Subiectele concrete şi dificile leagă ţările Grupului de la Visegrád (V4) şi este mai uşoară abordarea acestor probleme împreună decât separat. Acesta este motivul pentru care V4 are viitor, a declarat, joi, la Kosice, în Slovacia, premierul ungar, Viktor Orbán. În cadrul unei conferinţe de presă comune a şefilor de guvern, de la summitul prim-miniştrilor ţărilor V4 (Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia), Viktor Orbán a subliniat că provocările comune sunt migraţia ilegală, criza energetică, prevenirea recesiunii economice şi protejarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen. Cooperarea dintre statele V4 este o poveste de succes care durează de 30 de ani şi care s-a născut pentru că aceste ţări au avut convingerea că au interese comune şi multe poziţii comune, a amintit premierul ungar. Viktor Orbán a afirmat că Ungaria se află într-o situaţie specială deoarece este singura ţară din Europa care trebuie să se confrunte simultan cu două crize migraţioniste. În acest an, peste un milion de refugiaţi ucraineni au ajuns în Ungaria şi, tot anul acesta, au fost stopate peste 250 000 de tentative de trecere ilegală a frontierei la graniţele sudice ale ţării, a precizat Viktor Orbán. În perioada următoare, în contextul unui război prelungit în Ucraina, presiunea migraţionistă dinspre această ţară va creşte şi este o solicitare corectă din partea V4 ca UE să îşi asume o parte din această povară, a afirmat şeful executivului de la Budapesta. De asemenea, trebuie să ne aşteptăm că presiunea migraţionistă dinspre sud va creşte în perioada următoare, a explicat premierul ungar, care şi-a informat omologii săi că Ungaria a înfiinţat o nouă formulă de colaborare, împreună cu Serbia şi Austria, pentru a se ajuta reciproc în ceea ce priveşte protecţia frontierelor. Viktor Orbán a mai precizat că le-a cerut omologilor săi din V4 să analizeze dacă pot contribui la cooperarea sârbo-austro-ungară privind protecţia frontierelor. Oremierul ungar a primit un răspuns favorabil şi, prin urmare, va propune preşedintelui sârb şi cancelarului austriac, în cadrul următoarei reuniuni tripartite de la Viena, să accepte ofertele Cehiei, Slovaciei şi Poloniei. Viktor Orbán a mai declarat că Ungaria susţine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, iar acest subiect va ajunge pe agenda primei şedinţe de anul viitor a Parlamentului ungar. „Până acum suedezii şi finlandezii nu au pierdut niciun minut din cauza Ungariei”, şi nici nu vor pierde, a precizat şeful executivului de la Budapesta, care a mai adăugat că Ungaria le va oferi cu siguranţă sprijinul de care au nevoie pentru aderare. Răspunzând la o întrebare, Orbán a explicat că Parlamentul ungar a adoptat o rezoluţie în care a descris cum şi-ar dori să arate Uniunea Europeană. Războiul din Ucraina a schimbat datele problemei, dar a avut loc o dezbatere privind viitorul Europei şi fiecare ţară şi-a exprimat părerea, inclusiv Ungaria, a amintit Viktor Orbán. Premierul ungar a mai afirmat că V4 include patru state suverane, iar asistenţa militară acordată Ucrainei este o responsabilitate a statelor suverane şi este decisă de fiecare ţară în parte. Viktor Orbán a subliniat că în cadrul V4 există un consens asupra obiectivelor strategice în ceea ce priveşte Ucraina şi Rusia. Ungaria consideră, de asemenea, că Rusia nu trebuie să reprezinte o ameninţare la adresa securităţii Europei şi este important ca între statele membre NATO şi Rusia să existe întotdeauna o Ucraină suverană, care să îşi poată păstra integritatea teritorială. Premierul Viktor Orbán a declarat că Ungaria sprijină financiar Ucraina şi a alocat deja bani în acest scop, dar nu sprijină îndatorarea Uniunii Europene. Prim-ministrul a subliniat că Ungaria a semnalat din timp poziţia sa Comisiei Europene cu privire la sprijinul financiar pentru Ucraina. „Am anunţat din timp că susţinem financiar Ucraina”, ceea ce este corect şi necesar. Ungaria a indicat, de asemenea, că va suporta povara financiară care îi revine. Viktor Orbán a subliniat că suma totală este de 18 miliarde de euro, Guvernul ungar a prevăzut deja în buget partea care-i revine Ungariei, iar aceşti bani vor fi daţi ucrainenilor. Întrebat despre eşarfa pe care a purtat-o duminică la un meci de fotbal, premierul a declarat: „Take it easy!”, un meci este un meci, politica este politică, iar cele două nu trebuie amestecate./ademeny/sdm2
(MTI – 24 noiembrie)