Calendarul evenimentelor, 26 noiembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Apărare, Interne

* În Poligonul Ghencea, începând cu ora 10:00, va avea loc o repetiție deschisă reprezentanților mass-media a Paradei militare organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României (1 Dec.). Aceștia vor fi așteptați sâmbătă, 26 noiembrie, între orele 8:45-9:15, la Punctul de Acces al Batalionului 265 Poliție Militară, situat în Șos. Antiaeriană nr.4-6, din București

* Declaraţie de presă susţinută de directorul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Inspectoratul General al Poliţiei Române, comisar-şef Adrian-Nicolae Dinu privind prezentarea categoriilor de articole pirotehnice prevăzute de legislaţie şi măsurile luate în cadrul planului naţional „Foc de artificii” – ora 11:00, la sediul Centrului de Informare şi Relaţii Publice, Str. Domniţa Anastasia nr. 1/Cupolă

 

– Organizaţii

* Protest organizat de Asociaţia „21 Decembrie 1989” împotriva agresiunii ruseşti contra Ucrainei – ora 17:00, în Piaţa Universităţii, borna Kilometrul Zero al Democraţiei

 

– Social

* Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) organizează, în perioada 26 – 27 noiembrie, un târg de locuri de muncă pentru susţinerea integrării refugiaţilor ucraineni. Evenimentul se va desfăşura la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti – Bd. Tineretului nr. 8-10, sub titlul „Târgul de locuri de muncă – Susţinerea integrării refugiaţilor ucrainieni – şi va fi organizat de Asociaţia „Hands Across Romania Association”

* Sibiu: Spectacolul „Anotimpuri” va fi prezentat în premieră absolută, în 26 noiembrie, la Teatrul „Gong” din municipiul Sibiu, fiind o producţie a BIS Teatru, cu protagonişti profesionişti şi amatori, cu vârste cuprinse între trei şi 88 de ani, fiind vorba despre copii şi vârstnici instituţionalizaţi – orele 12:00 şi 17:00. Cele două reprezentaţii unice ale spectacolului „Anotimpuri”, sunt parte a proiectului cultural cu acelaşi nume, cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu şi de Primăria Municipiului Sibiu şi sunt incluse în programul cultural multianual „Poveşti pentru bunicii noştri”, cofinanţat de AFCN

 

– Învățământ

* Conferinţa Anuală National Geographic Learning, ediţia 2022, eveniment organizat şi anul acesta de Fischer International, în parteneriat educaţional cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României – ora 10:00, la Radisson Blu Hotel

* Conferinţa „Importanţa Teatrului în Educaţie – AWAKE”, organizată de Teatrul Vienez de Copii, în sistem hibrid – ora 11:00, la Teatrul Vienez de Copii

* Timişoara: Universitatea de Vest din Timişoara, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, organizează cea de-a opta ediţie a Conferinţei naţionale „Cultura şi educaţia azi”, un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Timiş prin intermediul Programului de finanţare nerambursabilă „TimCultura 2022”.  Conferinţa se va derula în format hibrid, fiind anunţată participarea a peste 350 de participanţi elevi, studenţi, doctoranzi şi cadre didactice din mediul preuniversitar şi universitar, din ţară şi din afara ţării. Conferinţa îşi propune să reunească într-un spaţiu comun teoreticieni, practicieni şi studenţi din domeniul formării cadrelor didactice, în scopul identificării unor soluţii pentru îmbunătăţirea, consolidarea şi implementarea bunelor practici în formarea cadrelor didactice. În deschiderea conferinţei, începând cu ora 10:00, în Amfiteatrul A11 al Universităţii de Vest din Timişoara sunt aşteptaţi să ia cuvântul prorectorul Universităţii de Vest din Timişoara, conf. univ. dr. Octavian Mădălin Bunoiu, preşedintele CJ Timiş, Alin Adrian Nica, inspectorul şcolar general IŞJ Timiş, prof. Aura Danielescu, directorul DPPD – UVT, conf. univ. dr. Marian D. Ilie şi preşedinta OSUT, Andreea Argeşanu

 

– Cercetare

* Instalaţii interactive, performance-uri şi robotul umanoid Eva se numără printre atracţiile celei de-a treia ediţii a Festivalului NOVA care are loc, începând de marţi, 22 noiembrie și până pe 17 decembrie, în mai multe spaţii din Capitală. Din program:

