Planul național strategic al României va fi validat luna viitoare de Comisia Europeană, a spus ieri ministrul agriculturii, Petre Daea, la un târg de profil.
El a explicat că documentul vizează folosirea celor 15,8 miliarde de euro, din care aproximativ 9 miliarde merg în sectorul agricol, iar restul către investiții pentru dezvoltarea rurală.
Ministrul de resort a mai spus că are confirmarea Comisiei Europene privind ajutorul de 365 de milioane de lei, aprobat de Guvern pentru fermierii care au avut de suferit din cauza secetei, iar banii vor ajunge în perioada următoare în conturile acestora, ne-a informat reporterul nostru Angela Cerven./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie