Secretarul de stat american Antony Blinken va ajunge luni, la București, pentru a participa la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO, transmite Departamentul de Stat al SUA. Antony Blinken va vizita, împreună cu premierul Nicolae Ciucă, expoziția de fotografie „Noi, oamenii – 25 de ani de parteneriat strategic”, care amintește de momentele-cheie ale parteneriatului dintre România și Statele Unite, începând cu 1997. Secretarul de stat american va avea întrevederi separate cu președintele Klaus Iohannis, cu ministrul de externe Bogdan Aurescu și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Reuniunea miniștrilor de externe ai statelor aliate se va concentra, între altele, pe războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, pe implementarea noului concept strategic al NATO și pe securitatea energetică.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie)/abranescu/ilapadat