  • Cinema Elvire Popesco va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul NOVA Talks, care aduce pe aceeaşi scenă cinci speakeri excepţionali, precum şi robotul umanoid Eva. Publicul va cunoaşte şi va interacţiona cu speakerii, printre care se numără cercetători, dar şi artişti ale căror lucrări sunt incluse în expoziţia principală. Cei care vor participa la eveniment o vor putea cunoaşte pe Masa Jazbec. Artista este coordonatoarea DDTLab, laborator de cercetare din oraşul Trbovlje, Slovenia

 

– Istorie

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani organizează, în zilele de 25 şi 26 noiembrie, comemorarea a 82 de ani de la trecerea în eternitate a istoricului Nicolae Iorga. Din program:

  • Sâmbătă, 26 noiembrie, începând cu ora 11:30, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” are loc slujba de pomenire pentru Nicolae Iorga

 

– Arheologie

* Bârlad: Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad organizează o nouă conferinţă cu tematică arheologică. Conferinţa propune o incursiune în cadrul cercetărilor arheologice efectuate la Biserica „Sf. Gheorghe” Bârlad în perioada mai 2020-februarie 2022, determinate de proiectul „Valorificarea turistică a ansamblului Bisericii Sf. Gheorghe a Breslei Abagerilor, din municipiul Bârlad”, Str. Popa Şapcă, nr. 11-11bis, Bârlad, jud. Vaslui și va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, ora 11:00, la sediul central al muzeului din str. Vasile Pârvan, nr. 1. Organizator: muzeograf dr. Mircea Oancă

 

– Arhitectură

* Sibiu: Evenimentul „Dealu Frumos – protejarea patrimoniului între tradiţie şi contemporaneitate”, organizat de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, în parteneriat cu Uniunea Arhitecţilor din România – la sediul Sucursalei Judeţene Sibiu a UAR din Piaţa Mică nr. 24 (24 noiembrie – 16 decembrie)

 

– Cultură

* Filarmonica „George Enescu” prezintă, de la ora 11:00, la Sala mare, un Matineu simfonic cu Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea”, dirijor: Andrei Iliescu, solist: Toma Popovici, iar de la ora 19:00, tot la Sala mare, Recital cameral – Sonate pentru violoncel şi pian, cu Anton Niculescu – violoncel și Viniciu Moroianu – pian

* În perioada 21 – 27 noiembrie, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean. Din program:

  • Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 11:00 – Opera Națională din București, „Cenușăreasa”, regia Toma Hogea
  • Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 19:00 – Teatrul Elisabeta, „Farmazonul din Hârlău”, regia Ion Sapdaru

* În perioada 20 – 27 noiembrie, are loc a 16-a ediție a Săptămânii Filmului Maghiar la București, unul din evenimentele-brand ale Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar București – la Cinema Muzeul Țăranului din incinta Muzeului Național al Țăranului Român. Din program:

  • ora 16:00 – Jurik Kristóf: Arcușorii și… Fie-ce-o-fi – 2021, desen animat, subtitrat în limba română
  • ora 18:00 – Szomjas György: Vătămare corporală ușoară, 1983, dramă, subtitrat în limba română
  • ora 20:00 – Fazekas Máté Bence: Evacuarea, 2022, dramă, comedie, subtitrat în limba română

* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă, de la ora 17:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8, spectacolul „Altfel de… scrisori”, după Tudor Mușatescu. Distribuția: Andreea Ionela Buzatu, Gianina Crivăț, Sabrina Diacov, Iulia Alexandra Dinu, Maria Magdalena Pisaltu, Mihail Cornel Radu, Alex Surulescu, Alexandra Zamfirescu. Coordonare scenică: Dan Tudor și Adriana Guluțanu. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* Brăila: Mihai Mărgineanu, Ducu Betzi şi trupa Fără Zahăr vor concerta la Festivalul Naţional de Folk „Chira Chiralina” de la Brăila, un concurs care se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani şi care este programat în perioada 26-27 noiembrie. Sâmbătă, 26 noiembrie, vor susţine concerte trupa „Fără Zahăr” şi Ducu Betzi & Friends, iar duminică va concerta Mihai Mărgineanu &Band. Festivalul Naţional de Folk „Chira Chiralina” este organizat de Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul de Creaţie Brăila şi se va desfăşura la Teatrul „Maria Filotti”

