La curtea regală britanică, doamnele de onoare devin însoțitoare ale Reginei. Revoluția Camillei începe de la sfârșitul unei tradiții istorice a curții britanice care își are rădăcinile în Evul Mediu. Schimbarea nu priveşte doar titulatura: potrivit BBC, cele șase asistente din jurul suveranei vor fi şi mai puțin prezente decât în trecut.
O vor ajuta pe regină la evenimentele publice, dar nu se vor mai ocupa de corespondență și documentele administrative, sau cu planificarea de zi cu zi. Nu vor avea salariu, ci doar acoperirea cheltuielilor.
Această schimbare simbolică de direcție va fi implementată începând de săptămâna viitoare, când regina consoartă va găzdui o recepție pentru activiști împotriva violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
Cifrele publicate vineri de Oficiul Național de Statistică arată că 2,4 milioane de adulți din Anglia și Țara Galilor, 1,7 milioane de femei și 700.000 de bărbați, au suferit abuzuri domestice în 2021. Regina Camilla a militat pentru a crește gradul de conștientizare a violenței domestice și, pentru prima dată, ”însoțitorele reginei” vor fi alături de ea la recepția Violence Against Women Girls de la Palatul Buckingham.
Printre acestea se numără și câteva vechi prietene ale reginei: Marchiza de Lansdowne, Jane von Westenholz, Lady Katharine Brooke, Sarah Troughton, Lady Sarah Keswick și Baroana Chisholm.
Decizia Camillei este în sintonie cu viziunea Regelui Charles, care-şi dorește o monarhie mai zveltă: o mână de colaboratori bine selectați sunt ”mai în concordanță cu vremurile” și mai departe de conceptul de ”curte” care reaminteşte de intrigi și comploturi anacronice.
Regina Elisabeta a avut în serviciul ei 7 doamne. De la Lady Farnham, care a murit la 90 de ani şi care a deținut rolul de Lady of Bedchamber, până la devotată ducesă de Grafton, Fortune Fitzroy şi ea prietenă de-o viață a Elisabetei, care a murit la 101 de ani, după ce a ocupat multă vreme tradiţionala funcție de Mistress of the Robes, titlul acordat doamnei de onoare cu cel mai înalt rang nobiliar. Celelalte foste doamne de onoare care au slujit-o pe regretata suverană îl vor ajuta acum pe Rege să găzduiască evenimentele de la Palatul Buckingham și vor fi cunoscute drept ”Doamnele Casei”.www.rainews.it
https://www.rainews.it/articoli/2022/11/royal-family-camilla-cambia-tutto-le-dame-di-compagnia-diventano-compagne-della-regina-4cdfef49-bf3e-42d4-ace2-3ecd77700b12.html
Traducerea Cătălina Păunel