în alta, fapt care afectează fluxul de mărfuri pe rutele comerciale şi activitatea conducătorilor auto profesionişti. Firmele de transport rutier se plâng că situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece, iar conducătorii auto profesionişti nu au condiţii adecvate de aşteptare.
Obiectivul Convenţiei vamale privind transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR (Convenţia TIR) este de a facilita tranzitul internaţional printr-o procedură simplificată de tranzit vamal. Întrucât măsurile de control vamal sunt luate în ţara de plecare şi sunt acceptate de toate ţările de tranzit şi de destinaţie, nu este nevoie de controale fizice la frontieră; vama trebuie să inspecteze doar sigiliile TIR, fiind demonstrat faptul că utilizarea TIR reduce timpii de transport cu până la 80%. România şi Ucraina sunt părţi contractante ale Convenţiei TIR.
3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.
Radio România Internaţional