* Câmpina: Festivalul de Arte / Festival 4 Arts, împreună cu Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, continuă stagiunea „Prologul festivalului” 2022-2023, sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 13:30, în Sala mică a prestigioasei instituţii câmpinene, cu un recital dedicat exclusiv tinerilor şi copiilor care doresc să facă din muzică o profesie. Invitatul acestui eveniment este clarinetistul Matei Poştea, Master II la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (UNMB). Recitalul este întregit de evoluţiile tinerilor muzicieni aspiranţi din Câmpina îndrumaţi de profesorii Alice Botoacă, Cornelia Iurevici şi Andrei Dănuţ. O surpriză muzicală specială este oferită de Corul Lira al liceelor Energetic şi Forestier din Câmpina dirijat de Prof. Andrei Dănuţ care va interpreta piese de mare popularitate din repertoriul coral românesc

* Cluj-Napoca: Între 26 – 27 noiembrie, Festivalul de Film Ecozine Zaragoza ajunge pentru prima oară la Cluj, la Cinema ARTA. Publicul este invitat la proiecţiile filmelor câştigătoare ale ediţiei din acest an a festivalului, alături de o serie de scurtmetraje dedicate publicului tânăr. Din program:

  • ora 11:00 – Ecozine Shorts – scurtmetraje. Invitat special: Radu Ungureanu – Nestling, Packing A Wave, Made In, In The Green, 22 aprilie – 6 scurtmetraje despre natură, consum, poluare şi acţiune civică
  • ora 18:00 – Ophir – regia: Alexandre Berman & Olivier Pollet | 2020

* Craiova: Gala de premiere a celei de a IX-a ediţii a Concursului Naţional de Literatură „Alexandru Macedonski”, eveniment organizat de Asociaţia Macedonenilor din România – ora 11:00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, sala „Acad. Dinu C. Giurescu”

* Oradea: Trupa „Harag György” a Teatrului de Nord Satu Mare va prezenta spectacolul „Rasputin”, pe un text al poetului şi dramaturgului de origine ardeleană Szőcs Géza, decedat în noiembrie 2020, reprezentaţiile urmând să aibă loc în 26 şi 27 noiembrie, în Sala mare a Teatrului de Stat Oradea, cu titrare în limba română

* Râmnicu Sărat: În perioada 26 – 28 noiembrie, Caravana Serile Filmului Românesc (SFR) ajunge la Râmnicu Sărat, cu filme bune şi invitaţi de excepţie. Criticul de film Irina-Margareta Nistor, regizorul Nicolae Mărgineanu şi actorul Alexandru Conovaru vor fi prezenţi la proiecţiile de film care vor avea loc la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. Filme-capodoperă, producţii noi şi documentare de excepţie vor rula pe marele ecran de la Râmnicu Sărat, într-o primă ediţie a SFR la Râmnicu Sărat, care este extinderea unicului festival dedicat exclusiv filmului românesc şi care are o tradiţie de 13 ani în Iaşi. Printre partenerii media: Radio România Iaşi, Radio România Cultural. Din program:

‣ Sâmbătă, 26 noiembrie

  • ora 17:00 – Conferinţă de presă – lansarea Caravanei SFR la Râmnicu Sărat
  • ora 18:00 – Cardinalul (regia Nicolae Mărgineanu) – Invitat: Nicolae Mărgineanu, regizor

* Râmnicu Vâlcea: Teatrul Anton Pann organizează în perioada 21-27 noiembrie cea de-a III-a ediţie a Festivalului de teatru „Versus”. Anul acesta tema festivalului este „Actor versus Marionetă”, ediţie care îşi propune să aducă spectacole atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Din program:

  • 26 noiembrie, ora 12:00 – „Ana si Regatul Vitamin” Teatrul Anton Pann
  • 26 Noiembrie, ora 19:00 – „O viaţă. O şosetă, un vis şi o maşină de scris” Teatrul „George Ciprian” Buzău

* Târgovişte: Deschiderea expoziţiei „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României – ora 14:00, la sediul Muzeului de Istorie

* Tecuci: În memoria lui Gheorghe Petraşcu – primul mare artist plastic român, devenit membru al Academiei Române, sâmbătă 26 noiembrie, de la ora 12:00, va fi organizată o manifestare complexă prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la naştere. Evenimentul va avea loc în oraşul său natal, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci. Cu acest prilej vor fi expuse câteva lucrări ale maestrului, provenite din colecţia pianistei şi profesoarei Vasilica Stoiciu Frunză, care va fi şi invitată la simpozionul „Gheorghe Petraşcu – 150”. În cadrul acestuia vor susţine comunicări: pictorul Gheorghe Dican – vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, criticul de artă Marius Tiţa, profesorul Ştefan Andronache şi jurnalistul Sebastian Crăciun. De asemenea vor fi prezentate publicului noutăţile filatelice dedicate lui Gheorghe Petraşcu. Co-organizatori: Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci şi Asociaţia „Pro Valores”. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Timișoara: Femme experimentale, un proiect de susţinere, exprimare şi angrenare socială creat şi facilitat exclusiv de artiste pentru femei şi adolescente, ajunge între 26 noiembrie şi 3 decembrie în Timişoara şi aduce o serie de 5 ateliere-laborator trans-disciplinare intensive pentru profesioniste locale, 6 ateliere de dans contemporan, poezie vie, pictură în mişcare deschis publicului larg feminin şi un performance despre burnout. Atelierele vor avea loc la FITT (Fundaţia Judeţeană pentru tineret Timiş), participarea la evenimente este gratuită pentru public, iar detalii se găsesc pe https://timişoara.femmedigitale.ro/. Din program:

  • Seria de evenimente se deschide pe 26 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Bască, cu performance-ul „Munca, energia şi emoţiile intră într-un bar” (concept şi interpretare Irina Marinescu), ce este rezultatul unei cercetări artistice din cadrul unui proiect mai larg pe tema epuizării, desfăşurate la Unfold Motion (Timişoara), în lună martie 2022. Spectacolul aduce în discuţie tema epuizării şi a burn-out-ului prin prisma experienţelor de lucru, dar şi a celor de rol cu care suntem investiţi, biologic şi cultural şi explorează modul în care investim sau primim energie din activităţile pe care le facem şi cum percepem emoţiile în corp. Printre partenerii media: Radio Timişoara

* Mexic: Scriitorul şi eseistul Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, fiind ales dintre 80 de candidaturi în şapte limbi ”pentru proza sa imaginativă şi orbitoare”. Premiul, dotat cu suma de 150.000 de dolari, va fi înmânat pe 26 noiembrie la inaugurarea celei de 36-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte (FIL) din Guadalajara, considerat cel mai important târg de carte al lumii editoriale hispanice

 

– Sport

* Prima semifinală a Ligii Naţionale de rugby: CSA Steaua Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 16:30, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf – Bucureşti

* Meciuri din etapa a 15-a a Ligii a II-a de fotbal – ora 11:00

* Meciuri în etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

■ ACS HC Buzău 2012 – CSU din Suceava – ora 18:00, la Sala ”Romeo Iamandi” – Buzău

■ CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Constanţa – ora 18:00, la Sala Sporturilor – Odorheiu Secuiesc

■ CSM Oradea – CS Minaur Baia Mare – ora 18:00, la Arena ”Antonio Alexe” – Oradea

■ CSM Focşani 2007 – CSM Vaslui – ora 18:30, la Sala Sporturilor – Focşani

 

* Meciuri din etapa a 7-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:

■ CSM VSKC Miercurea Ciuc – CS Municipal Târgu Mureş – ora 17:00, la Sala ”Eross Zsolt” – Miercurea Ciuc

■ CSM Baschet Petrolul Ploieşti – SCM ”U” Craiova – ora 18:00, la Sala Olimpia – Ploieşti

■ CS Municipal Târgu Jiu – FC Argeş Piteşti – ora 18:00, la Sala Sporturilor – Târgu Jiu

■ CSM ABC Athletic Constanţa – CSO Voluntari – ora 18:00, la Sala Sporturilor – Constanţa

■ CSA Steaua Bucureşti – SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara – ora 18:00, la Sala ”Mihai Viteazul” – Bucureşti

 

* Alba Iulia: Primăria Municipiului Alba Iulia organizează, de la ora 11:00, Crosul Unirii – ediţia a 53-a – pe Şanţurile Cetăţii Alba Carolina – Piaţa Amfiteatrului

* Buftea: Meci amical de fotbal între Petrolul Ploieşti şi FC Voluntari – ora 12:00

* Ovidiu: Echipa de fotbal Farul Constanţa dispută un meci amical cu formaţia greacă Panetolikos – ora 18:00, la Academia Hagi – Stadion Central

* CS United Galaţi întâlneşte formaţia belgiană Anderlecht Bruxelles, în Grupa D a turului de elită al Ligii Campionilor la futsal – ora 18:30, la Dom Sportova „Mate Parlov”

 

