Preşedintele Bulgariei s-a întâlnit cu conducerea companiei nucleare fanceze Framatome

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit cu conducerea companiei nucleare franceze Framatome. În cadrul întrevederii, Radev a subliniat că Bulgaria lucrează pentru soluţii durabile şi pe termen lung în sectorul energiei pentru a garanta independenţa şi securitatea ţării şi sustenabilitatea în faţa noilor crize energetice. „Realizarea diversificării energetice este o prioritate cheie pentru ţara noastră”, a precizat preşedintele şi a subliniat ambiţiile Bulgariei de a extinde cooperarea cu companii de renume din domeniul energiei nucleare. Şeful statului a menţionat că parteneriatele în acest domeniu se vor baza pe relaţii transparente, pe principiile siguranţei şi fiabilităţii, cu o bază competitivă şi în deplină conformitate cu normele şi cerinţele europene ale Agenţiei de Reglementare Nucleară din Bulgaria. Directorul executiv al Framatome, Bernard Fontana, a exprimat disponibilitatea companiei franceze de a-şi extinde parteneriatul cu Bulgaria în domeniul energiei nucleare pentru realizarea unor proiecte reciproc avantajoase./ddaniela/ilapadat

(www.focus-news.net – 26 noiembrie)