– S-a întâmplat într-o zi de 26 noiembrie

* Acum 148 de ani (1874) Parlamentul ungar a votat o serie de legi electorale care s-au aplicat şi în Transilvania; marea masă a românilor era exclusă de la vot

* În urmă cu 131 de ani (1891) Societatea Română de Timbrologie (preşedinte – Dumitru C. Butculescu), organizată definitiv în luna noiembrie 1891, şi-a schimbat denumirea în Societatea Filatelică Română, prilej cu care s-a adoptat şi „Statutul de funcţionare” (26.XI/10.XII)

* Acum 113 ani (1909) a avut loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, premiera piesei „Viforul”, de Barbu Ştefănescu-Delavrancea

* Se împlinesc 105 ani (1917) de când România semna, la Focşani, armistiţiul cu Puterile Centrale, ca urmare a condiţiilor militare intervenite în urma armistiţiului ruso-german de la Brest-Litovsk. Începute la 24 noiembrie 1917, în Casa Apostoleanu din Focşani, negocierile au durat până pe 26 noiembrie, când a fost adoptată forma finală a armistiţiului. Între prevederile documentului se aflau obligaţia suspendării ostilităţilor pe întregul front răsăritean şi interdicţia dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10% din totalul armatelor prezente pe acest front. Armistiţiul a fost prelungit de mai multe ori, până la încheierea Păcii de la Bucureşti, dar ostilităţile au continuat sub o altă formă. A rămas celebră Bătălia de la Galaţi între ruşi şi români (pe atunci încă aliaţi), cu un deznodământ unic în istoria Primului Război Mondial, când ruşii s-au predat armatelor germane; bătălia a fost considerată prima în care s-au folosit, concomitent, trupe terestre, marine şi de aviaţie (26.XI/9.XII)

* Se împlinesc 100 de ani (1922) de când egiptologul englez, Howard Carter, descoperea, în Valea Regilor (porţiune pe versantul drept al văii Nilului), mormântul faraonului egiptean Tutankhamon (1333-1325 î.H)

* Acum 82 de ani (1940), în închisoarea Jilava au fost împuşcaţi de legionari 64 de demnitari ai regimului carlist, participanţi la represiunile antilegionare (între ei, Gheorghe Argeşanu, fost prim-ministru, g-ral Gabriel Marinescu, fost ministru de interne, Victor Iamandi, fost ministru de justiţie, Mihail Moruzov, fostul şef al Serviciului Secret de Informaţii) (26/27)

* Se împlinesc 65 de ani (1957) de când Adunarea Generală a ONU adopta în unanimitate rezoluţia iniţiată de România, intitulată „Bazele cooperării economice internaţionale”. Aceasta este prima rezoluţie iniţiată de România la ONU

* Acum 57 de ani (1965) avea loc lansarea primului satelit artificial francez, „Astérix-1”, de la baza spațială de la Hammaguir, din vestul Algeriei. Denumit inițial A-1, adică primul satelit al Armatei franceze, mai târziu a fost redenumit după popularul personaj de desene animate Astérix

* Cu 54 de ani în urmă (1968) era adoptată Convenţia ONU privind imprescriptibilitatea crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii, la a 23-a sesiune a Adunării Generale a ONU (a intrat în vigoare la 11.XI.1970), semnată de România, la 17 aprilie 1969

* În urmă cu 34 de ani (1988) avea loc prima ediție a Premiilor Academiei Europene de Film (Berlin), ce răsplătesc, anual, cele mai importante realizări cinematografice europene. Inițial denumite Premiile Felix, li s-a schimbat denumirea în 1997. Începând tot cu acel an, ceremonia este dgăzduită, la fiecare doi ani, de Berlin, dar și în rest, de diverse orașe europene; cel mai bun film al primei ediții a fost „A Short Film About Killing” (Krotki film o zabijaniu), producție poloneză a regizorului Krzysztof Kieslowski, iar cel mai bun regizor european a fost desemnat germanul Ernst Wilhelm Wenders

* 10 atacuri teroriste simultane au avut loc, în urmă cu 14 ani (2008), în cel mai mare oraș din India, Mumbai. Cel puțin 200 persoane, printre care s-au numărat şi zeci de străini, au murit și alte sute de oameni au fost răniți. Atacurile s-au produs în partea de sud a Mumbai-ului, în gara Chhatrapati Shivaji Terminus, la două hoteluri de 5 stele, la restaurantul turistic Leopold Café, la spitalul Cama și la sediul poliției

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1826: S-a născut Alexandru Roman, îndrumător cultural, publicist şi om politic; unul dintre conducătorii luptei politice a românilor transilvăneni; deputat în Parlamentul ungar; a editat, la Budapesta, ziarele româneşti „Concordia” (1861-1866) şi „Federaţiunea” (1868-1876); membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (m. 1897)

 

– 1834: S-a născut Nicolae Predescu, prozator şi eseist (m. 1906)

 

– 1875: S-a născut prozatorul Ioan Adam, autorul mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (m. 1911)

 

– 1892: S-a născut medicul şi profesorul Valeriu (Lucian) Bologa; contribuţii la istoria medicinii româneşti şi universale; fondatorul şcolii de istoria medicinii din Cluj-Napoca (m. 1971) – 130 de ani

 

 

– 1909 (stilul nou): S-a născut Eugen Ionescu (Eugène Ionesco), dramaturg, prozator, memorialist şi eseist francez de origine română; reprezentant de seamă al teatrului absurdului, membru al Academiei Franceze şi membru post-mortem al Academiei Române din 2009 (m. 1994). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi 13 noiembrie 1909

 

– 1914: S-a născut geofizicianul şi profesorul Liviu Constantinescu; considerat, alături de Sabba S. Ştefănescu, fondator al şcolii române de geofizică; contribuţii în seismologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1997)

 

– 1925: S-a născut Ion Omescu, dramaturg, poet, prozator, eseist, traducător; în perioada 1947-1953 face închisoare pentru încercare de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, va cere azil politic în Franţa (m. 2000, la Paris)

 

– 1926: S-a născut Tudor Opriş, poet, eseist, memorialist, traducător, critic şi istoric literar, profesor, animator şi cultivator de tinere talente literare; este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare (născute la noi în 1834) şi al debutului şcolar al scriitorilor români din 1820 până în anul 2000; a tipărit, între 1960 – 2011, peste 80 de cărţi de ştiinţă literaturizată, fiind creatorul în ţara noastră a ştiinţelor distractive şi enciclopediilor pentru copii; iniţiator, începând din anul 1966, al concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară (m. 2015)

 

– 1927: S-a născut actriţa Dorina (Doti) Stanca; soţia scriitorului şi regizorului Radu Stanca (m. 2019) – 95 de ani

 

– 1928: S-a născut dirijorul şi compozitorul Stelian Olariu; timp de jumătate de secol maestru dirijor al coralei Operei din Bucureşti (m. 2017)

 

– 1929: S-a născut Ion Vlad, critic şi teoretician literar, eseist, publicist și profesor

 

– 1933: S-a născut Alexandru Şumski, muzicolog, pianist, dirijor, compozitor şi profesor; stabilit în Germania din 1972 (m. 2022)

 

 

– 1956: A murit matematicianul şi astronomul Constantin Popovici; organizator (1913) al Observatorului astronomic din Iaşi; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1878)

 

– 1961: S-a născut Florian Stoica, compozitor, textier, solist vocal, instrumentist, sound designer; solistul trupei rock „Conexiuni” (m. 2019)

 

– 1967: S-a născut pianista şi profesoara Dana Ciocârlie – 55 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al nașterii 1968

 

– 1968: S-a născut Francisc Vaştag, fost boxer amator şi fost antrenor al lotului naţional de box; primul campion mondial din istoria boxului românesc (1989); multiplu campion european şi mondial

 

– 1970: A murit Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic şi istoric literar, poet, eseist, analist politic, publicist şi traducător (a tradus şi comentat de la Balzac la Hemingway, Anouilh, Gide, Esenin, Maiakovski); a fost un exeget shakespearean şi proustian; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1902)

 

– 1971: S-a născut soprana Mirela Zafiri, solistă a Operei din Braşov (m. 2012)

 

– 1984: S-a născut Ana Maria Brânză, scrimeră specializată în spadă; a fost declarată cea mai bună spadasină din lume în sezoanele 2007–2008, 2008–2009, și 2012–2013, egalând recordul deținut de franțuzoaica Laura Flessel-Colovic; desemnată, de către Federaţia Română de Scrimă, cea mai bună scrimeră română a anului 2018

 

– 2008: A murit inginerul Victor Toma; primul constructor de calculatoare electronice din România (CIFA-1, în anul 1957); autor a numeroase invenţii; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1922, la Leova/Cahul, azi în R. Moldova)

 

– 2009: A murit scrimera Ecaterina Stahl-Iencic (n. 1946)

 

– 2010: A murit pictorul Constantin Dipşe (n. 1917)

 

– 2013: A murit Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa), compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) şi actor de film (n. 1921)

 

– 2014: A murit Sorin Preda, jurnalist, scriitor şi profesor (n. 1951)

 

– 2015: A murit Antoaneta Ralian, una dintre cele mai prolifice traducătoare din literatura engleză și americană, publicistă (n. 1924)

 

– 2015: A murit omul de radio Victor Spirache; printre emisiunile realizate la Radio România au fost: „Matinal”, „Post Meridian”, „Sută la sută country” „Care mai de care”, „Ascultă noaptea”; a fost redactor la Radio Timişoara (1990-1991); în perioada 1991 – 2000 a fost mai întâi redactor acreditat al Radio România Actualităţi la Senatul României, iar mai apoi, realizator de emisiuni la Radio România Actualități; pentru o perioadă a coordonat Bucureşti FM (Antena Bucureştilor în acea vreme) din postura de redactor-şef; din septembrie 2000 a fost realizator la Radio România Actualități; în 24 octombrie 2003, a fost decorat cu ordinul „Meritul cultural” clasa I, Categoria F „Promovarea culturii”, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de radiodifuziune românească (n. 1959)

 

– 2020: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Ede (Eduard) Terényi (n. 1935)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Baku, Azerbaidjan: Vizita preşedintelui din Tatarstan, Rustam Minnikhanov (26 – 30 nov.)

 

– Taiwan: Alegeri regionale și municipale

 

 

– Londra: Grevă a mecanicilor de tren din 12 companii de căi ferate, organizată de sindicatul Aslef

 

– Kampala, Uganda: Sfârșitul izolării în două districte afectate de Ebola

 

– Abidjan, Coasta de Fildeș: Întoarcerea liderului politic Charles Blé Goudé „pentru a participa la reconciliere”, după achitarea sa de justiția internațională

 

– Ciudad de Mexico: Manifestație de protest la chemarea opoziției (26 – 27 nov.)

 

– Mumbai, India: A 14-a comemorare a unei serii de atacuri devastatoare asupra orașului indian de către militanți. Atacurile, care au început pe 26 noiembrie 2008, au durat aproape trei zile, timp în care au murit 174 de persoane, inclusiv nouă bărbați înarmați

 

– Kiev, Ucraina: Sunt marcați 90 de ani de la „Holodomor”, termen ucrainean care se referă la „exterminarea prin foamete” a țăranilor în 1932 și 1933, de către regimul sovietic

 

– Cairo: Sunt marcați 100 de ani de la descoperirea mormântului lui Tutankhamon

 

– Bogotá, Columbia: Festivalul Internațional de Muzică Rock al Parque (26 nov. – 4 dec.)

 

– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: Triatlon – finala masculină a circuitului WTCS

 

– Rugby – Meciuri-test de toamnă, partide amicale:

  • Cardiff: Țara Galilor – Australia
  • Londra: Anglia – Africa de Sud

 

– Belo Horizonte, Brazilia: Meci demonstrativ de tenis între Rafael Nadal (Spania) și Casper Ruud (Norvegia)

 

– Cupa Mondială de fotbal – QATAR 2022:

■ Tunisia – Australia – ora 12:00, pe Al Janoub Stadium – Al Wakrah, în Grupa D

■ Polonia – Arabia Saudită – ora 15:00, pe Education City Stadium – Doha, în Grupa C

■ Franţa – Danemarca – ora 18:00, pe Stadium 974 – Doha, în Grupa D

■ Argentina – Mexic – ora 21:00, pe Lusail Stadium – Al Daayen, în Grupa C

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Carenţei de Fier”, marcată din 2015, atrage atenția asupra importanței recunoașterii multiplelor simptome asociate carenței de fier, care afectează 30% din populația lumii, conform Organizației Mondiale a Sănătății

 

– „Ziua Memorială a Holodomorului” sau „Ziua Comemorării Victimelor Holodomorului” este o zi de comemorare anuală a victimelor foametei din 1932 – 1933, care a ucis milioane de oameni în Ucraina. La 26 noiembrie 1998, președintele Ucrainei a emis un decret prezidențial prin care a stabilit ca a patra sâmbătă din noiembrie să fie recunoscută drept Zi Națională de Comemorare a victimelor acestei atrocități în masă. La 28 noiembrie 2006, Consiliul Suprem al Ucrainei a adoptat „Legea cu privire la Holodomorul din 1932–1933 în Ucraina”, calificând Holodomorul drept genocid al poporului ucrainean. Ziua este, de asemenea, o comemorare anuală oficială în Canada și observată de comunitățile diasporei ucrainene din alte țări. În mod tradițional, în această zi ucrainenii participă la slujbe de pomenire și pun vase simbolice cu cereale și aprind lumânări în memoria victimelor Holodomorului și a altor astfel de evenimente nefericite din Ucraina. La ceremoniile de la monumentul Lumânării Memoriei de la Muzeul Național al Holodomorului-Genocidului participă lideri naționali ucraineni și străini, diplomați, reprezentanți ai organelor de conducere, organizațiilor internaționale și comunităților credincioase, precum și martori ai Holodomorului

 

– 1855: A murit poetul polonez Adam Mickiewicz (n. 1798)

 

– 1857: A murit Joseph Eichendorff, poet şi romancier german, ultimul mare reprezentant al şcolii romantice germane (n. 1788) – 165 de ani

 

– 1864: S-a născut astronomul francez Auguste Honoré Charlois, cunoscut mai ales pentru descoperirea a 101 asteroizi (m. 1910)

 

– 1894: S-a născut Norbert Wiener, matematician american (lucrări în domeniile teoriei probabilităţilor, teoriei cuantelor, teoriei relativităţii şi al electrotehnicii); considerat fondatorul ciberneticii ca o nouă ştiinţă („Cibernetica”, 1948) (m. 1964). NOTĂ: Lucrarea sa, „Cibernetica”, a apărut, însă, la zece ani după apariţia lucrării „Psihologia consonantistă”, în limba franceză, a medicului român Ştefan Odobleja (autorul primei variante a concepţiei cibernetice generalizate)

 

– 1918: S-a născut Patricio Aylwin Azocar, avocat şi om politic chilian; fost preşedinte al Republicii Chile (1990-1994), artizanul tranziţiei democratice după dictatura militară a lui Augusto Pinochet (m. 2016)

 

– 1919: S-a născut scriitorul şi editorul american Frederik (George) Pohl; unul dintre întemeietorii genului SF (m. 2013)

 

– 1925: S-a născut pianistul american Eugene Istomin (m. 2003)

 

– 1929: S-a născut Slavko Avsenik, compozitor şi muzician sloven (m. 2015)

 

– 1931: S-a născut Adolfo Pérez Esquivel, arhitect şi sculptor argentinian; militant pentru drepturile omului în ţara sa; secretar general al organizaţiei „Pace şi justiţie în America Latină” (1974-1986); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1980

 

– 1933: S-a născut Tony (Anthony) Verna, regizorul american de televiziune care a inventat, în 1963, „reluările instantanee” din timpul transmisiunilor sportive (m. 2015)

 

– 1939: S-a născut Tina Turner (numele real: Ann Mae Bullock), cântăreață și compozitoare pop-rock, actriță și scriitoare afro-americană; considerată „Regina Rock and Roll”

 

– 1948: S-a născut Elizabeth Helen Blackburn, biolog american de origine australiană; Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe 2009, împreună cu Jack Szostak și Carol Greider, pentru descoperirea felului în care cromozomii sunt protejați de telomeri și de enzima telomerază

 

 

– 1981: S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea britanică Natasha Bedingfield

 

– 1987: A murit compozitorul francez Emmanuel Bondeville (n. 1898) – 35 de ani

 

– 1999: A murit antropologul american de origine britanică Ashley Montagu, care s-a remarcat prin lucrarea „The Natural Superiority of Women” (n. 1905)

 

– 2004: A murit cineastul francez Philippe de Broca (n. 1933)

 

– 2012: A murit chirurgul american Joseph Murray; contribuţii marcante în chirurgia plastică; împreună cu medicii din echipa sa a reuşit primul transplant al unui organ uman, la 23 dec. 1954 (a prelevat un rinichi de la un geamăn monozigot şi l-a transplantat fratelui acestuia, deschizând astfel un nou domeniu în medicină); Premiul Nobel pentru medicină pe 1990, împreună cu E. Donnall Thomas (SUA), pentru descoperirile lor privind transplantul de organe şi de celule ca metodă de tratament clinic; întemeietor al Registrului Internaţional pentru Transplant de Rinichi (n. 1919) – 10 ani

 

– 2013: A murit fotograful şi pictorul american Saul Leiter, pionier al fotografiei în culori (n. 1923)